Emmanuel Macron a anunțat că copiii ajunși la vârsta de 3 ani trebuie obligatoriu școlarizați din toamna lui 2019, față de 6 ani în prezent.
Președintele Franței a confirmat marți informațiile care se vehiculau de câteva zile: a luat decizia de a coborî vârsta școlarizării obligatorii, de la 6 ani în prezent, la 3 ani din 2019.
„Vreau să încetăm să considerăm școala maternă (numele dat grădinișei în Franța – n.r.) ca pe o opțiune”, a declarat Macron la o ceromonie.
În Franța, majoritatea copiilor sunt deja înscriși la grădiniță de la trei ani. În anul școlar 2015/2016 (ultimele cifre cunoscute), 97,6% dintre micii francezi au fost dați la grădiniță de la 3 ani.
„Această cifră medie acoperă diverse inegalități, în spatele lor sunt practici profund diferite de la un teritoriu la altul”, a insistat totuși șeful statului. „Vreau ca prin această obligativitate, începând din toamna lui 2019, să putem corija aceste diferențe, care sunt inaccepabile”, a precizat Macron.
În 2013, ministrul PSD al Educației, Remus Pricopie, anunța că „în 6-8-10 ani, grădinița va deveni obligatorie de la 3 ani” și în România.
Practic, copiii sunt instituționalizați imediat ce ies din scutece. Cei 7 (6) ani de acasă dispar. Rolul părinților în educația copilului tinde să devină nul. Calea spre îndoctrinarea de către stat este liberă.
P.S. Emmanuel Macron nu are copii. El și-a cunoscut soția, cu 24 de ani mai în vârstă, în cadrul procesului de școlarizare, aceasta fiindu-i profesoară de Franceză.
Pai asta s-a adoptat astazi de catre una din camere, chiar la noi
http://www.mediafax.ro/social/invatamantul-general-obligatoriu-extins-la-15-ani-doi-ani-de-gradinita-grupa-zero-plus-12-clase-noile-schimbari-adoptate-de-deputati-17102112
.
Franta ca de obicei contra firescului. Tot timpul aceasta natie a vrut cu tot dinadinsul sa fie altfel, sau mai cu mot.
Si România de la 4 ani.
Probabil au constat ca gradul de retardism este foarte avansat.
Da sa-i trimita la scoala inainte de a se naste!
AdicaGradinita Asa se spune In multe tari Scoala ßSi fetita mea de 3 Ani merge la scoala
unde-i carte multa e si prostie multa…
Oameni prosti
http://baby.unica.ro/voucher-de-2-000-de-lei-pentru-femeile-insarcinate-2231474.html
(incurajari anti-avort, avort ce se petrece si din cauza cheltuielilor ce le presupune o sarcina..)