Pomenirea inaugurării Constantinopolului – 11 mai 330

În luna mai, în ziua a unsprezecea pomenirea inaugurării de Dumnezeu păzitei şi de Dumnezeu măritei cetăţi a Constantinopolului, mai ales a dăruirii sau a închinării ei în paza şi ocrotirea preasfintei stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria.

Iata si ce putem citi la https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantinopol

Constantinopol (greacă: Κωνσταντινούπολις, Κωνσταντινούπολη –Konstantinoúpolis, Konstantinoúpoli; latină: Constantinopolis; turcă otomană: قسطنطینیه, Kostantiniyye; acum turcă: İstanbul) a fost capitalaImperiul Roman de Răsărit, Imperiului Latin și Imperiului Otoman. A fost fondat în anul 330 d.Hr. de către împăratul roman Constantin cel Mare, pe locul vechii colonii grecești Byzantion („Bizanț”, ce data din secolul al VII-lea î.Hr.), care a stabilit aici noua capitală a Imperiului Roman. Numele acestei noi capitale a fost inițial Nova Roma („Noua Romă”), dar ulterior s-a încetățenit numele Konstantinoúpolis („orașul lui Constantin”).

În secolul al XII-lea^[1] Constantinopolul era cel mai mare și cel mai bogat oraș din Europa.^[2] În timpul celei de-a patra cruciade din 1204 el a fost ocupat și jefuit de cruciații apuseni, dar a fost ulterior eliberat de forțeleImperiului de la Niceea conduse de Mihail al VIII-lea Paleologul în 1261.

Sultanul otoman Mehmed al II-lea a cucerit Constantinopolul la 29 mai1453, după un asediu de două luni. Ultimul împărat bizantin, Constantin al XI-lea Paleologul, a murit în luptă, încercând în zadar să apere zidurile cetății. Orașul a rămas capitala Imperiului Otoman până la destrămarea acestuia în 1922.

Orașul a fost fondat inițial ca o colonie greacă sub numele de Bizanț, în secolul al VII-lea î.Hr. Acesta a luat numele deKonstantinoupolis („orașul lui Constantin”, Constantinopol), după ce împăratul roman Constantin I a schimbat capitala imperiului de la cea istorică, Roma, la Bizanț în anul 330 d.Hr. și a desemnat noua capitală Nova Roma sau „Noua Romă”. Denumirea modernă a orașului dată de turci, Istanbul, provine de la fraza greacă eis tin polin (εις την πόλιν), care înseamnă „în oraș”. Această denumire s-a folosit în limba turcă împreună cu Kostantiniyye, o adaptare mai formală a originaluluiConstantinopol. S-a numit Constantinopol până în secolul al 20-lea, de-a lungul perioadei existenței legilor otomane, în timp ce cea mai mare parte a limbilor occidentale au continuat să se refere la oraș ca Constantinopol până în secolul al 20-lea. După crearea Turciei în 1923, guvernul turc a început să se opună în mod oficial utilizării denumirii de Constantinopol în alte limbi și a cerut ca să se folosească un nume comuna pentru oraș.^{[3][4][5][6][7]}

În limba română veche Constantinopolul era denumit Țarigrad, adică „Cetatea Împăratului” sau a „Cezarului”, cu referire la faptul că până în anul 1453 Constantinopolul a fost reședința Imperiului Roman de Răsărit. Numele Țarigrad a pătruns pe filieră slavonă. Constantinopol este o adaptare la fonetica limbii române a cuvântului Konstantinoupolis, care în limba greacăînseamnă „Cetatea lui Constantin”.

Constantinopolul și Imperiul Roman de Răsărit

Datorită creșterii importanței părții răsăritene a imperiului roman și a victoriei asupra ultimului rival Licinius, care a controlat imperiul roman de răsărit până în 324 Bizanțul este planificat din anul 326 de către împăratul roman Constantin cel Mare ca noua reședință imperială. Patru ani mai târziu este inaugurat în mod solem la 11 mai 330.^[8]

Constantinopolul în perioada bizantină medie

Pe timpul Imperiului Bizantin în Constantinopol s-au fondat o mulțime de mănăstiri și edificii: Catedrala Sfânta Sofia, Biserica Sfinții Apostoli, Hippodromul, Arcul lui Constantin, Palatul lui Iustinian, Palatul imperial din Blachernae etc. Orașul avea trei rânduri de ziduri: zidul vechi (din Antichitate), Zidul lui Constantin (construit deConstantin cel Mare) și Zidul Theodosian (construit de Teodosiu II).

Constantinopol, cetatea de pe două continente, Lumina, 2015:

Astăzi se împlinesc 1.685 de ani de la inaugurarea solemnă a unuia dintre cele mai frumoase oraşe ale lumii: Constantinopolul. Singurul oraş din lume care se întinde pe două continente, având o populaţie de aproape 19 milioane de locuitori, Constantinopolul – Istanbulul de astăzi din Turcia – îşi păstrează şi în prezent farmecul de odinioară. Oraşul în sine, deşi mai aminteşte doar în mică măsură de întemeietorul său, reprezintă una dintre operele cele mai importante ale Sfântului Împărat Constantin cel Mare.

Motivul pentru care Constantin (306-337) se hotărăşte să mute capitala de la Roma la Byzantium este oarecum neobişnuit. Cu câteva secole înaintea lui, Nero (54-68) şi Commodus (180-192) avuseseră intenţia de a împrumuta propriul nume capitalei imperiului, Roma. Ar fi putut, aşadar, să împrumute numele său capitalei, fără să o mute în Răsărit.

Potrivit istoricului francez Bertrand Lançon, Constantin alege Byzantiumul ca loc pentru construirea noii capitale din considerente politice şi geo-strategice, înfiinţarea Constantinopolului survenind într-un moment-cheie din domnia sa. La 18 septembrie 324, Constantin îl înfrânge pe cumnatul său, Liciniu, în lupta de la Chrysopolis, devenind unic stăpânitor al imperiului. În amintirea acestei bătălii, dar şi din dorinţa de a se face mai vizibil în Răsărit, Constantin hotărăşte să înalţe un oraş pe locul vechiului Byzantium şi să mute centrul administrativ de la Roma la noul Constantinopol.

Cu siguranţă, Constantin a avut în vedere şi faptul că vechea capitală, Roma, se depărta din punct de vedere geografic de noile graniţe ale imperiului. Dacă dinspre vest nu existau pericole foarte mari de invadare a capitalei, în estul imperiului, perşii puneau constant presiune asupra graniţelor acestuia, trupele fiind foarte dificil de coordonat de la Roma.

Până să se oprească asupra acestui loc, Constantin dusese o viaţă itinerantă, stabilindu-şi reşedinţa imperială de mai multe ori, la Augusta Treverorum (Trier), Roma, Milano şi Sardica (Sofia). De asemenea, împăratul ar mai fi putut să aleagă Ilion, Calcedon sau Tesalonic drept loc pentru un nou centru administrativ. Potrivit lui Sozomen, la Ilion împăratul ordonase deja construirea unor porţi fortificate, care se puteau vedea din largul mării.

Importanţa geostrategică a vechiului Byzantium pare să fi fost principalul motiv de alegere a locului drept nouă capitală a Imperiului Roman, deşi acest lucru nu apare în nici o sursă istorică primară. Din anumite puncte de vedere, Constantinopolul semăna într-o oarecare măsură cu vechea capitală, prezentând un relief similar cu cel al Romei. Principalele informaţii despre întemeierea Constantinopolului ne sunt prezentate în relatările lui Zosima, Isihie al Miletului şi în „Chronicon Paschale“, precum şi în lucrările lui Sozomen, Socrate şi Zonaras.

Byzantiumul nu era o cetate anonimă din Imperiul Roman. Potrivit tradiţiei, acesta a fost întemeiat de coloniştii din Megara în anul 658 î.Hr., numele provenind de la legendarul conducător megarian Bizas. Septimiu Sever îşi manifestase interesul pentru această cetate încă de la sfârşitul secolului al II-lea şi începutul secolului al III-lea. La data întronizării acestuia ca împărat, în 193, cetatea îl sprijinise pe uzurpatorul său Pescennius Niger, motiv pentru care Sever o asediază şi o distruge aproape complet.

La data de 8 noiembrie 324, la aproape două luni de la înfrângerea definitivă a lui Liciniu, împăratul Constantin înalţă la rangul de Caesar pe fiul său, Constantin al II-lea, şi pune temelia noului oraş. Lucrările efective demarează în 325.

Pentru a putea vedea măreţia operei lui Constantin, este suficient să facem o comparaţie între vechiul Byzantium şi noul Constantinopol. Capitala nou-construită se întindea pe o suprafaţă de 6-7 km, triplă faţă de mica cetate din timpul lui Septimiu Sever. Potrivit afirmaţiei lui Filostorgiu, împăratul însuşi ar fi marcat graniţele cetăţii, cu vârful lancei. Opera de zidire a acestui oraş va dura mai puţin de şase ani, fiind necesară o forţă de muncă uriaşă, de câteva zeci de mii de oameni, printre care 40.000 de goţi.

Organizarea şi înfrumuseţarea noii capitale

Ceremonia de inaugurare a noii cetăţi are loc la data de 11 mai 330. Cu această ocazie are loc o impresionantă procesiune până la forumul oraşului, unde a fost înălţată o statuie din bronz a lui Constantin. Împăratul era reprezentat pe o coloană din porfir înaltă de 50 m, dublu faţă de Columna lui Traian. Tot cu ocazia inaugurării oraşului au fost emise medalii din aur care înfăţişau cele două capitale surori: Roma şi Constantinopolul.

Constantin acordă o mare importanţă populării cetăţii, îndemnând populaţia imperiului să se mute aici şi atrăgând-o cu diferite avantaje materiale. Astfel, în 332 împăratul oferă locuitorilor cetăţii pâine din proviziile de grâne ale imperiului. În 334 îi scuteşte de impozite pe arhitecţi şi îi obligă pe proprietarii de pământuri din Asia Mică să cumpere teren şi să îşi construiască o locuinţă în capitală.

Organizarea noii capitale urma îndeaproape modelul Romei, fiind împărţită în 14 regiuni. Tot pentru a o ridica la prestigiul vechii capitale, este construit un palat imperial asemenea celui din Roma, iar hipodromul de pe vremea lui Septimiu Sever este mărit şi înfrumuseţat. În ziua inaugurării cetăţii, îşi deschid porţile şi băile oraşului. În centrul cetăţii era forumul, în mijlocul căruia se afla statuia lui Constantin, amintită anterior. Porţile de intrare în Constantinopol erau la fel de impresionante precum întreaga cetate. Intrarea se făcea pe sub două arcuri, pe care au fost construite două pasaje paralele boltite, din marmură albă de Proconnesos. Instituţiile administrative copiau în aceeaşi măsură instituţiile romane, Senatul fiind identic celui de la Roma.

Creştinismul în noua capitală

Deşi la data începerii construcţiei Constantinopolului numărul creştinilor nu era mai mare decât cel al păgânilor, creştinismul începe să se dezvolte, împăratul împodobind cetatea cu biserici. Cele mai semnificative locaşuri de cult ridicate de Constantin sunt Biserica Sfintei Irina şi Biserica Sfinţilor Apostoli. Potrivit „Chronicon Paschale“, Constantin a fost cel care a început construcţia primei biserici închinate Sfintei Sofia, iar conform informaţiilor lui Socrate din „Istoria bisericească“, Constanţiu al II-lea a fost cel care a desăvârşit lucrările de zidire.

Biserica Sfinţilor Apostoli s-a vrut a fi mai mult decât o necropolă imperială. Eusebiu de Cezareea afirmă că locaşul de cult construit de Constantin era îmbrăcat în marmură şi avea plafonul aurit. Dorinţa lui Constantin era aceea ca mormântul său să fie înconjurat de mormintele celor 12 Apostoli, ale căror sfinte moaşte urmau să fie aduse aici.

Printre primele biserici din Constantinopol se numără şi cele numite „martyria“, construite pe locurile unde primii creştini de aici au primit cununa muceniciei. Astfel apar bisericile închinate Sfântului Acachie, Sfântului Mochie şi Sfântului Mina.

Consecinţele religioase, culturale şi politice ale întemeierii Constantinopolului au fost uriaşe. Pe lângă faptul că a rezistat mai bine de 11 secole, Noua Romă a atras şi a conservat elementele culturii greco-latine, dând naştere unei noi civilizaţii bizantine, ale cărei valenţe dăinuie până astăzi.

Constantinopol: capitala bizantina, Crestin Ortodox:

[…]

Orasul Constantinopol, unde numarul populatiei a atins 300 000 – 400 000 de locuitori, este lovit in 542 de o epidemie pana atunci necunoscuta, pesta. Aceasta s-a manifestat pentru intaia oara in bazinul mediteranean, in octombrie 541, in portul egiptean Pelusium, provenind din Etiopia.

In primavara urmatoare ea a afectat toate marile orase portuare, Alexandria, Antiohia, Constantinopolul. In capitala numarul mortilor era de aproximativ 230 000, aproape doua treimi din populatie. Regiunile rurale ale imperiului au fost mai putin afectate insa, in doi ani, Iustinian a pierdut, fara indoiala, un sfert din contribuabili, producatori si soldati.

La Constantinopol, marile familii, artistii, clerul au fost decimati, iar imparatul a cazut in egala masura grav bolnav. La moartea imparatului Nichifor Focas, in 610, declinul parea de neevitat.

Bulgari, slavi, si avari au sfarsit prin a cuceri regiunea Balcanilor, sosirea armatelor persane din 617 in delta Nilului obligand pe imparatul Heraclie sa intrerupa aprovizionarea cu grau a Constantinopolului si prin urmare distribuirea gratuita a painii, in curs inca din vremea lui Constantin cel Mare. In anul 626 avarii au asediat Constantinopolul si au distrus sistemul de apeducte, stabilit de Valens. El nu a fost reparat pana in anul 768.

Intre anii 717-718, orasul este supus celui mai sever atac arab din istoria sa. Insa, in mod paradoxal asediatorii au fost decimati in timpul foametei, in timp ce, locuitorii Constantinopolului, au reusit sa supravietuiasca, cultivand campurile si gradinile situate in interiorul zidurilor sau pescuind.

Populatia Constantinopolului este deci estimata la 40 000 locuitori, altfel spus, tot atat cat numara in ajunul atacului din 1453. Insa, cifra cea mai coborata nu a fost inca atinsa, ea urmand a fi atinsa in vreme epidemiei de pesta din anul 747, cand orasul a ramas aproape pustiu, fiind necesara repopularea sa, prin aducerea colonistilor din insulele marii Egee.

Incepand cu aceasta data o lenta revigorare incepe. Insa, cand Constantin V solicita in anul 768 munca de reparatie a retelei de apeducte, a trebuit sa aduca lucratori din pont, din Grecia si din Tracia. Intreruperea aprovizionarii cu apa nu a facut doar sa dispara fantanile publice, ea a presupus in egala masura abandonul bailor publice si a marilor bazine deschise.

Raportarea la apa si igiena, intretinute inca din epoca romana, s-au modificat radical. Astfel de la prima epidemie de pesta, cea din 542, s-a incetatenit inhumarea mortilor in afara zidurilor, insa in timpul celei din 747, intalnim morminte chiar si in oras. In Constantinopol, unde cea mai mare parte a vechilor monumente au fost abandonate sau deteriorate, memoria locuitorilor si raporturile lor cu trecutul monumental al orasului a disparut, in egala masura.

Ramasitele statuilor ridicate de catre primii imparati, coloanele si marile cladiri publice, au devenit obiecte purtatoare de legende.

O aglomeratie feudala

Dupa ce a fost atins pragul de jos la mijlocul secolului VIII, Constantinopolul s-a refacut lent cu inceputul dinastiei macedonene din anul 867, in persoana imparatului Vasile I.

Oricum, aceasta „renovatio imperii Romani”, proclamata in mod expres de catre imparati, nu este doar o aparenta. Reinvierea progresiva, chiar daca fara indoiala partiala, a Constantinopolului din ruine, reprezinta o succesiune de initiative private ale persoanelor influente, si chiar a imparatilor. Pe de o parte, cladirile cu caracter public, noile edificii, sunt in mod esential bisericile si manastirile. Pe de alta parte, cladirile, chiar daca erau foarte frumos impodobite, erau, in cea mai mare parte, mai mici neputand fi comparate cu cele din prima epoca.

Aceasta situatie rezulta mai putin din lipsa posibilitatilor tehnice ci, din absenta interesului pentru marile monumente publice.

Ne aflam, prin urmare, in fata unei importante concentratii de ctitorii familiale ale dinastiei Comnenilor si ale clientelei situate pe versantul Cornului de Aur. Aceste cladiri erau compuse din manastiri si constructii de binefacere, care isi trageau veniturile din marile domenii rurale dispersate in imperiu, dar si din donatiile ctitorilor.

Ingustarea Imperiului si in special ocupatia turca a Anatoliei a condus la un exod rural. Constantinopolul a devenit, impreuna cu Tesalonicul, unica metropola bizantina a carei populatie continua sa creasca, atingand aproximativ 300 000 de persoane in ajunul cuceririi latine.

Episodul venetian si cruciadele

Rolul trupelor angajate in prima cruciada si monopolul comercial pe Mediterana, conferea venetienilor, pisanilor si genovezilor, o putere care a crescut fara incetare. Venetienii s-au instalat in Constantinopol in anul 1082 intr-un cartier situat de-a lungul Cornului de Aur, imediat la est de portul actual al Galatei.

Politica de independenta a venetienilor a facut ca populatia capitalei sa devina din ce in ce mai ostila latinilor care se instalasera aici. Este inceputul unei actiuni care va sfarsi prin cucerirea orasului in 1204.

Venetienii, convinsi de necesitatea dominatiei politice pentru a putea impune suprematia economica. In urma cruciadei a patra Constantinopolul este supus iar teritoriile europene ale imperiului, chiar si insulele, sunt impartite in fiefuri intre cruciati, Venetia obtinand partea leului. Curtea si anturajul, aristocratia si inaltul cler au parasit in mare parte orasul.

Intre 1204 si 1261 numai orasul nu si Imperiu a fost intr-o asanumita stare de somnolenta, iar icoana Maicii Domnului din Vlaherne se spune ca nu a mai savarsit nici o minune in acest interval. Trebizonda, Epirul si Niceea s-au considerat Imperii in exil, dar cel care a jucat un rol international deosebit a fost acela care a recucerit Constntinopolul in 1261.

Mihail VIII Paleologul, recucereste Constantinopolul in 1261, insa are nevoie de o putere maritima pentru a se mentine. Genovezii reprezentau singura putere care se puta masura cu cea a Venetienilor. Genovezilor li s-a propus sa se instaleze pe partea de nord a Cornului de Aur, avand intentioa de a forma un adevarat oras, anume Galata.

Latinitatea, devenita inamicul major prin ocuparea inimii teritoriilor bizantine si dominatia economica pe care o exercitau orasele italiene, genereaza si in randul intelectualilor nevoia unei altfel de definitii, alta decat cea a Imperiului Roman.

Astfel, un curent umanist, care face referire la Antichitate, a putut constitui un ferment de renastere intelectuala. Acesta a reiviat studiul textelor antice si si-a manifestat admiratia pentru monumentele si operele de arta ale acelei epoci. Aceasta renastere s-a facut simtita in vremea dinastiei paleologilor. Incepand cu mijlocul secolului al XIV-lea, capitala, practic asediata si incercand sa supravietuiasca, este incapabila de o productie originala in plan intelectual pana la cucerirea acesteia de catre turcii otomani din anul 1453.