IPS Augustin de Florina – Predică la pomenirea Sf. Ioan Gură de Aur

Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoare şi praznic. Este sărbătorit unul din cei mai mari Părinţi şi Dascăli ai Biserici noastre, Sfântul Ioan Gură de Aur. Am vorbit altădată despre viaţa sa şi despre sfârşitul său în Comana Armeniei. Acum să aruncăm o privire peste Evanghelia sărbătorii.

***

Aţi ascultat-o? Domnul vorbeşte în parabole. Vorbeşte despre staul, despre oi, despre păstori, despre lupi. Cu astfel de cuvinte simple vorbea Domnul nostru Iisus Hristos.

Ce este un staul ştim toţi; staulul este acel loc unde ciobanul îşi păzeşte oile în timpul nopţii, având ca paznic şi câinii ciobăneşti. Şi ce reprezintă staulul? Staulul reprezintă Biserica. După cum oile se adună în staul şi sunt ocrotite, tot aşa oricine intră în Biserica Ortodoxă. Este suficient să vină cu credinţă şi evlavie, nu fără frică de Dumnezeu şi cu îndoieli. Cine se află lângă Dumnezeu, simte siguranţă, ocrotire.

Aşadar staulul este Biserica. Şi oile? Creştinii. După cum în stână ciobanul nu aşează şacali şi lupi, ci adună doar oi liniştite, aşa şi în Biserică vin oameni paşnici şi liniştiţi ca oile. Oi binecuvântate sunt credincioşii. De ce sunt asemănaţi cu oile? Din trei motive. Întâi, pentru că oaia este animalul cel mai blând şi liniştit. Nu muşcă, nu loveşte, nu atacă pe nimeni. Este fără răutate şi cuminte. Aşa trebuie să fie şi creştinul: blând şi liniştit, înţelept, cuviincios şi negrabnic la mânie. De asemenea, creştinii sunt asemănaţi cu oile, deoarece nici un alt animal nu este atât de binefăcător ca oaia. Şi ce nu oferă ea: laptele ei, untul ei, lâna ei, pielea ei, carnea ei. Spun unii că până şi din intestinele ei se confecţionează corzi pentru chitară. Nu este precum de pildă porcul, care cât trăieşte doar mănâncă şi murdăreşte. Un vechi filosof spune că se aseamănă cu porcul, ştiţi cine? Iubitorul de arginţi şi lacomul. Acesta, cât trăieşte, nu face niciun bine, „nu-i dă apă nici îngerului său”. Doar când moare, atunci se adună de pretutindeni rudele să împartă averea şi chefuiesc cum chefuiesc oamenii de la sate când junghie porcul. Creştinul care nu-şi ajută aproapele, care nu este milosârd şi binefăcător, acesta, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, este netrebnic. Aşadar, să fim nu fiinţe porcine, ci oi binefăcătoare. Creştinii mai sunt asemenea cu oile nu doar pentru blândeţea şi dispoziţia de a face bine, ci pentru că sunt ascultători şi supuşi. Oaia nu este ca şi capra, care se îndepărtează şi se rătăceşte, este ascultătoare, disciplinată, se supune şi îşi urmează păstorul.

Am spus până acum că turma este Biserica şi oile sunt creştinii. Acum să spunem despre ciobani. Ce face ciobanul? Îşi iubeşte oile. Acum, iarna, le duce în păşunile Thesaliei, vara le urcă în munţi înalţi, în Olimp şi Pind, cu fluieraşele, lângă izvoare şi râuri răcoroase, să bea apă curată. Noaptea le păzeşte. Are şi câini ciobăneşti, să nu se apropie lupii. Rămâne lângă ele. Dacă vreo oaie se îmbolnăveşte, o îngrijeşte. Dacă face râie, o scoate din staul şi o îngrijeşte în mod deosebit până se vindecă. Şi întorcându-se în staul în fiecare seară le numără. Am văzut în Pind un cioban trist.

– Ce ai? – îi zic. – Iată, mi-am numărat oile şi-mi lipseşte una. Unde să fie acum? Nu am linişte. Mă voi duce să o găsesc…

S-a dus şi după aproape o oră după ce a rătăcit, a găsit-o. Transpirat, s-a întors cu oaia pe umăr, dar cu bucuria în inimă. Aşadar cine este păstorul din pildă? Este Domnul nostru Iisus Hristos. Nici un cioban nu şi-a iubit oile aşa cum Hristos i-a iubit pe oameni. Pentru ei a şi pătimit şi a fost răstignit şi a înviat. Acesta este „Păstorul cel Bun” (Ioan 10, 11). Şi precum ciobanul care are multe cirezi, mii de oi, se numeşte arhistrungar şi încredinţează o cireadă unuia, o cireadă altuia, aşa-numiţilor oameni de încredere, aşa şi Arhipăstorul Hristos îi încredinţează pe creştini oamenilor-păstori. Cine sunt aceştia? Sunt preoţii şi, desigur, episcopii. Ce ţinem în mâini? Toiagul arhieresc. Nu îl purtăm demonstrativ – Dumnezeu să ne ierte. Ce este acesta? Este toiag păstoresc, este toiagul ciobanului. Are o importanţă. După cum ciobanul, dacă o oaie se îndepărtează o aduce înapoi cu toiagul, aşa şi noi pe oile care s-au îndepărtat de staul trebuie să le adunăm cu toiagul, adică prin cuvântul sever, de canonisire şi de mustrare. Păstori sau ciobani suntem şi noi; însă noi paştem oi cuvântătoare. Un mic cioban este şi fiecare preot; unul are o sută de oi (o sută de creştini), altul două sute, altul trei sute, altul mii şi mai multe oi. Preotul trebuie să-şi păzească turma sa, în mod deosebit în zilele rele. Vara ciobanul este liniştit şi cântă din fluier, dar iarna nu doarme; are câini ciobăneşti şi praştie cu pietre şi este gata. Pentru că iarna ies lupii; şi dacă găsesc staulul nepăzit intră şi îl devastează.

Şi cine sunt lupii? După cum există lupi în pădure, tot aşa există lupi şi în societăţile umane. Lupi înfricoşători, care sug sânge, sunt materialiştii şi ateii, sunt profitorii şi cei ce corup pe cei nevinovaţi, sunt înainte de toate cei înşelaţi şi eretici. Cei din urmă mai au şi înfăţişare de oaie. Adică, deşi sunt lupi, poartă piei de oaie şi se prezintă drept oi spre înşelarea celor naivi. Aşa sunt în principal hiliaştii (martorii lui Iehova). Sunt „lupi grei” (Faptele Apostolilor 20, 29). Într-un sat din Trikala (Thesalia), păstorul – preot se pare că nu a fost atent la asta, au intrat înăuntru doi, trei iehovişti şi în cele din urmă întregul sat a devenit iehovist. Trage clopotul şi niciun creştin nu aleargă la biserică; merg la havra (tam-tam-ul) evreilor.

Aşadar, există „lupi grei”. Dar slavă lui Dumnezeu există şi păstori. Şi vai şi amar dacă n-ar exista. Un astfel de păstor ales, model de păstor este Sfântul Ioan Gură de Aur care este sărbătorit astăzi. Să ne adunăm acum noi toţi, patriarhi, episcopi şi mii de preoţi cu rasele şi cu camilăfcile noastre, nu ajungem nici la degetul mic al Sfântului Ioan Gură de Aur. A fost mare, a fost un gigant. Şi-a păzit turma sa zi şi noapte. S-a luptat pentru Biserică, pentru societate, pentru familie. S-a luptat împotriva patimilor sufleteşti. S-a luptat împotriva priveliştilor ruşinoase, împotriva lăcomiei şi a luxului, împotriva bogaţilor zgârciţi şi nedrepţi, împotriva stăpânitorilor vicioşi, împotriva femeilor stricate de la Curte, s-a luptat şi împotriva unei împărătese pe nume Eudoxia. S-a luptat în sfârşit împotriva clericilor vicioşi. Dacă poporul îl adora, preoţii însă nu-l iubeau. Cinci sute de preoţi avea arhiepiscopia; câţi au rămas alături de el? Doar cinci! În fiecare zi şi noapte le amintea: Păziţi şi îngrijiţi-vă turma şi „în dar aţi luat, în dar să daţi” (Matei 10, 8). Aşadar toţi aceştia (preoţi, episcopi, femeiuşti, lacomi şi răpitori) s-au adunat şi l-au dat jos de pe tron. L-au exilat la 700 de kilometri depărtare şi acolo şi-a dat duhul. Ultimele sale cuvinte au fost: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Acesta a fost Sfântul Ioan Gură de Aur, păstorul cel bun care şi-a pus viaţa sa pentru oi.

***

Am terminat. V-am explicat Evanghelia. Staul este Biserica noastră, turmă sfântă şi păzită. Oi alese ale turmei lui Hristos sunteţi voi. Păstori sunt preoţii şi episcopii – fericiţi am fi ca toţi să fie ca Sfântul Ioan Gură de Aur şi ca Sfântul Vasile. Iar „lupi grei” sunt ereticii, iehoviştii şi ceilalţi. Departe, copiii mei, departe de aceştia! Niciunul, nicio sămânţă să nu existe în societatea voastră. Să nu fie rătăcit nimeni. Oaia care pleacă din staul este mâncată de lup; iar creştinul care se îndepărtează de Biserică va fi mâncat de lupii ce se prezintă sub diferite forme!

Fraţii mei, rămâneţi credincioşi lui Dumnezeu, credincioşi tradiţiilor, credincioşi patriei! Numai aşa binecuvântarea Sfântului Ioan Gură de Aur va fi cu noi cu toţi. Amin.

† Episcopul Augustin

(Omilia Mitropolitului Augustin de Florina, în Sfânta Biserică a Sfântului Ioan Gură de Aur, Comanos-Eordaia, joi, 13.11.1975)

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”)