STUDIU: Drama copiilor crescuți de cuplurile homosexuale

O astfel de tactică se rezumă la un exercițiu de PR, adică de manipulare a publicului, exercițiu care substituie cinic dezbaterea din spațiul public cu propagarea unei mitologii.

Desigur că această imagine idealizată este cel puțin la fel de falsă cu imaginea idealizată a unei familii heterosexuale (de altfel, asistăm la un proces invers proporțional: cu cât mai mitologizată devine „familia LGBTQ“, cu atât mai demonizată și demitizată este familia heterosexuală). Dezbaterea publică nu ar trebui să constea în exerciții de PR, ci într-o confruntare rațională, bazată pe fapte, ghidată de interesul superior al copilului și de gradul de funcționalitate al familiei. Cât de funcțional este un cuplu homosexual care crește copii? Cât de funcțională este o „familie LGBTQ“ ca mediu de creștere și socializare a copilului?

Întrebări simple, la care este din ce în ce mai greu de dat un răspuns documentat. Nu pentru că ar lipsi dovezile și cei capabili să facă cercetări, ci pentru că lumea academică este sub o presiune enormă când vine vorba despre astfel de subiecte. Cei care se încumetă să facă cercetări pe astfel de teme sunt hărțuiți și contestați, indiferent de valoarea științifică a cercetării. Este limpede că imperativele ideologice au prioritate în fața celor academice. Neutralitatea, obiectivitatea, raționalitatea sunt demonetizate și considerate chiar subversive și reacționare. În cele ce urmează, prezentăm o serie de studii și mărturii care arată disfuncționalitățile unei „familii LGBTQ“, ale căror consecințe sunt suferite cel mai acut de către copii.

Studiul lui Regnerus

Cel mai complet dintre toate studiile realizate până în prezent pe tema adulților care au fost crescuți în cupluri de homosexuali este studiul sociologului Mark Regnerus (2012). Acesta analizează cea mai largă gamă de variabile și pe cel mai mare eșantion aleatoriu (randomizat) din câte au fost luate în considerare până acum. Studiul lui Mark Regnerus a produs o reacție intensă în mediile academice din America și în afara lor, în primul rând pentru rigurozitatea demersului științific, care nu poate fi contestat, dar și pentru rezultatele scandaloase pentru imaginea idealizată pe care o promovează lobby-ul LGBTQ – de exemplu, prin filme precum „The Kids are All Right“. Ca o paranteză, să ne aducem aminte de acest film, care a fost promovat la Muzeul Țăranului Român în anul 2013. Oferit de Ambasada SUA cu titlu gratuit în evenimentul numit „Luna Istoriei LGBT“, fapt care a atras un scandal, fiind oprit de către contestatarii conservatori care s-au opus ca MTR, dată fiind semnificația acestui așezământ cultural, să fie folosit ca platformă de propagandă LGBT.

Cele mai multe dintre studiile realizate înainte de Regnerus, de altfel amplu citate, se bazau pe eșantioane nealeatorii și foarte mici, nereprezentative, care nu permiteau generalizarea rezultatelor pentru toate familiile de gay și lesbiene din America. Pe de altă parte, Regnerus a intervievat 2.988 de tineri adulți, cu privire la un larg spectru de chestiuni economice și educaționale, romantice și de experiență sexuală, despre abuzul de droguri, violență, etc. Subiecții au fost împărțiți în funcție de experiența de familie pe care au avut-o: familie formată din părinți naturali, din părinți divorțați, dintr-un singur părinte, din părinți adoptivi recăsătoriți, din mame care aveau relații sexuale cu lesbiene (ML – Mamă Lesbiană) sau tați care aveau relații sexuale cu gay (TG – Tată Gay).

Într-o altă sistematizare a rezultatelor, adulții din familii de gay și lesbiene s-au dovedit:

•   „mult mai predispuși să se identifice pe ei înșiși ca homosexuali;
•   mult mai predispuși să devină asistați social;
•   cu șanse mai puține să fie angajați;
•   mai predispuși să sufere de o boală cu transmitere sexuală;
•   mult mai predispuși să fi avut recent gânduri de sinucidere;
•   mult mai predispuși să relateze că au suferit un viol;
•   mult mai impulsivi și mai incapabili de a‑și controla impulsurile;
•   mult mai predispuși la fumat;
•  mai mari consumatori de programe tv;
•   mai expuși riscului de a fi arestați;
•   mai predispuși să pledeze vinovați în acuzația de crimă;
•   mult mai deprimați;
•   mai puțin predispuși să afirme că sunt capabili să depindă de alții;
•   mai puțin predispuși să se fi simțit în siguranță în familia lor;
•  mai predispuși la promiscuitate;
•   mai predispuși să aibă nevoie de terapie pentru o boală mentală“.

Rezultatele l-au determinat pe Regnerus să concluzioneze: „Datele ne arată în mod clar că acei copii care își petrec întreaga copilărie cu mama lor, care este căsătorită cu tatăl lor, se dovedesc mai capabili să reușească în viață ca adulți într-o mulțime de domenii, mai ales dacă părinții rămân căsătoriți până în ziua sondajului, adică până la vârsta adultă a copilului.“

La apariția studiului, lobby-ul LGBTQ l-a atacat intens pe autor, considerându-l drept o amenințare la agenda sa ideologică și politică. În ciuda faptului că Regnerus a precizat că studiul nu a avut ca scop subminarea sau afirmarea „dreptului la căsătorie“ pentru homosexuali, sociologul a fost atacat în plan personal și profesional și acuzat de abateri științifice.

Printre mulți alții, cunoscutul activist LGBTQ Scott Rosensweig a făcut o cerere oficială către Universitatea din Texas, Austin, unde Regnerus este profesor asociat, ca să investigheze cazul și să‑l concedieze pe Regnerus pentru concluziile studiului. Astfel, sub presiunea unui adevărat linșaj profesional, a fost nevoie să se lanseze o anchetă științifică, pentru a se elabora un raport privind metodologia și obiectivitatea rezultatelor obținute de Regnerus. Ancheta, condusă de un consultant independent care a fost ulterior numit la conducerea Oficiului de Cercetare și Integritate al Statelor Unite, a respins pe rând toate sesizările făcute, într-un raport final:

„Cercetarea a fost realizată în mod corespunzător și nu este justificată niciuna dintre acuzațiile de abatere științifică depuse împotriva profesorului asociat Mark Regnerus.“

Desigur, dacă metodologia ar fi fost viciată în vreun punct, lucru care se întâmplă, din păcate, cu o parte din literatura științifică dedicată acestei teme, atunci studiul ar fi fost retras de pe site-ul oficial al revistei Social Science Research, una dintre cele mai bune publicații americane din domeniu – ceea ce nu s-a întâmplat. Mai mult, cariera științifică a lui Regnerus nu a putut fi știrbită. Acesta a publicat recent, în 2017, volumul „Cheap sex. The Transformation of Man, Marriage, and Monnogamy“, la prestigioasa și pretențioasa Oxford University Press.

Mărturiile unor copii crescuți în cupluri homosexuale

Există și numeroase mărturii ale unor copii crescuți de doi homosexuali sau de două lesbiene. De exemplu, Dawn Stefanowicz, o femeie din Canada, țară care a legalizat „mariajele“ homosexuale în 2005, a fost crescută de un cuplu de homosexuali. Stefanowicz povestește în cartea ei „Out from Under: The Impact of Homosexual Parenting“ că în copilărie a fost martora schimburilor de parteneri între cuplurile de homosexuali, a fost dusă la plaje nudiste, feminitatea ei nu a fost afirmată, iar stilul de viață în care a crescut a rănit-o foarte mult. În prezent, Stefanowicz se oferă să consilieze persoanele care au trecut prin aceeași experiență traumatizantă și le cere tuturor guvernelor să sprijine căsătoria dintre bărbat și femeie, familia naturală și drepturile acesteia.

Dawn Stefanowicz acuză, de asemenea, restrângerea libertății de exprimare în Canada, imediat după legalizarea  „căsătoriilor“ între persoanele de același sex. Pentru că, spune ea, a devenit imposibil să îndrăznești să te pronunți împotriva lor și riști consecințe disciplinare care merg până la concediere.

„Căsătoria homosexuală redefinește chiar noțiunea de părinte“

Heather Barwick este o fostă activistă LGBTQ transformată în militantă pentru drepturile copilului. Heather a fost crescută de mama ei și de partenera lesbiană a acesteia. Heather scrie: „Căsătoria între cuplurile de același sex îi refuză copilului fie o mamă, fie un tată, în timp ce acestuia i se spune că e un amănunt lipsit de orice importanță. Că lucrurile sunt oricum la fel. Dar nu sunt deloc la fel. Mulți dintre noi, mulți dintre acești copii suferim. Absența tatălui meu a creat un gol uriaș în mine, și am tânjit, în fiecare zi, după un tată. Am iubit-o pe partenera mamei mele, dar o altă mamă nu a putut niciodată să-l înlocuiască pe tatăl pe care l-am pierdut.“ Mai departe, ea arată: „Căsătoria homosexuală nu face doar să redefinească căsătoria, ea redefinește și noțiunea de părinte. Promovează și normalizează o structură familială care ne neagă, în mod necesar, ceva prețios și fundamental. Ne neagă ceva ce ne dorim și după care tânjim, în timp ce ne spune că nu avem nevoie de lucrul de care avem în fapt nevoie, în mod natural, atât de tare. Că vom fi bine. Dar nu suntem bine. Suferim foarte tare.“

Heather conchide: „Copiii crescuți de cuplurile de același sex nu pot să se plângă. Și nu este vorba doar de mine. Suntem atât de mulți în aceeași situație. Mulți dintre noi sunt prea prețioși să vorbească și să vă povestească despre suferințele și durerile noastre, deoarece, nu se știe din ce motiv, se pare că nu ascultați. Că nu vreți să auziți. Dacă spunem că suferim deoarece am fost crescuți de părinți de același sex, suntem fie ignorați, fie etichetați ca «promotori ai urii.»“

„Am suferit în feluri pe care sociologii nici măcar nu ar ști cum să le catalogheze“

Robert Oscar Lopez a fost crescut de un cuplu de lesbiene în Statele Unite. Lopez provine din părinți portoricani, care sunt descendenți „ai unor sclavi africani“, și se identifică drept „bisexual“. În 2012, a publicat un eseu intitulat „Growing up with two Moms“, în care povestește în detaliu experiențele sale din copilărie. Redăm câteva fragmente:

„Să crești cu doi părinți gay a fost foarte dificil, și nu din cauza discriminării la care aceștia ar fi fost supuși din cauza vecinilor“, scrie Lopez. „Oamenii din comunitatea noastră nu știau ce se petrecea, cu adevărat, la noi în casă. (…) În interior, totuși, eram foarte confuz. Când familia ta este atât de radical diferită de oricine altcineva din jurul tău, crești și devii un ciudat. Nu am nici un fel de tulburări mentale sau de boli fizice. Pur și simplu, am crescut într-o casă atât de neobișnuită, încât am fost condamnat să devin un marginal social.“

„Băieții de vârsta mea au învățat toate legile nescrise ale decenței și ale limbajului corporal în familie; au înțeles ce era potrivit și ce era nepotrivit să spui în anumite situații; au învățat atât mecanismele sociale tradiționale masculine, cât și mecanismele sociale feminine. (…) Ei au învățat, în mod tipic, cum să fii curajos și neșovăitor de la modele masculine, și cum să scrii mesaje de mulțumire și să fii sensibil de la modele feminine. Acestea sunt, desigur, stereotipuri, dar stereotipurile sunt foarte utile când părăsești, în mod inevitabil, siguranța rulotei lesbiene a familiei tale și trebuie să gândești și să muncești într-o lume în care toți trăiesc conform unor reguli stereotipice – chiar și homosexualii.“

„Eu nu am avut nici un fel de model masculin pe care să îl urmez, iar mama mea și partenera ei nu semănau nici cu tații tradiționali, și nici cu mamele tradiționale. (…) Familia mea nu era nici tradițională, nici convențională. Am suferit din cauza acestui lucru în feluri pe care sociologii nici măcar nu ar ști cum să le catalogheze. Și nesigur pe mine, și grosolan, aveam să trec drept un ciudat până și în ochii unor adulți gay și bisexuali care nu aveau deloc răbdare cu cineva ca mine. Eram la fel de ciudat pentru ei, pe cât eram pentru heterosexuali.“

Mitul familiei homosexuale non-violente

Mai trebuie adăugat că imaginea „familiei homosexuale“ este, adesea, o imagine idealizată – aceste „familii“ sunt prezentate drept pașnice și echilibrate, un mediu ideal pentru creșterea copiilor și un model pentru „familiile tradiționale“ care sunt, în mod obligatoriu, violente și abuzive.

În fapt, în realitate lucrurile nu stau deloc așa. Doi activiști homosexuali, Patrick Letelier și David Island arată în „Men Who Beat Men Who Love Them“ următoarele: „probabilitatea actelor de violență în cuplurile gay este MATEMATIC DUBLĂ față de cuplurile heterosexuale… credem că 650.000 de bărbați gay sunt victime ale violenței domestice în fiecare an în Statele Unite.“

Un studiu din 2003 constată că, în rândul homosexualilor, se înregistrează cele mai mari rate de consum de diferite droguri, depresie, violență domestică și abuz sexual în copilărie. (Sursa: Stall și colaboratorii, 2003, Association of co-occuring psychosocial health problems and increased vulnerability to HIV/AIDS amoung urban men who have sex with men, în American Journal of Public Health, 93(6), 939-942)

La aceleași concluzii ajunge și GMLA – Asociația Medicală a Gay-ilor și Lesbienelor (Sursa: Silenzio, 2010, „Top 10 Things Gay Men Should Discuss with their Healthcare Provider“, San Francisco: Gay & Lesbian Medical Association).

Nu este deloc onest, așadar, să compari în permanență cele mai bune cazuri din cadrul „familiei homosexuale“ cu cele mai rele cazuri din partea „familiei tradiționale“. Faptul că aceste „familii LGBTQ“ ar fi un exemplu de pacifism și de echilibru este, așadar, un alt mit – după cum demonstrează studiile realizate chiar de activiștii și de cercetătorii homosexuali.

Cunoscutul psihoterapeut Jordan B. Peterson, chestionat asupra creșterii copiilor de către cupluri homosexuale, a răspuns: „Copiii au nevoie de modele de ambele sexe. De aceea, cred că familia este cea mai viabilă unitate socială de bază a umanității: tată, mamă, copil. Dacă încerci să o fragmentezi, să o pulverizezi, vei plăti un preț.“

Anghel Buturugă
Cătălin Sturza