Încă o victimă a mașinilor cu PILOT AUTOMAT. Era o mașină TESLA

Author:

Tesla Model X s-a izbit de un parapet de beton FOTO ABC News

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Tesla Model X s-a izbit de un parapet de beton FOTO ABC News

Tesla a fost implicată într-un nou accident mortal ca urmare a sistemului său semi-autonom de conducere. Compania a dezvăluit că funcţia de pilot automat era activată când un SUV Model X a intrat într-un parapet de beton de pe o autostradă din SUA şi a izbucnit în flăcări în dimineaţa zilei de vineri, 23 martie. Şoferul, Wei Huang, a murit la scurt timp după impact, la spital.

Venit după accidentul fatal al Uber în Arizona, în care unul dintre autoturismele sale fără şofer a lovit şi ucis un pieton, acest incident marchează începutul unui moment dificil pentru industria autovehiculelor autonome.   Acest al doilea accident fatal produs în timpul funcţionării sistemului Autopilot al Tesla ridică semne de întrebare asupra imperfecţiunilor sistemului care ar putea face mai uşor condusul, dar se bazează pe supravegherea constantă a omului. Producătorul de vehicule electrice a anunţat că jurnalul de pe computerul de bord al autoturismului arată că pilotul automat era activat. Asta presupune că maşina îşi păstrează banda şi menţine o distanţă fixă ​​faţă de vehiculul din faţă, dar şoferul trebuie să ţină mâinile pe volan şi să monitorizeze drumul. În cazul în care şoferul îşi ia mâinile de pe volan un timp îndelungat, în bord apare un avertisment vizual. În cazul în care acesta este ignorat, sistemul emite un semnal sonor. Dacă şoferul tot nu-şi pune mâinile pe volan, maşina aprinde farurile şi încetineşte până se opreşte de tot. După analizarea datelor extrase din maşina distrusă, Tesla a anunţat că Huang ar fi trebuit să aibă aproximativ cinci secunde şi o distanţă de 150 de metri pentru a interveni, înainte ca maşina să se izbească de parapet, potrivit wired.com. Mâinile lui Huang nu au fost detectate pe volan timp de şase secunde înainte de impact. Pe parcurs, el a primit mai multe avertismente vizuale şi unul sonor pentru a-şi pune mâinile pe volan.

Manualul autovehiculului reaminteşte conducătorilor auto că Autopilotul Tesla este un instrument de asistenţă pentru şofer, nu un înlocuitor, şi că persoana de la volan îşi păstrează responsabilitatea pentru conducerea în condiţii de siguranţă. Dar criticii susţin că uşurinta cu care sistemul Tesla gestionează deplasarea pe autostrăzi poate înşela şoferul să creadă că pilotul automat este mai capabil decât în realitate şi astfel să-şi ia ochii de la drum.  Conducătorii auto trebuie să fie gata să preia controlul volanului dacă marcajele benzii dispar sau se ramifică, aşa cum s-ar fi putut întâmpla în acest accident. Manualul avertizează, de asemenea, că sistemul Autopilot ar putea să nu vadă obstacolele staţionare, o problemă asupra căreia s-a tras un semnal de alarmă în ianuarie, când o maşină Tesla a intrat într-o maşină de pompieri parcată în apropiere de Los Angeles. Sistemele sunt concepute astfel încât să ignore datele radar despre lucrurile care nu se mişcă, pentru a preveni alarmele false pentru fiecare portbagaj ridicat sau gunoi de pe stradă. Pilotul automat a fost activat pentru prima dată pe autoturismele Tesla în octombrie 2015. Prima persoană care a murit în timp ce maşina era pe pilot automat a fost Joshua Brown, în vârstă de 40 de ani, după ce maşina sa Modelul S a intrat sub un camion, pe o autostrată din Williston, Florida. Potrivit Tesla, Model S circula pe o autostradă cu benzi separate şi pilotul automat era activat atunci când un camion i-a tăiat calea, perpendicular pe direcţia de mers. Computerul maşinii nu a frânat automat pentru că autotrenul nu a putut fi detectat din cauza anumitor condiţii, precum lumina puternică, pe un cer perfect senin, şi înălţimea mare a camionului de coloare albă. După acest accident, producătorul de vehicule electrice a modificat funcţia de pilot automat, astfel încât să se bazeze mai mult pe datele de pe radar şi mai puţin pe cameră, pentru a detecta obstacolele din calea maşinii. De asemenea, a redus drastic durata de timp în care un şofer îşi poate lua mâinile de pe volan şi a introdus semnale de avertisment mai luminoase.  În mesajul postat vineri, Tesla s-a legat de câteva circumstanţe în care s-a petrecut accidentul. Parapetul de beton pe care Huang l-a lovit ar fi trebuit să aibă un atenuator care să absoarbă din impact. Dar a fost zdrobit într-un accident anterior şi nu a mai fost înlocuit. „Nu am mai văzut niciodată un grad de avarie atât de mare a unui model X“, a transmis compania.  Inginerii sunt convinşi că excluderea omului care este atât de uşor de distras din procesul de condus va reduce semnificativ decesele rutiere. Dar sistemele nu sunt suficient de sofisticate pentru a funcţiona fără o supraveghere umană.

2 thoughts on “Încă o victimă a mașinilor cu PILOT AUTOMAT. Era o mașină TESLA”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X