Pe 20 ianuarie 2019, episcopul Raul Vera Lopez – pastor dominican și din anul 2000 episcop titular al diocezei din Saltillo – a ținut Sfânta Liturghie pentru a comemora a șaptesprezecea aniversare a Comunității San Elredo.
San Elredo este compus dintr-un grup de lesbiene și homosexuali care s-au adunat pentru a lupta pentru „drepturile” LGBT. Fondată de un preot american, părintele Robert Coogan, San Elredo a fost susținută încă de la început de episcopul Jose Raul Vera Lopez.
Vera a ținut Liturghia în Capela Santo Cristo din Saltillio iar la predică le-a spus celor prezenți: „Aveți o lucrare importantă în interiorul bisericii; voi m-ați ajutat să intru în lumea voastră. Fără voi, noi cei din biserică nu am fi înțeles că aveți un loc și propria voastră identitate în această lume.”
Comunicatul emis de dioceză pentru a celebra aniversarea este intitulat „Pentru o lume a iubirii și fără fobii”. El se încheie spunând: „Vizibil mișcați iarăși și iarăși, cu lacrimi în ochi, cei care au participat la actul liturgic au venit pentru a participa la Ospățul Domnului cu certitudinea că este loc pentru toată lumea”.
Liderii din San Elredo au mulțumit episcopului Vera pentru a fi „păstorul comunității LGBT” și au salutat eforturile lui „în favoarea incluziunii”.
Fotografiile sunt luate de pe mediile de socializare, ultima înfățișând un reprezentant al homosexualilor citind din Apostoli și ținând lângă el un steag-curcubeu.
Acest episod arată încă un fruct putred din copacul rău al progresismului. Acesta curent a cucerit papalitatea cu Ioan al XXIII-lea și și-a stabilit doctrina cu ajutorul Bisericii la Cel de-al Doilea Conciliu Vatican și al consecințelor sale.
Ce nebunie! Si papa acestor eretici vine in Romania! Halucinant!
Grecia – Mitropolitul Ambrozie condamnat la 7 luni de inchisoare
Vezi linkul:
https://www.activenews.ro/externe/Grecia-Mitropolitul-Ambrozie-condamnat-la-7-luni-de-inchisoare-pentru-ca-a-numit-homosexualitatea-drept-%E2%80%9Eabatere-de-la-legile-naturii-154406
catolicism=luciferianism.