Festivismele bucureştene s-au încheiat. Au fost câteva incidente, nu chiar minore, şi-apoi oamenii s-au răspândit pe cuprinsul ţării, fiecare la locul său de baştină, de unde-au fost aduşi printr-o mobilizare generală. Comentariile exprimă păreri împărţite şi se vor stinge încet-încet, la fel şi ecourile generate de eveniment. Ierarhii români au reuşit, pentru moment, să inducă impresia că mulţimile de credincioşi îi urmează, că în Biserică toate sunt bune şi frumoase şi că legitimitatea lor e puternică, cum n-a fost niciodată. Ziua s-a încheiat cu un concert folcloric, sub înaltul patronaj al domnului Daniel, că doar suntem în Postul Naşterii Domnului şi nu ne strică câte un pic de cântec, joc şi voie bună.
Din păcate, evenimentul bucureştean n-a soluţionat gravele probleme care tulbură viaţa bisericească, de la noi şi din lumea întreagă. Dimpotrivă, am putea spune că le-a agravat, şi aici vorbim despre o certitudine, aceea că ierarhii români şi-au definit unanim poziţia, susţinându-l necondiţionat pe numitul Bartolomeu în pornirile sale nebuneşti, eretice şi schismatice. Cred au ajuns în punctul din care nu se vor mai întoarce. Nici măcar unul. Cum au fost la sinodul tâlhăresc, adică solidari, aşa vor fi şi în schisma care se va consfinţi odată cu emiterea Tomosului de recunoaştere a autocefaliei preşedintelui ucrainean Poroşenko, urmat de aventurierii lui Filaret şi de alţii asemenea. Cu acel Tomos, Poroşenko va deveni şeful „bisericii” ucrainene, asemenea reginei Angliei, diriguitoarea ereticilor anglicani.
Criza de legitimitate a ierarhilor români n-a dispărut peste noapte. S-a accentuat, a devenit şi mai manifestă. Festivismele au acoperit-o în parte şi atât. Scriam nu de multă vreme că acelaşi tip de manifestări erau organizate şi pentru Ceauşescu, iar deznodământul îl ştim.
Am avut parte de un discurs al numitului Bartolomeu, în care elogia în termeni grandilocvenţi înţelepciunea domnului Daniel Ciobotea. Nici nu ne aşteptam la altceva, având în vedere servilismul dâmboviţean. Ce ne-a mai spus Bartolomeu e faptul că prin acordarea autocefaliei preşedintelui Poroşenko, va înlătura schisma din Ucraina! Absurdul ridicat la cote inimaginabile! Ce vreau să spun? Omul acesta crează cu bună ştiinţă o schismă de o gravitate extremă în Biserică. Sinodul Arhieresc Rus a hotărât ruperea comuniunii euharistice cu Constantinopolul din vina exclusivă a lui Bartolomeu, şi acum acesta vine şi ne spune că va soluţiona schisma ucraineană, acordând autocefalie politicienilor de la Kiev, în spatele cărora stau nişte aventurieri purtători de veşminte arhiereşti. Nu e greu să desluşim că planul iniţial a fost tocmai provocarea acestei grave schisme, între Biserica Ortodoxă Rusă şi Constantinopol, şi acest plan se pune neabătut în practică. Schisma ucraineană a lui Filaret a fost pretextul şi e cu totul subsidiară scopului urmărit de vrăjmaşii Bisericii lui Hristos. Tulburările în trupul tainic al Bisericii vor continua. Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus că porţile iadului nu vor birui Biserica Sa (Matei 16, 18), a avut în vedere şi această luptă dezlănţuită în vremea noastră de puterile întunericului.
Schisma provocată de Bartolomeu şi adepţii săi va fi mai mare decât cea din 1054. Când spun aceasta, mă gândesc că în vremea noastră numărul sufletelor ortodoxe e cel puţin dublu faţă de cel din 1054, aşa încât, numericeşte vorbind, credincioşii care vor fi angrenaţi în schismă, fără voia lor, vor fi mult mai numeroşi.
Soluţia pentru multele şi gravele primejdii ce izbesc Biserica Ortodoxă din toate părţile e cea sinodală. Dacă zece arhierei se vor reuni într-un Sinod, cu dorinţa sinceră de a apăra Sfânta Credinţă Ortodoxă, Adevărul va fi de partea lor, ei vor exprima cugetul Bisericii şi pe ei îi vom urma. Omeneşte privind lucrurile, faptul e cu neputinţă în circumstanţele actuale. Să ne gândim însă la ceea ce ne-a lăsat scris Sfântul Apostol Pavel: ,,Hristos este Capul Bisericii, Trupul Său, al cărui Mântuitor şi este’’ (Efeseni 5, 23). Şi-atunci: ,,Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?’’(Romani 8, 31)
N-aş vrea să închei fără a-mi exprima o nedumerire. Privind imagini filmate ale edificiului inaugurat Duminică, am constatat că, în părţile laterale ale acestuia, ferestrele sunt dispuse câte şase, în trei rânduri, la trei niveluri. Nu cumva ni se sugerează numărul diavolesc-antihristic, 666? Întreb şi eu. Nu de alta, dar Părintele Serafim Rose spunea, încă în deceniile trecute, că antihristul deja îşi pune peste tot pecetea.
Ereticii pângăresc, nu sfinţesc
Cartea bisericească numită Pateric ne relatează un episod din viaţa Avvei Agathon. Ni se spune că au venit unii la dânsul, ştiindu-l om cu dreaptă socoteală, şi au început să-l încerce:
„Tu eşti Agathon? Am auzit pentru tine că eşti curvar şi mândru. Iar el a zis: ei bine, aşa este. Şi i-au zis lui: tu eşti Agathon bârfitorul şi clevetitorul? Iar el a zis: eu sunt. Au zis iarăşi: tu eşti Agathon ereticul? Iar el a răspuns: eretic nu sunt. Şi l-au rugat pe el, zicând: spune-ne nouă pentru ce atâtea câte ţi-am zis ţie le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit? Zis-a lor: cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta, eretic, este despărţire de Dumnezeu şi nu voiesc să mă despart de Dumnezeu. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lor socoteală şi s-au dus zidiţi, adică folosiţi”.
Cu adevărat, cei care strâmbă adevărurile Dumnezeieşti prin erezie, se despart de Dumnezeu. Ce valoare mai poate avea lucrarea unuia care L-a părăsit pe Atotputernicul Dumnezeu? Niciuna. De aceea ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: ,,De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te’’ (Tit 3, 10); de aceea Sfintele Canoane ne spun desluşit că lucrările ereticilor nu sunt Sfinte Taine, ci simulacre lipsite de orice putere sfinţitoare (Canonul 46 Apostolic); de aceea Canonul 45 Apostolic interzice cu asprime rugăciunea împreună cu cei căzuţi în erezie, mergând până la caterisirea celui care ar cuteza să săvârşeacă cele sfinte laolaltă cu ereticii; de aceea, cu dreptate rânduieşte Canonul 34 al Sinodului din Laodiceea că ,,nu se cuvine a primi binecuvântările ereticilor, care mai mult sunt absurdităţi decât binecuvântări’’; de aceea se opreşte căsătoria cu ereticii, ,,chiar dacă ar făgădui că se fac creştini’’.
Înţelegem acum de ce lucrările pretins sfinte ale ereticilor sunt lipsite de harul lui Dumnezeu şi, implicit, de putere sfinţitoare. Ereticii teatralizează Liturghia şi celelalte Sfinte Slujbe. Uitaţi-vă numai la gesturile ciudate pe care le fac când ar trebui să se însemneze cu semnul Sfânt al Crucii. Ei pângăresc cele sfinte prin însăşi prezenţa lor, chiar necomiţând fapte sau gesturi necuviincioase. Este motivul pentru care Sfânta Biserică are o ,,Rugăciune la deschiderea bisericii pângărite de păgâni sau de eretici’’. Pe eretici această Rugăciune îi numeşte ,,tulburătorii ce au sfâşiat Biserica prin nesocotirea şi defăimarea cinstitelor Evanghelii şi a Tradiţiilor Apostolice, părinteşti şi canonice’’. Ar mai trebui adăugat ceva? Socotesc că nu.
Nu mai e nimic de zis. Articolul analizează situația cu o precizie chirurgicală. Adevarat este totul…
Un articol scris cu maiestrie,o analiza clara precum cristalul,in binecunoscutul si inconfundabilul stil al Sfintiei Sale,Parintele Vasile.
Sa-i rasplateasca Domnul jertfa,cu alese binecuvantari.
Cei doi Patriarhi,frati intru masonerie si erezie,Patriarhul Daniel si Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului,au pus cu ocazia sfintirii Catedralei nationale, bazele solide ale departarii de Dumnezeu,a poporului roman majoritar ortodox (in scripte),cel care populeaza deocamdata colonia numita,Romania.
In acest moment crucial al istoriei BOR,in tara iubita de stramosii al caror nume,il facem de ocara,care trebuia sa fie o tara mandra „ca soarele sfant de pe cer”,romanii sunt macinati de lipsuri materiale ,dar mai ales spirituale.
Luceafarul poeziei romanesti,, Mihai Eminescu îşi încheia,astfel in „Timpul”, un articol din 31 iulie 1880 : „Numai în România înalta trădare e un merit, numai la noi e cu putinţă ca valeţi slugarnici ai străinătăţii să fie miniştri, deputaţi, oameni mari!”…Aceste cuvinte,acum mai actuale decît oricînd, numai au nevoie de nici un comentariu….
Marii Sfinti ai neamului,din temnitele si inchisorile comuniste, uitati a fi pomeniti,fara nume in sinaxare,dar scrisi in cartea de aur a vesniciei aflata in mana Atotsfintitoare a Domnului Hristos,au fost martorii unei slujbe in care Patriarhul Daniel,a devenit partas al schismei instituita de Patriarhul Bartolomeu ,cel care spunea „Începutul Bisericii Ortodoxe este Patriarhia Ecumenică; În aceasta este viața și viața este lumina Bisericilor”.Se stie ca ereticul raspandeste o invatatura ucigatoare pentru suflet,comparata de Sf.Chiprian cu ciuma si cancerul,boli fatale care conduc inevitabil la moarte.
Se potrivesc si aici versurile nemuritoare ale Eminescului,poetul nepereche:
„Iară noi? noi, epigonii?… Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!
O impresie dezolanta,plina de amar,veridica prin nepasarea cu care suntem tratati de cel care se doreste a fi Parintele iubitor al dreptmaritorilor crestini ortodocsi romani.
Erezia propagata de ereticele documente ale pseudosinodului din Creta a fost intarita de conslujirea celor doi Patriarhi,incercare esuata de a-si cosmetiza reciproc imaginea in veci zdrentuita ,in fata intregii ortodoxii.
Temelia credintei a fost zdruncinata,efectele ei in timp vor fi dramatice.
Se stie ca,Sfântul Grigorie Palama,a încetat şi el pomenirea patriarhului anti-isihast al Constantinopolului, Ioan Calecas. Acesta din urmă, în 1344, afurisea de fapt pe Sfântul Grigorie Palama, căruia îi reproşa că dădea o interpretare greşită Sinodului din 1341 şi că a înlăturat numele patriarhului din dipticele citite în timpul Sfintei Liturghii. Sfântul Grigorie Palama a respins Tomosul lui Calecas şi a socotit fără valoare osândirile patriarhului anti-isihast:
„Mădularele Bisericii lui Hristos sălăşluiesc în adevăr; dacă cineva nu sălăşluieşte în adevăr, acela nu mai este mădular al Bisericii lui Hristos. Este a fortiori cazul celor ce se mint pe ei înşişi, care îşi zic şi se numesc păstori şi arhipăstori; căci ştim că esenţa creştinismului nu stă într-o aparenţă exterioară, ci în Adevărul şi în corectitudinea credinţei.” Dacă episcopii rămân credincioşi Tradiţiei şi lucrează ca tot Trupul Bisericii, ei sălăşluiesc în adevăr. În schimb, dacă părăsesc Ortodoxia, pierd nu numai treapta preoţească, ci însăşi esenţa lor de creştini, iar anatemele lor sunt fără valoare.
Uşa de intrare în Biserică este Adevărul. Aceasta este prima treaptă în înţelegerea tainei sale. De aceea păcatul împotriva adevărului este cel mai grav dintre toate. Şi iarăşi, de aceea, nu este virtute mai mare ca aceea de a lupta pentru Adevăr.Cum aminteşte Sfântul Iustin Popovici, la începutul vieţii Sfântului Fotie: „Părinţii noştri theofori care în Biserica lui Dumnezeu au rânduit tot lucrul după placul lui Dumnezeu, ne-au lăsat ca sfântă moştenire această învăţătură pe care au primit-o de la Cel Preaînalt şi pe care au transmis-o Sfinţii Apostoli: că nu există virtute mai înaltă ca mărturisirea şi apărarea Adevăratei Credinţe Ortodoxe… De fapt, Adevărul este Dumnezeu Însuşi, iar pentru noi, oamenii, dragostea şi mărturisirea acestui Adevăr Dumnezeiesc – în care stă Adevărata Credinţă a Bisericii – este eliberare, mântuire şi luminare” (Sfântul Fotie, Opere Trinitare, I, Paris, 1989, p.19).
Oare sa fie chiar asa?
http://www.coronapress.ro/articol/48822
„Monseniorul Robu, critici la adresa Patriarhului Daniel
În declaraţia oferită Agenţiei de Presă Catolice, şeful Bisericii Catolice nu s-a ferit să-l critice pe Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, pe care l-a pus în contrast cu precedesorul său, Patriarhul Teoctist. Robu a invocat momentul de acum aproape 20 de ani, al vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România şi relaţia excelentă pe care acesta a avut-o cu Patriarhul Teoctist, atunci când fiecare dintre ei a participat la slujba celeilalte confesiuni.
Dar vremurile s-au schimbat, a adăugat arhiepiscopul, şi acele momente nu mai par posibile astăzi. „Patriarhul Daniel, care a preluat conducerea Bisericii Ortodoxe în 2008, nu a încurajat celebrarea de rugăciuni comune între confesiuni, nici cu catolicii, nici cu alte credinţe. Nu a existat nicio slujbă comună în timpul Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor”, afirmă Robu. „
In fiecare an, in luna ianuarie este saptamana rugaciunii impreuna cu catolici, protestanti, etc…
E cu totul bizara prezenta celor 3× 6 pe pereții Catedralei. De fapt arata cine sunt proprietarii ei.Rugăciunile comune nu mai sunt necesare de vreme ce și-au atins scopul: atragerea și întrarea în erezie a BOR prin Sinodul din Creta. Ce va urma sunt doar niste lucrări de cosmetizare și adaptare a Ortodoxiei la ecumenism, care se vor face treptat, fără prea mare împotrivire. Un trup mort din punct de vedere duhovnicesc, cum sa mai reacționeze,daca capul este deja în moarte cerebrala. Urmează deconectarea de la aparate pe care o va face Hristos, când va vedea ca nu mai este nici o nădejde de însănătoșire. Sa dea Dumnezeu sa se trezească din somnul cel de moarte, măcar în al 100-lea de la Unire iar dacă nici acum nu ne vom deștepta din „somnul cel de moarte” înseamnă că Unirea s-a făcut degeaba, dacă Romanii nu au ajuns sa se unească cu Hristos cel Adevărat, ci cu Antihrist.
O intrebare de baraj
De ce trebuie să conducă rușii
Biserica Ucraineană?
Ar trebui să plece naibii și din Basarabia.
Sorin
Aiurea baraj. E o intrebare de repetent la istorie.