Iata ce aflam din articolul Ziua Naţiunilor Unite:
În 1947, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a declarat 24 octombrie, ziua aniversară a Cartei Națiunilor Unite, care „va fi dedicată informării popoarele din lume despre scopurile și realizările Organizației Națiunilor Unite și a câștigat sprijinul lor pentru activitatea sa”.
În 1971 Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție prin care declară că „Ziua internațională a Națiunilor Unite” trebuie să fie o zi de sărbătoare și a recomandat că ar trebui să fie considerată ca o sărbătoare a Națiunilor Unite de către toate statele membre.
Ziua Națiunilor Unite este dedicată informării popoarele din lume cu privire la obiectivele și realizările Organizației Națiunilor Unite. Ziua Națiunilor Unite este parte a Săptămânii Organizației Națiunilor Unite, care se va desfășura de la 20 la 26 octombrie.
În 1945, reprezentanţii a 50 de ţări s-au întâlnit la San Francisco pentru a elabora Carta Naţiunilor Unite. Carta a fost semnată la 26 iunie 1945 de reprezentanţii celor 50 de ţări.
ONU a început să existe oficial la 24 octombrie 1945, când Carta a fost ratificată de China, Franţa, Uniunea Sovietică, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi de o majoritate a celorlalţi semnatari.
România a fost primită în ONU la 14 decembrie 1955.
Iata si cateva chestiuni mai putin cunoscute:
In 1946, Nelson Aldrich Rockefeller si tatal sau John D. Rockefeller, Jr. cumpara un teren de la William Zeckendorf pe care il doneaza ONU, devenind UN Headquarters amplasamentul complexului:
Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 1)
Familia ROCKEFELLER , NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 2)
Lucis Trust este Non-Governmental Organization in cadrul Natiunilor Unite!!! La indicatia ei, in cladirea ONU se afla o camera de rugaciune cu insemnele acesteia, unde greii se aduna inaintea fiecarei sedinte generale.
Lucis Trust este redenumirea … Lucifer Publishing Company, fondata de Alice Bailey, unul dintre stalpii new age.
Individa a vorbit deseori cu asa numitii „sefi secreti” (de fapt diavoli):
EXTRATERESTRII sunt DRACI. NEW AGE ii numeste SEFI SECRETI …
Un astfel de „sef secret„ i-a dat in 1937 “Marea invocatie “. Aceasta a fost folosita inclusiv dupa evenimentele din 11.09.2001 de catre Findhorn Foundation (pe care o invoca de la infiintare ei). Este o invocatie folosita si de miscarea new age UFO.
Findhorn Foundation a fost fondata in 1972. In 1997 devine membru Conference of Non-Governmental Organizations in Consultative Relationship with the United Nations (CONGO) si membru fondator al mai multor grupuri active in UN Headquarters, intre care amintim The Spiritual Caucus in al carei site oficial gasiti fotografia United Nations Meditation Room, camera de rugaciune de care aminteam mai sus si careia ii face propaganda.
Cuvinte de lauda adresate camerei, precum unui templu, i-a adus si misticul Dag Hammarskjöld (1905–1961), al doilea Secretar General al Natiunilor Unite. Individul avea planuri marete cu ONU dar a murit intr-un accident neelucidat nici pana in zilele noastre.
Alt greu al Natiunilor Unite, mare iubitor de draci era Robert Muller (1923 – 2010). Asistent al Secretarului General peste 40 de ani. Poreclit “filosoful“ UN pentru liniile directoare pe care le trasa. Era plin de idei despre guvernarea mondiala. Recunostea ca este influentat de Alice Bailey pe care o admira caci a fost contactata de “maestri ai intelepciunii“ …
In lucrarea sa “The Externalization of the Hierarchy”, Alice Bailey scria:
„NOUA ORDINE MONDIALA va recunoaste ca productia lumii, resursele naturale ale planetei si bogatiile sale nu apartin nici unei natiuni, ci vor fi impartasite tuturor. Nu vor mai exista natiuni la categoria „a avea” iar altele la polul opus. Printr-un proces echitabil si corect se va organiza distributia graului, al petrolului si a mineralelor, in functie de nevoile fiecarei natiuni si popor.Toate acestea vor fi stabilite in raport cu intregul planetar.”
„NOUA ORDINE MONDIALA se va baza pe recunoasterea faptului ca toti oamenii sunt egali la origine, doar ca se afla la diferite stadii ale dezvoltarii evolutive. Integritatea personala, inteligenta, viziunea si experienta, la care se va aduaga si bunavointa, vor indica viitorii conducatori.”
„NOUA ORDINE MONDIALA va fi fondata pe un sentiment de responsabilitate. Regula va fi „toti pentru unul si unul pentru toti”
„In perioada de pregatire a NOII ORDINI MONDIALE se va reglementa dezarmarea. Aceasta nu va fi optionala. Nici unei natiuni nu-i va fi permis sa produca echipamente in scopuri distructive sau sa violeze integritatea altei natiuni. „
„NOUA ORDINE MONDIALA trebuie sa fie destinata pentru o lume care a trecut printr-o criza distrugatoare. NOUA ORDINE MONDIALA trebuie sa puna bazele pentru o viitoare lume, posibila doar dupa o perioada de timp de recuperare si reconstructie.”
Ideea crearii ONU n-a aparut insa dupa razboi, ci in timpul ATLANTIC CHARTER.
Aceasta adevarata fundatie pentru majoritatea tratatelor si organizatiilor internationale (inclusiv Natiunile Unite si cele financiare) de dupa cel de al doilea razboi mondial a fost schitata cu ocazia Atlantic Conference (nume de cod Riviera) la care au participat presedintele SUA Franklin D. Roosevelt si premierul britanic Winston Churchill (ambii masoni) insotiti de consilierii lor apropriati. Documentul final a fost redactat la 14 august 1941, intr-un moment in care SUA inca nu intrase in razboi. Interesant este ca in cadrul sau se specifica necesitatea unei “noi ordini mondiale”. Oficial se spune ca documentul a fost semnat de cele doua personalitati insa in toate copiile acestuia ce s-au pastrat pana in ziua de azi, semnaturile lor nu figureaza. Oricum, nu conteaza prea mult, conducatorii statelor “democrate” nefiind decat marionete de rang inalt alte ELITELOR.
Sa ne amintim ca Walther Rathenau scria la 24 decembrie 1921, in Wiener Freie Presse:
„Trei sute de oameni foarte apropiati intre ei ghideaza mereu destinele economice ale continentelor si tot ei decid cine le sunt succesorii„
Cititi va rog mai multe la:
Personalitati si organizatii: ATLANTIC CHARTER
Cititi va rog si:
Pe romaneste : Sictir,masoni indraciti !
„Sictir” e in turceste… 😉