Mugur Vasiliu:
Mai întâi că domnia străină pe care o tot cereau trădătorii lui Al. I. Cuza – de altfel, fratele lor de lojă iudeofrancmasonică, dar un frate care începuse să creadă că România e mai importantă decât scopurile umanitaro, evoluţionisto, iluminato, etco iudeofrancmasonice; fiindcă lucrul este dovedit: urmarea domniei lui Cuza era proiectată a fi instaurarea republicii, dar asta doar din pornire -, aşadar domnia străină, a cărei necesitate a fost şi este justificată în istoria oficială exact cum justifică Ion Iliescu lovitura de stat din decembrie 89, ca fiind revoluţie, această domnie străină a avut un singur scop: îndepărtarea de la conducerea şi din preajma conducerii statului a tuturor celor care ar fi putut împiedica planurile iudeofrancmasoneriei. Este exact ceea ce se întâmplă şi astăzi, şi nu doar în România. Cu alte cuvinte, a fost şi este periculos, pentru scopurile şi idealurile organizaţiei sataniste universale, ca la conducerea statului român să se găsească români; chiar şi pentru simplu fapt că un român, oricât de ticălos ar fi, poate la un moment dat să iasă din ascultarea lojelor şi să nu fie de acord cu distrugerea propriului său popor. Este un risc pe care conducătorii ocultei nu şi-l mai asumă; Al. I. Cuza i-a costat aproape 100 de ani, până când, din balconul palatului, marele maestru iudeofrancmason Mihail Sadoveanu, a declarat România ca fiind republică, adică a anunţat victoria satanismului împotriva lui Hristos. Poporul, în ordinea iudeofrancmasoneriei, este o noţiune inacceptabilă, cum inacceptabilă este pentru ei credinţa în Învierea lui Hristos. Aşa au sosit, nu regii, ci domnitorul Carol I de Hohenzolern, despre care cred că este suficient să observăm doar câteva lucruri. Primul este că Majestatea Sa este campionul dărâmării de biserici şi mânăstiri, în curgerea tulburatei noastre istorii. Nici tătarii, nici Cuza şi nici Ceauşescu – care în adevăr au fost anticreştini înverşunaţi – nu au reuşit să dărâme atâtea biserici şi mânăstiri. Ei, iată cum v-aţi enervat, iubiţi cititori – şi asta pentru că tocmai am lovit un alt clişeu după care vă ghidaţi viaţa; şi unul tot istoric. Dar, ca să mă iertaţi, mă dau în vileag: cine are curiozitatea poate verifica la Biblioteca Academiei lista cu bisericile şi mânăstirile dărâmate de Carol I – de altfel, Podul Mogoşoaiei, cunoscut astăzi sub numele de Calea Victoriei (nici nu se mai ştie care victorie, a cui împotriva cui), era plin de mânăstiri. Şi, ca un exerciţiu: dacă am vrea să ne exprimăm corect din punct de vedere politic, atunci am spune: Carol I nu a dărâmat biserici şi mânăstiri, ci a modernizat România. Şi, mai departe: iată ce clădiri frumoase s-au construit – Cecul Mare, Casa Oştirii (CCA) şamd -, pe locurile pe care până nu demult erau nişte mânăstiri vechi şi înapoiate.În ceea ce ne priveşte pe noi, trebuie să înţelegem odată pentru totdeauna: acesta este chiar modul în care se cântăresc şi astăzi lucrurile, şi asta pentru că, acei care cântăresc, sunt aceiaşi urâtori ai credinţei şi neamului românesc. E şi ăsta un fel de a vedea lucrurile, pe care însă, eu personal nu pot să-l împărtăşesc. Încă un lucru şi doar atât despre acest conducător catolic, urâtor de români: independenţa, pentru care au murit mii şi mii de români luptând, nu a fost cucerită prin jertfa lor; fiindcă Regatul Român devenea independent automat la capătul războiului, la care nu avea nici un rost să participe. Dar, dacă tot a participat – fiindcă aşa au cerut obligaţiile lui Carol I – pentru a ne fi recunoscută independenţa (încă odată, pentru care am dat mare jertfă de sânge), Majestatea Sa Carol I a împământenit multe, extrem de multe familii evreieşti în Ţară. Aşadar, am murit şi am şi plătit pentru acest lucru. Este chiar situaţia în care am mai fost puşi şi de Majestatea Sa Mihai I.
Cititi va rog mai multe la:
MUGUR VASILIU: „Crucea şi Coroana”. Monarhia in Romania – o unealta a masoneriei …
Cititi va rog si:
MIHAIL SADOVEANU – MASON si COMUNIST. A condamnat oameni la moarte
In poza din stanga este regele Ferdinand.
Corect! ?Doar ca nu poza aia contează,ci cea din dreapta. Un soi de mesaj subliminal cum ca toți nemții sunt anticrestini. ?
Intre timp, au schimbat poza! Apreciez?
De obicei in satutul caselor regale este exclusa apartenenta la organizatii oculte
Serios.sau sunt excluse alea nocturne.sunt documente despre familia regală spaniolă care avea locuri de rugaciune ascunse unde noaptea re-deveneau evrei.
masoneria engleza este condusa oficial de un membru al familiei regale britanice
Pe mine putin ma deranjeaza ca-l bagi pe Ceasca in calcul. Nu stiu ce pacate a facut dar una stiu, ca multe Biserici si Manastiri ce stateau in calea „maretelor sale realizari socialiste” au fost mutate pe role si senile. Numai si pentru asta Dumezeu poate are mila de sufletul sau.
Uite ca mai tinea in secret si sfintele sarbatori. Mai adaugam aici si ca parintii sai ereau foarte credinciosi. E, avea si el pacate dar cred ca in sufletul sau si-a iubit tara. Dumnezeu sa-l ierte.
Este pe Saccsiv un articol cu parintele Adrian Fageteanu, cand povesteste o intamplare despre Ceausescu!
O fi fost el dictator, dar in strafundul inimii lui, era ceva acolo care il facea sa mai treaca pe la Biserica!
Cred și eu,la fel ca tine,ca Ceaușescu și-a iubit țara de mii de ori mai mult decât au făcut-o cele 4 generații de nemți din 1866 până în 1947.
Pt cei ce il lauda pe Ceausescu pe linie ortodoxa, sa citeasca Viata Parintelui Calciu si Cele 7 Cuvinte catre tineri.
Apoi, vedeti si voi rezultatele „omului nou” creat de acel regim: este omul de azi, este omul ce conduce Romania.
Ce a semanat, udat… Ceausescu, acum se culege. Intre semanat si cules este o intarziere normala de o generatie.
Tot din cauza asta comunismul a parut oarecum bun chiar si fata de ce e acum. Doctrina era nemernica, dar omul de atunci primise educatie in perioada de dinaintea comunismului, era om cu frica de Dumnezeu. Om bun, doctrina satanica.
Datorita acestui defazaj exista multe interpretari eronate pe temele comunism-Ceausescu-regimul de dupa 1989.
Eu unul nu il laud, ca stim bine ce a facut….ci doar am amintit ce povestea pr Adrian Fageteanu.
Cred ca parintele a vrut sa ne aduca aminte cat de departe suntem de cuvintele Mantuitorului…….
„Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău”.
Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc,
Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru?Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru?
Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.”
Cred ca nu a mers Regele cu ranga sa dea jos zidurile…
Exista undeva si o statistica de unde sa reiasa cate biserici si manastiri s-au ridicat in timpul lungii sale conduceri – Domnitor si Rege?
Asa, pentru justa apreciere chiar daca poate pare o abordare contabila.
Acum, sa lamureasca cineva: monarhia este ingaduita de Dumnezeu deci si Regele/regalitatea; republica -nu!, deci nici Presedintele sau Seful Statului, nu-i asa?
La noi, cand a fost Domnitor sluga a masoneriei – Cuza – a fost bine, dupa unii, a fost rau, dupa altii (asa cred si eu).
Cand a venit un ne-roman, cu obligatia sa devina roman, la fel – unii spun ca a fost bine, altii ca a fost rau.
Mai mult, ce conteaza ca si-a botezat ortodox singurul copil – nuuuuu,… era mozaic (ca din semintia lui Avraam ca sa fie evreu, nu era!), desi nu sint aduse dovezi de a fi practicat acest cult… ce-a facut ori nu, a fost rau pentru Biserica….
(în 1870, s-a născut Principesa Maria. După cum cerea Constituția, a fost botezată ortodox. Copilul regal a murit când nu împlinise încă patru ani.)
….
Succesorul Ferdinand – papistas „inghitit” de clasa politica si-a botezat toti copiii ortodox ceea ce a dus la excomunicare de catre Papa!
(Ferdinand și Maria au avut șase copii, botezați toți în religia ortodoxă. Creștinarea lor în religia răsăritului a nemulțumit Vaticanul, care l-a excomunicat pe Principele Ferdinand. În cazul lui Carol al II-lea, al treilea rege al României, situația a fost mai simplă din punct de vedere confesional:acesta s-a căsătorit cu o principesă ortodoxă-Elena, din casa regală a Greciei. Mihai, ultimul rege al românilor, a fost botezat în religia ortodoxă, la fel ca și tatăl său.)
Revin la Carol I-ai…
Faptul ca a fost influentat in transformarea urbanistica a orasului-capitala de catre cele petrecute in alte regate nu stiu daca poate constituii o acuzare fara aparare.
Nu putea gandi in spirit ortodox si nici sa inteleaga sufletul romanului dar era si aprobat, susinut (poate ca si „impins”) si decatre romanii instariti care erau apropiati ai Puterii politice.
Ca sa fim drepti, … am avut destui romani, „scoliti” la ‘Stambul care aveau unica tinta imbogatirea… aia nu se „pun”, nu-i asa?
…
In 48 de ani de Domnie neintrerupta s-au intamplat multe.
Aţi zbîrcit-o prieteni ! În stînga este Regele Fedinand cel loial ! Pe hăl din dreapta nu îl ştiu cu vreo loialitate deşi din păcate l-am cam votat. Halal aşa votătură. Iertaţi-mă
A venit cu pantalonii rupți in cur la propriu și la figurat ! A ciordit România , n-a modernizat nimic sau ma rog , dacă a modernizat ceva n-a fost decât pt a înlesni derularea jafului
Resping republica. În istorie s-au văzut monarhi buni, foarte buni, slabi sau răi. Unii s-au bucurat de onoruri și dragostea popoarelor până la sfârșitul vieții, altora li s-a tăiat capul. N-au fost, deci, toți monarhii buni. Monarhia, însă, a fost, totdeauna bună. Nu trebuie să se confunde omul cu instituția, trăgându-se concluzii false. Pot fi preoții răi, dar pentru aceasta, nu putem trage concluzia că trebuie să desființăm Biserica și să ucidem pe Dumnezeu cu pietre. Sunt, desigur, și monarhi slabi și răi, dar nu putem renunța la monarhie. În agricultură avem un an bun și un an rău, sau unul bun și doi răi; cu toate acestea, lumii nu i-a trecut încă prin gând să se lase de agricultură.  *** Un monarh face ce vrea? Atunci, când e mare și când e mic? Când e bun și când e rău? Un monarh nu face ce vrea. Un monarh e mic, atunci când face ce vrea și e mare, atunci când face ce trebuie. Există o linie a vieții neamului. Un monarh e mare și bun, atunci când se menține pe această linie. E mic sau rău, în măsura în care se îndepărtează de această linie a vieții neamului sau i se opune. Iată legea monarhiei. Sunt și alte linii care pot ispiti un monarh: linia intereselor personale, linia intereselor unei clase, linia intereselor unui grup, linia intereselor străine (dinăuntru sau din afara hotarelor). El trebuie să le înlăture pe toate și să urmeze linia neamului. Ștefan cel Mare, de o jumătate de mie de ani, strălucește în istorie și românii nu-l mai uită, pentru că s-a confundat perfect cu linia de viață a neamului. Regele Ferdinand, împotriva oricăror legături și interese, s-a plasat pe linia neamului, a îndurat cu el, a făcut jerrtfă alături de el, a izbândit cu el. Prin aceasta, el este mare și nemuritor.
Din: Corneliu Zelea-Codreanu , ’’Pentru legionari’’
Sursa: Căpitanul Corneliu Zelea – Codreanu – Monarhia și legile monarhiei | Apărătorul Ortodox
Nerecunostinta in Romania la rang de presa scrisa a unor asa numiti cunoscatori de istorie. Pacat ca sunt inca multi ce cred ca fara sacrificii exista victorii. Romania merita sa fie Monarhie.
Orice rege sau presedinte daca este in contradictie cu Dumnezeu, nu poti spune ca este, sau a fost un uns al Domnului… sau cezar. Daca cineva darama casa Domnului ca sa iti creeze ceva „modern”, prin care sa te subjuge si sa te faca dependent de acest lucru….tu mai poti sa-l numesti rege sau presedinte!?
Degeaba imi creezi cele mai frumoase si mai eficiente mijloace de vietuire, daca pe mine acest lucru ma costa atat de scump…..despartirea de Dumnezeu!…..In cazul romanilor, nici macar aceste mijloace moderne, eficiente,.nu au fost valabile…ele au fost intotdeauna pe hartie…dar in realitate romanul a fost jupuit de viu…iar acum ii se cere sufletul!
Un rege sau un presedinte, care nu iti vb de Dumnezeu si care darama ceea ce El a construit…cam ce uns sau cezar este asta….caruia sa-i dam ceea ce este al lui!?
Ar trebui sa reconsidere modul in care a ales sa se numeasca.
Conform lui Nicolae Iorga, familua Hohenzolern este evreiasca. Niciun crestin catolic nu va darama o biserca ortodoxa.
Cât timp vă mai ţineţi de MINCIUNI şi DEZINFORMĂRI ?! Asta faceţi voi la ” ŞCOALILE DE SECURITATE ” , să vă cizelaţi în ale DIVERSIUNII şi în FORMATAREA OPINIEI PUBLICE ..prin minciuni ?!