Sfântul Nicolae ne învață că adevăratele daruri sunt cele ale milosteniei

Iubirea pentru sărmani

Pentru ca multele lui milostenii sa fie mai cu lesnire cunoscute, sa aratam una si anume: Era un barbat in cetatea aceea, dintre cei slaviti si bogati, care mai pe urma a ramas sarac si neslavit, caci viata veacului acestuia este nestatornica. Barbatul acela avea trei fete foarte frumoase si acum, fiind lipsit de toate cele de trebuinta, nu avea nici hrana, nici imbracaminte si cugeta sa-si dea fetele sale spre desfranare, iar casa sa sa o faca casa necurata, pentru saracia lui cea mare, ca doar astfel sa aiba ceva de folos si sa cistige pentru el si fetele sale imbracaminte si hrana. Vai, in ce fel de ganduri necuvioase alunga pe om saracia cea mare! Deci batranul acela fiind in astfel de cugete rele si gandul sau cel rau vrand acum a-l aduce cu ticalosie in fapt, Dumnezeu Care nu voieste a vedea in pierzare firea omeneasca, ci cu iubire de oameni, se pleaca spre nevoile noastre, a pus bunatate in inima placutului Sau, Sfantul Nicolae si l-a trimis spre ajutor catre barbatul care era sa piara cu sufletul, prin insuflare tainica, mangiind pe cel ce era in saracie si scapandu-l din caderea pacatului.

Deci, auzind Sfantul Nicolae de lipsa cea mare a barbatului aceluia si prin dumnezeiasca descoperire instiintandu-se de cugetarea lui cea rea, i-a parut foarte rau pentru dansul si a cugetat ca astfel cu mana sa cea facatoare de bine, sa-l rapeasca impreuna cu fetele sale ca din foc de la saracie si de la pacat. Insa n-a vrut sa fie de fata cu barbatul acela, ca sa-i spuna despre facerea sa de bine, ci, in taina a cugetat sa-i dea aceluia milostenia sa cu indurare. Si aceasta vrea s-o faca pentru doua pricini: intai ca sa scape de slava omeneasca, pentru ca tinea seama de ce zicea Evanghelia: Luati aminte, sa nu faceti milostenia voastra inaintea oamenilor; si, al doilea, ca si pe barbatul acela, care odinioara era bogat iar acum ajunsese in mare saracie, sa nu-l rusineze, caci stia ca sunt grele unele ca acestea, celor ce din bogatie si din slava cad in saracie, fiindca se rusineaza sufletele acelora, aducandu-le aminte de bogatia cea mai dinainte. Pentru aceasta, a gandit a face asa, dupa cuvantul lui Hristos: Sa nu stie stanga ta, ce face drepta ta. Caci atat de mult fugea de slava omeneasca, incat chiar de acela caruia ii facea bine se sarguia a se tainui pe sine.

Asadar, luand o legatura mare de galbeni, a mers in miezul noptii la casa acelui barbat si, aruncand-o inauntru pe fereastra acelei case, degraba s-a intors la casa sa. Dimineata, sculandu-se barbatul si afland legatura, a dezlegat-o si vazand galbenii s-a inspaimantat, caci socotea ca este vreo nalucire, temandu-se ca nu cumva aurul ce vedea sa fie vreo inselaciune, de vreme ce nu astepta de la nimeni si de nicaieri vreun facator de bine. Drept aceea, intorcand galbenii cu varful degetului, privea cu dinadinsul si cunoscand ca este adevarat, se veselea si se minuna, iar de bucurie, plangea cu lacrimi fierbinti si, cugetand mult in sine cine i-ar fi facut lui o asemenea facere de bine, nu se dumirea. Deci, socotind a fi purtarea de grija a lui Dumnezeu, ii multumea neincetat, dand lauda Domnului Celui ce se ingrijeste de toti. Apoi indata pe una din fetele sale, pe cea mai mare, a maritat-o dupa un barbat si i-a dat aurul cel primit din destul pentru zestrea ei.

Despre aceasta instiintandu-se minunatul Nicolae, ca a facut dupa voia lui, barbatul acela, i-a parut bine. Si iarasi se arata gata a face aceeasi mila cu a doua fiica a batranului, sarguindu-se a pazi si pe fecioara aceasta prin nunta legiuita de pacatul cel faradelege. Deci, pregati si alta legatura de galbeni, asemenea cu cealalta si, peste noapte, ferindu-se de toti, a aruncat-o pe aceeasi fereastra, in casa batanului aceluia.

Dimineata, sculandu-se acel om sarac, a gasit iarasi aur, asemenea ca intaia oara. Apoi a inceput a se minuna si de acela si, cazand cu fata la pamant, cu lacrimi fierbinti multumea, zicand: „Dumnezeule, voitorul milei si chivernisitorul mantuirii noastre, care mai intai m-ai rascumparat cu Sangele Tau si acum casa mea si pe fiicele mele izbavindu-ne prin aur din cursa celui rau, Insuti arata-mi pe cel ce slujeste voii Tale celei milostive si bunatatii Tale celei iubitoare de oameni. Arata-mi pe ingerul Tau cel pamantesc, pe cel ce ne pazeste pe noi de pierderea pacatului, ca sa stiu cine este unul ca acela, care ne scoate pe noi din saracia ce ne intristeaza si care ne izbaveste de gandurile cele rele, ca iata, dupa mila Ta, Doamne, cu indurarea cea facuta in taina, cu mana placutului al Tau, voi da si pe a doua fiica a mea cu nunta legiuita dupa barbat si asa voi scapa de cursele diavolului, care vrea prin cistig necurat sa-mi aduca mare pierdere.

Apoi barbatul acela, rugandu-se Domnului si multumind bunatatii Lui, a facut nunta si fiicei sale de a doua, avand nadejde in Dumnezeu – caci neindoita nadejde si-a pus in El – cum ca va purta grija si pentru a treia fiica a lui si-i va da si acesteia sa aiba vietuitor iubit, dupa lege, trimitandu-i iarasi aur din destul, tot cu acea mana facatoare de bine. De aceea, nu dormea noaptea strajuind, ca sa poata simti pe facatorul de bine si sa se invredniceasca a vedea de unde ii aduce aurul acela. Si iata, nu dupa multa vreme, a sosit cel asteptat. Caci a venit si a treia oara placutul lui Hristos, Nicolae si, ajungand la locul cel obisnuit, tot asa a aruncat o legatura de galbeni pe aceeasi fereastra si indata s-a intors la casa sa. Tatal fecioarelor gasind aurul aruncat pe fereastra, a alergat indata cat putea in urma celui ce se intorcea la casa sa, pe care, ajungandu-l si cunoscandu-l cine este – caci sfantul nu era necunoscut pentru fapta lui cea buna si pentru neamul lui cel luminat -, a cazut la picioarele lui, sarutandu-le si numindu-l izbavitor, ajutator si mantuitor sufletelor, celor ce ajunsesera intru pierderea cea mai de pe urma. Apoi zise: „De nu m-ar fi ridicat pe mine Domnul cel mare intru mila, prin indurarile tale, de mult as fi pierit eu, ticalosul tata, impreuna cu fiicele mele, prin caderea in focul Sodomei, vai mie! Si iata, acum prin tine suntem mantuiti din amara cadere in pacat”. Acestea si mai multe graia cu lacrimi catre sfant. Iar el abia l-a ridicat pe picioare si cu juramant a zis aceluia, ca in toata viata lui sa nu spuna nimanui ceea ce s-a facut. Apoi sfantul, spunand multe spre folosul omului aceluia l-a trimis la casa sa.