Naţionaliştii din Partidul Finlandezilor au depăşit în popularitate Partidul de Centru al premierului în exerciţiu Juha Sipila pentru a ocupa locul al treilea în intenţiile de vot în Finlanda, înaintea alegerilor legislative din 14 aprilie, potrivit unui sondaj ale cărui rezultate au fost anunţate vineri de postul public Yle, preluat de Reuters, potrivit agerpres.
Susţinerea pentru Partidul Finlandezilor, formaţiune eurosceptică, a crescut de la 13,3% în februarie la 15,1% în martie, confirmând o tendinţă înregistrată în ultimele luni, în mare parte ca urmare a răspândirii sentimentelor antimigranţi, după mai multe cazuri de agresiuni sexuale cu victime minore comise de străini.
În fruntea intenţiilor de vot continuă să se afle social-democraţii, cu 20,1%.
Coaliţia guvernamentală din Finlanda, condusă de Partidul de Centru al lui Sipila şi de Coaliţia naţională de centru-dreapta, a demisionat la 8 martie după eşecul adoptării unei reforme a sistemului asigurărilor medicale considerată crucială pentru finanţele publice. Cele două partide au fost creditate cu 14,4% (locul 4), respectiv 15,8% (locul doi) în sondajul publicat vineri.
Totuşi, cursa rămâne deschisă, având în vedere că sondajul a avut o marjă de eroare de +/- 2,3%, notează Reuters.
La alegerile din 2015, Partidul Finlandezilor a obţinut 17,7% din voturi, dar peste doi ani formaţiunea s-a divizat şi peste jumătate dintre legislatorii săi au continuat să susţină guvernul, iar Finlandezii au trecut în opoziţie, sub conducerea „durului” Jussi Kristian Halla-aho.
Citește și: American Airlines își suspendă zborurile spre Venezuela
Sipila a admis vineri, comentând pentru televiziunea finlandeză MTV rezultatele sondajului, că negocierile care vor urma pentru formarea unui nou guvern nu vor fi uşoare.
„Uitaţi de pildă Suedia. Dacă rezultatul alegerilor nu este foarte clar, ar putea dura mult timp să se pună bazele unei coaliţii guvernamentale”, a spus premierul în exerciţiu. Alegerile legislative din septembrie, din Suedia, vecina Finlandei în nordul Europei, au fost urmate de patru luni de impas, din cauza rezultatelor neconcludente ale votului, aminteşte Reuters.
Liderii principalelor formaţiuni politice finlandeze au exclus să colaboreze cu Partidul Finlandezilor în cadrul unei coaliţii, în urma alegerilor de luna viitoare.
Finlandezii parca sunt ortodocsi.Cinste lor!
nu sunt ortodocsi din pacate. au simtit pericolul, cum zic ovreii, existential..