Mac Miller a fost ucis?
Rapperul și producătorul Mac Miller a fost găsit fără suflare în dormitorul din casa sa din San Fernando, pe 7 septembrie. Autoritățile au fost alertate de un prieten de sex masculin, care a trimis un apel de la casa lui Mac. Serviciile de urgență au fost chemate la un pacient în stop cardiac, iar Mac a fost declarat mort la fața locului. Curând după aceea, au apărut rapoarte că Mac a murit din cauza unei supradoze.
Mulți s-ar gândi: ”Păi, Mac Miller a avut treabă cu o grămadă de droguri, așa că nu sunt surprins că s-a supradozat”. Corect. Cu toate acestea, înainte de a pronunța ”cazul închis” cu privire la această moarte prematură, să vedem câteva fapte care o înconjoară.
Pentru început, de ce casa lui Mac Miller a fost ”curățată” înainte de investigația poliției? NY Post raportează:
Mac Miller a lăsat în urmă puține dovezi ale supradozei aparent fatale, potrivit unui raport.
Autoritățile au găsit doar o cantitate mică de pudră albă când au cercetat vineri casa fostului rapper, din San Fernando Valley, California, au declarat pentru TMZ surse, adăugând că reședința a fost probabil curățată, după ce s-a vorbit cu martorii.
O căutare a sticlelor de pilule sau a accesoriilor de droguri nu a avut niciun rezultat, au spus sursele site-ului.
– NY Post, Casa lui Mac Miller a fost curățată înainte ca politia să poată investiga
E un steag roșu chiar acolo.
Cu toate acestea, despre ceea ce a pomenit mass-media după moartea lui Miller a fost … Ariana Grande. Din nou.
Femeia fatală
Exact cu o săptămână înainte de moartea lui Mac Miller, Ariana Grande a fost atracția centrală a funeraliilor Arethei Franklin … din toate motivele greșite. Cu un an înainte, bombardamentul de la Manchester a avut loc la unul dintre concertele sale. Se pare că moartea o urmează. Bineînțeles, niciunul dintre aceste lucruri nu este din vina ei. Ea a fost un pion al industriei de când a fost copil și face ceea ce aceia îi spun ei să facă.
În mass-media, Mac Miller a fost numit mai ales fostul iubit al Arianei Grande, iar mulți au învinuit-o pentru moartea sa. Unii spun că, de la despărțirea lor, Mac Miller era deprimat și că era mai predispus la abuzul de droguri decât de obicei. Evident, foarte puțini au cunoscut de fapt natura relației dintre Miller și Grande și despre ce a fost în mintea rapperului, până la urmă. Un lucru pe care-l știm este că Ariana Grande a fost, în ultimii ani, una dintre cele mai mari vedete din lume și un pion al industriei, la nivel înalt. Totul despre ea este strict controlat și ea a fost folosită să joace în tot felul de drame oculte ale elitei.
Deoarece ea este folosită în mod constant în scopurile agendei oculte a acestei elite, Ariana Grande a făcut obiectul câtorva articole pe site-ul Vigilant Citizen. Mai recent, videoclipurile ei muzicale sunt despre controlul minții prin programarea Monarch și despre ea devenind o zeiță prin magia sexului. Interesant: albumul Mac Miller 2016 – creat dupa ce a cunoscut-o pe Ariana – a fost numit Divinul Feminin. A fost o aluzie la statutul de ”zeiță” al lui Grande?
Pete Davidson – logodnicul actual al Arianei Grande – pare că se potrivește pe același ”model” ca și Miller. Relația sa cu Grande pare a fi foarte ”devoratoare”, în timp ce arată toate semnele unui utilizator de droguri înrăit.
Deci, în timp ce nu putem da vina pe Ariana Grande direct pentru moartea lui Mac Miller, relația lor a făcut ca rapperul să se pună la punct cu partea mai întunecată a industriei muzicale. Și, de atunci, simbolismul asociat cu el a devenit foarte ”Iluminati”.
Simbolism profetic
Așa cum se întâmplă adesea în evenimente bizare legate de elita ocultă, moartea lui Mac Miller a fost precedată de un simbolism sumbru. Pentru început, aceasta este ultima poza postata pe contul de Instagram al lui Miller, cu o zi înainte de a muri.
După cum cititorii știu deja, acesta este un semn al ”supunerii” față de industria de divertisment a elitei oculte. Faptul că acest lucru a fost postat chiar înainte de moartea lui (probabil nu de el) este destul de ciudat.
Miller a făcut, de asemenea, o postare Instagram, în care vedem o placă de pick-up cu piese ce-i cântă melodia So It Goes, care conține versurile: ”Nouă vieți, niciodată, nu mor, f** cerul, eu încă mă droghez”.
Expresia ”So It Goes” (Așa merge treaba) a fost popularizată de romanul clasic al lui Kurt Vonnegut, ”Slaughterhouse Five”, unde naratorul ar spune ”Așa merge treaba”, după moartea fiecărui personaj. Lasă-l să se scufunde.
Chiar și mai straniu este simbolul din ultimul videoclip – Self Care – al lui Mac Miller, regizat de fotograful de renume Christian Weber.
Prima scenă este inspirată din filmul Kill Bill II.
Mac apoi își aprinde o țigară și începe să scrijelească în partea de sus a sicriului din lemn.
Memento Mori este definită ca ”teoria și practica reflecției asupra mortalității” și poate fi găsită în mai multe culturi de-a lungul istoriei.
După ce scrijelește Memento Mori, Mac Miller lovește cercul și iese din sicriu, care a fost îngropat sub o grămadă de murdărie.
Deși se pare că Mac a ieșit victorios din acest eveniment traumatizant, lucrurile se înrăutățesc din nou.
Deci, deși Mac credea că poate scăpa de moarte, nu a făcut-o. Și, aproximativ la două luni după lansarea acestui ultim videoclip, Mac a murit.
Acest videoclip profetic amintește de SAD!, clipul postum al XXXtentacion, în care rapperul participă la înmormântarea sa. Moartea lui a fost, de asemenea, învăluită de evenimente bizare.
În concluzie
Carl Jung a descris conceptul de sincronicitate ca fiind ”evenimente care sunt `coincidențe semnificative`, fără o relație de cauzalitate, care par să fie în mod semnificativ legate”. Aceste evenimente se întâmplă adesea la un nivel foarte intim și personal. Cu toate acestea, în cazul lumii întunecate, răsucite a elitei oculte, care este înclinată spre mega-ritualuri și sacrificii de mare anvergură, evenimentele sincrone pot fi văzute de întreaga lume.
Așa cum am văzut mai sus, tot ceea ce s-a referit la Mac Miller, în ultimele săptămâni, a indicat direct către moarte. A fost o coincidență? Sau oamenii industriei, din jurul lui, știau că-i vine ceasul? A căzut în grațiile negative ale industriei? Știa prea mult? A fost un sinucigaș … sau a fost făcut sinucis?