În Africa de Sud s-a deschis prima mănăstire ortodoxă
Hartbeespoort, Africa de Sud, 2 februarie 2018
Preafericitul Theodor al II lea, Papă și Patriarh al Alexandriei și al Africii a sosit în Africa de Sud pe 19 ianuarie pentru a lua parte la celebrarea a 50 de ani de la înființarea Arhiepiscopiei Capul Bunei Speranțe (1968-2018). Călătoria misionară a înaltului prelat a inclus vizite în Namibia și Kenya.
Patriarhul, însoțit de Mitropolitul Damascene al Johannesburg-ului și Pretoriei și de Episcopul Nikodimos al Nitriei, a mai vizitat și Mănăstirea Sf. Nicolae, cel Făcător de Minuni, Nektarios din Aegina și Paisie Athonitul, nou construită, lângă Hartbeesport, la 40 de mile nord de Johannesburg, relatează AgionOros.
La festivități a participat și Ambasadorul și Consulul General al Greciei în Africa de Sud, personalități publice și ale Bisericii și o serie de clerici și credincioși.
Prima mănăstire din Africa de Sud a fost construită prin munca Mitropolitului Serafim al Johannesburg-ului (care conduce astăzi eparhia Zimbabwe și Angola), în deșert, cam la o oră de mers cu mașina de capitală.
În prezent, sunt cinci călugărițe care lucrează în mănăstire. Părintele spiritual al lăcașului sfânt este Arhimandritul Apostol Apostolakis, care a întemeiat încă două schituri în Kenya și Tanzania.
În timpul vizitei sale, patriarhul Alexandriei a numit-o pe prima maică stareță a unei mănăstiri ortodoxe sud-africane, maica Ortodoxia.
În timpul ceremoniei, patriarhul a subliniat că “monahismul nu este un dispreț pentru lume, ci un îndemn pentru transfigurarea sa – transfigurare în Hristos și pentru mântuire.”
Ce frumos! Doamne ajută!
off topic:
Doamne ajută!
Vă invit pe canalul de youtube Ortodox, Unitatea: https://www.youtube.com/channel/UCxB5HSzlzOJ91Ym8bwdW89g
În general este un vlog Ortodox unde se citesc rugăciuni, acatiste, psalmi, în fiecare seară când se face live. Vă aștept să fim uniți, să ne împrietenim, să comentăm la chatul live împreună.