Părintele ADRIAN FĂGEȚEANU despre CORNELIU ZELEA CODREANU

Corneliu Zelea Codreanu s-a născut pe data de 13 septembrie 1899, în oraşul Huşi, România.

Părintele Adrian Fageteanu:

Da, da. Era preşedintele studenţimii pe toată ţara, un om minunat, Şerban Milcoveanu, care trăieşte şi acum, în Bucureşti. Are foarte multe scrieri tipărite despre cel pe care-l urăsc cel mai mult francmasonii şi jidanii – el era cel mai apropiat de Corneliu Codreanu. Eu mergeam la Rarău când eram elev. Părintele stareţ Efrem totdeauna-mi spunea: „Măi Alexandre, ce mă fac? N-am decât două chilii şi bucătărie, şi, când vin credincioşii aici, unde să-i culc când plouă, când e frig, când e ceva?” Eu mai glumeam cu el, de multe ori, zicând că eu mi-am ales „hotelul fân”. Odată el a zis: „Măi, acuma a venit la mine Căpitanul cu o echipă de tineri. Ei taie copaci din pădure, cioplesc şi-mi fac o cabană. Acuma am să pot primi sute de credincioşi. Mâine să te scoli şi tu mai de dimineaţă, să mergi să-i ajuţi la treabă!” „Bine, părinte, mă duc!” Dimineaţă m-am sculat, m-am dus acolo. Deodată, văd că vine cineva, într-un pulover modest, un om înalt, frumos, şi ei încep să-i cânte Ştefan Vodă al Moldovei. El îi opreşte – dar nu îi opreşte ca militarii. Eu, când am auzit că a venit Căpitanul, am crezut că e un domn căpitan de la militărie. Şi dimineaţă, când mă duc acolo şi încep ei să cânte Ştefan Vodă, el îi opreşte, dar foarte fin. Militarii spun: „Tăceţi!”, însă el a spus: „Vă rog frumos să cântăm ceva lui Dumnezeu, nu mie”. Şi el începe aşa: „Cu noi este Dumnezeu. Înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi”. Eu n-am de lucru şi spun: „Domnu’ Căpitan” – au râs toţi când m-au auzit; eu nu ştiam cine-i – zic: „Domnu’ Căpitan, ăsta e un cântec al evreilor!” „Tinere, nu! Evreii cântă aşa: «Înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi nouă, evreilor». Ăsta e cântec ortodox, că noi spunem: «Înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi lui Dumnezeu, nu nouă»!” Am rămas paf. Mi-a închis şi gura şi am înţeles că nu e vorba de un căpitan militar.
Ce fel de om era Căpitanul?
Vă spun: tot ce a făcut, a făcut împotriva ateismului comunist. Şi el, şi Moţa. Şi Şerban Milcoveanu era unul dintre cei mai apropiaţi de el. L-am cunoscut pe urmă pe Sebastian Erhan. Sebastian Erhan era cel mai vechi în Mişcarea Legionară. Pe mulţi i-am cunoscut. Iar Căpitanul, după ce mi-a spus: „Nu, tinere, ăsta e cântec creştin ortodox, să ne închinăm lui Dumnezeu”, mi-a explicat multe lucruri. Mai târziu l-am căutat eu, când plecase de la Rarău. Am ajutat şi eu la clădirea din Bucureşti. L-am cunoscut pe generalul Zizi Cantacuzino. Am cunoscut pe multe din căpeteniile Mişcării. Când au murit Moţa şi Marin, eu i-am petrecut cu trenul de la frontieră, de la gara Grigori, până în Bucureşti, unde au fost înmormântaţi. Aşa m-am apropiat mereu, mereu de Mişcare, şi acuma nu-i zi în care să nu mă rog pentru ei.
N-aţi intrat în Mişcare, totuşi, la Suceava, la congresul legionar?
Eu nicio secundă n am făcut parte din partid. Am fost numai dintre cei care se rugau pentru ei, dintre cei care luau parte la a clădi ceva, a face ceva. La congrese, la lucrări chiar riscante. V-am spus că am fost la înmormântarea lui Moţa şi Marin. Iar în puşcărie ei mă considerau de al lor.
Dar de ce n-aţi aderat, de ce n-aţi intrat în Mişcare atunci, la Suceava, la congres? 
Păi, nu eram cu ei?
Dar n-aţi aderat oficial… 
Ce înseamnă oficial?
Ca membru. 
La congres nu era niciun nelegionar. Numai legionari. Şi la Suceava, şi la Craiova, cu Şerban Milcoveanu, erau numai şi numai legionari. Şi în închisoare, şi după închisoare, toţi cu comandant am lucrat. Am lucrat şi în Fălticeni, tot cu ei. Şi-n alte părţi, tot cu ei. Dar nu făceam paradă.

[…]

Am mai citit cărţi despre cum a fost în închisoare. Şi eu nu înţeleg cum au rezistat acolo… Ştiu că mulţi au cedat, sub tortură. Cum se poate rezista în astfel de condiţii? 
Chiar mulţi preoţi, la Aiud, s-au dezis, au spus: „Noi am făcut pentru salariu, am propovăduit Evanghelia, nu credem în Dumnezeu!”
Dumneavoastră cum aţi rezistat, părinte?
Nu ştiu, n-am rezistat eu. Nu ştiu. Nu vă pot răspunde. Nu e constituţia fizică care a rezistat. În antichitate şi-n vremurile vechi, când o armată biruia pe alta, scotea amândoi ochii la toţi, numai unuia îi scotea un singur ochi, să meargă acasă, să spună ce au păţit ceilalţi, ca să nu se mai opună ţara la duşmanul respectiv. Părintele Daniil [Sandu Tudor] a fost bătut până ce l-au omorât şi l-au aruncat la groapa cu gunoi. Or, Dumnezeu vrea ca unul să nu moară, să spună la alţii ce s-a întâmplat. Nu e rezistenţa mea. Eu n-am ştiut că o să mi dea atâţia ani Dumnezeu, nici n-am cerut.
Atunci când vă aruncau cruciuliţa la gunoi… 
Da, o aruncau mereu în coşul cu gunoi. Şi eu de şapte ori m-am dus şi am luat o. Ei îmi dădeau şi peste mână, peste toate, eu nu mă lăsam. Şi i-am obosit eu pe ei.
Şi v-au lăsat-o, până la urmă? 
Mi-au lăsat-o.
Unde era asta? La care închisoare?
La Aiud.
Acolo a fost cea mai cruntă închisoare? La Aiud? 
Nu. Cea mai cruntă a fost la Piteşti, unde tot doi jidovi, Nikolski, general, şi încă un colonel jidan, i au pus să se omoare ei între ei.
Aţi fost la Piteşti? 
Nu. M-aţi întrebat care a fost cea mai cruntă închisoare.
Dar care a fost cea mai rea în care aţi fost închis sfinţia voastră? 
Aiudul. Şi la Poarta Albă, la Ostrov, Dunăre Marea Neagră, când s-a făcut canalul acela… Ne-a trimis să facem noi canalul. Şi acolo au murit foarte mulţi.

[…]

Acum zece ani, în ’96, aţi fost achitat de 37 de judecători. Tribunalul militar a dat o sentinţă de achitare… 
Curtea supremă!
Dar doi dintre judecători au avut o opinie diferită de ceilalţi. 
Doi, doi! Nu împotriva sentinţei, ci altă motivare.
Altă încadrare, la alt punct. 
Altă încadrare, da. N-are valoare. Nicio judecătorie n-a avut în vedere acest lucru.
Dar sentinţa de achitare e valabilă, aţi fost reabilitat. 
Păi, reabilitat. Dar terenul pe care l-am cumpărat eu, când mi-a trimis tata bani, ca să-mi fac casă cu pomi, cu tot ce am vrut eu, mi s-a luat şi nu se mai dă…
Cu cei din alte loturi v-aţi întâlnit în închisoare? Pe Nicu Steinhardt, pe părintele Steinhardt, l-aţi cunoscut?
Pe el nu l-am cunoscut.
Nici pe Valeriu Gafencu? 
Ba da. L-am cunoscut şi pe [pastorul Richard] Wurmbrandt şi, spre deosebire de toţi care l-au cunoscut, eu mi-am dat seama că-i şarlatan. Spre deosebire de toţi ceilalţi, eu am afirmat şi-am dovedit şi la toţi ceilalţi: e viclean şi şarlatan!
Ştiţi că era să iasă pe locul întâi, dintre cei mai mari români?
El, când suferea cu plămânii, ceilalţi, deşi nici ei n-aveau mâncare să supravieţuiască, i-au dat lui. El a spus: „Prima dată când ies din puşcărie, am să mă botez ortodox!” – a spus o numai de formă. Pe urmă, ştiţi ce a declarat el? Dacă eu sunt evreu şi puteam să primesc pachete câte vreau de la JOINT [sistemul mondial de ajutorare a evreilor], de ce să iau eu de la un legionar mâncare? Vedeţi ce fals?
Şi pe Valeriu Gafencu cum l aţi cunoscut?
L-am cunoscut, dar am stat foarte puţin lângă el. Pe cine am admirat eu cel mai mult dintre toţi puşcăriaşii a fost un ţăran, Ilie Imbrescu, din comuna Socetu, de aici, aproape, lângă Roşiorii de Vede. Pentru că, orice i-ar fi făcut, ori îl băteau, ori îl omorau, el niciodată nu şi-a schimbat poziţia lui de creştin şi român. Român, român! Cea mai mare pildă de statornicie. Mântuitorul a spus aşa: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie, la Ioan Botezătorul? O trestie bătută de vânt? Nu! Un stâlp care, orice ai face împotriva lui, nu se mişcă şi nu se schimbă”.
L-aţi cunoscut pe Mircea Vulcănescu?
Nu. Adică ştiam de el, dar n am stat în aceeaşi celulă.

[…]

Cu părintele Sofian aţi fost în celulă?
Nu.
Nici cu părintele Stăniloae? 
Cu părintele Stăniloae am fost. Cel mai mult am stat cu Vasile Voiculescu, poetul, împreună.
Ce fel de om era Vasile Voiculescu? 
Nu numai smerit, modest, dar de o blândeţe serafică. De o bunătate şi o blândeţe serafică. Odată, nişte caralii – ăia erau securiştii care ne păzeau – l-au pus să ducă un butoi mare, or, el era slab, firav, nu putea. Şi i-au spus: „Dacă nu poţi să munceşti, n-ai dreptul nici să mănânci”. Şi l-au oprit să-i se dea mâncare de la bucătărie. Şi aşa, cu mâncarea aceea, mulţi au murit de foame. Nici aceea n-au vrut să i-o dea. Şi atunci noi, vreo câţiva de lângă el, am vrut să-i dăm din pâinea noastră – pâinea era cel mai consistent aliment, dar era atât de subţire, că noi spuneam, nu ştiu dacă în glumă sau în serios, că se vede prin ea. Adică o felie de pâine cât palma era de trei ori mai subţire decât degetul. Şi noi rupeam dintr-a noastră, câţiva, trei, patru, cinci, şase, ca să-i dăm lui. El nu voia şi eu l-am forţat: „Asta e sinucidere. Dacă nu primeşti, faci un păcat mai mare!” Şi până la urmă, a primit.
Pe părintele Mina Dobzeu l -aţi întâlnit, părinte? 
L-am cunoscut.
Dar pe Valeriu Gafencu?
N-am stat cu el, dar mereu primeam ştiri prin perete, ştiţi cum aveam, telegrafie fără fir la pereţi, ştiam morse…
Deci, comunicaţi cu ceilalţi… 
Da, comunicam.
Şi cum era Valeriu Gafencu? 
Nu era numai el! De el s-a vorbit mai mult, dar erau mulţi de ăştia. V-am spus că eu am stat cu un ţăran de lângă Roşiorii de Vede, din satul Socetu, pe care l-am admirat mai mult decât pe Gafencu şi pe toţi. Ăsta era ţăran simplu, dar atât de altruist şi atât de hotărât, de statornic, orice îi făceau, ori îl băteau să-l omoare, orice, el nu şi schimba atitudinea deloc, niciodată.
Dar Arsenie Papacioc? 
Cu el de trei ori am fost împreună în închisoare.
Şi cum era părintele? 

El era mai… Hai să vă spun şi asta, deşi n-aş fi vrut. Mişcarea Legionară ştiţi de cine a fost înfiinţată, nu?
[Corneliu] Zelea Codreanu. 
Da. Şi v-am spus că el ne-a tâlcuit de ce a făcut-o: a făcut-o pentru apărarea Ortodoxiei. El nu era antisemit niciodată, niciodată, nici o secundă în viaţa lui! Dar, între legionari, mai ales după moartea lui Codreanu, s-au ivit alţii, care nu erau de acord cu Zelea Codreanu. Mai ales când a venit Horia Sima la conducere, s-au ivit şi antisemiţi. Când eram eu elev la Cernăuţi şi student la Cernăuţi şi la Drept şi la Teologie, antisemiţi erau foarte puţini studenţi, numai cei ai lui A.C. Cuza. A.C. Cuza ştiţi cine era, da? Un profesor universitar care, fiind descendent din familia Cuza, era un fel de reacţie la francmasonul care a fost domnitor – şi care a secularizat averea mănăstirească! Şi fiindcă acela, în Franţa, a absolvit academia cea mai mare, Moulin Rouge – deci, nu era numai cel mai mare beţiv şi destrăbălat, curvar, şi tot antihrist, anti, anti, antihrist –, de aceea l-au ales francmasonii domnitor. Şi atunci el, făcând parte din familia Cuza, a vrut să facă ceva împotriva francmasoneriei şi a ateilor. Şi el a dat la tineri zvastica. Nimeni n-a vrut zvastica, nici legionarii, nici alt partid din ţara noastră, numai A.C. Cuza. De aia a avut foarte puţini partizani, câţiva de unde era el profesor universitar. Fiind mulţi legionari în puşcărie, foarte puţini erau antisemiţi, foarte puţini. Abia târziu, după revolta aceea a lui Horia Sima împotriva lui Antonescu, s-au ivit antisemiţi. Până atunci nu erau.

Cititi va rog mai multe la: ciprianvoicila.blogspot.ro

Sa ne amintim si de ce spuneau alți mari părinți:

Parintele Justin Parvu

Despre Corneliu Zelea Codreanu si Legiunea Arhanghelului Mihail, istoricii nostri mai vechi sau unii mai noi au avut grija sa denatureze adevarul. Au facut-o cu un scop: generatiile care le-au urmat (sau vor urma) sa nu stie adevarata istorie a romanilor. Nu s-a scris “fara ura si partinire”, asa cum ar trebui sa o faca adevaratii istorici.

Corneliu Zelea Codreanu a fost inca din timpul vietii sale o legenda, iar moartea sa, care a fost o jertfa – “cea mai scumpa dintre nunti”, cum spunea cantecul legionar, a facut ca proiectarea sa mitica sa capete o deosebita profunzime. Corneliu Zelea Codreanu si Miscarea Legionara au fost insa si o realitate care apartine istoriei romanilor. N-o putem neglija si trebuie sa o intelegem. Mai mult, Corneliu Zelea Codreanu a intrat intr-un panteon al mitologiei romanesti, unde trebuia demult sa-si afle locul.

Ma bucura faptul ca se studiaza acest fenomen si marturiile noastre, ale celor care mai traiesc, putini intr-adevar, pot ajuta la descrierea unei istorii care n-a beneficiat pana nu demult decat de un singur fel de prezentare, bineinteles, negativa. Caci cei care au scris erau dusmanii miscarii, cei carora le era frica de ea si ma mira faptul ca inca le mai este, astazi cand tinerii din “Fratiile de Cruce” de la sfarsitul anilor ’30 sunt octogenari sau nanogenari. Sunt tot mai putini astazi dintre cei care au trait acele vremuri si au crezut in biruinta legionara si marturia lor nu trebuie sa se piarda.

Tinerii legionari erau credinciosi si au crezut in rolul crestin al Miscarii. Dupa ani sau chiar zeci de ani de temnita grea, multi dintre supravietuitori s-au indreptat catre manastiri. Aici si-au aflat linistea, loc de rugaciune, nevointa si curatenie. Candva, Codreanu gandea ca ultim mijloc, retragerea in munti, caci de veacuri, romanul a primit lupta in munti si codri. Astazi, muntele si manastirile sale raman doar locurile unde romanul lucreaza pentru mantuire. Pentru mantuirea neamului nostru. Aceasta este lupta noastra.

Parintele Arsenie Papacioc

Nu putem gandi Miscarea Legionara fara voia lui Dumnezeu; deci a fost voia lui Dumnezeu chiar daca a plecat de la niste cauze materiale istorice.

Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

Tinand cont de cati martiri a dat, cred ca a fost de la Dumnezeu, dar oameni fiind, au facut si greseli.

Parintele Ilarion Felea

Nu am facut politica si nu sunt legionar, dar vorbesc ca preot: Miscarea legionara va birui sigur, caci:

1. a cucerit tinerimea tarii
   are un cap care stie ce vrea si e ascultat
   3. are la temelia ei adevarul, credinta si dragostea crestina si impotriva acestora nu avem nicio putere.

Monahul Athanasie Stefanescu spunea despre idealurile si “omul nou” pe care il dorea Corneliu Codreanu ca baza a “Romaniei legionare”:

Telul final nu este viata, ci Invierea. Invierea neamurilor in numele Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Neamul este, deci, o entitate care-si prelungeste viata si dincolo de pamant. Neamurile sunt realitati si in lumea cealalta, nu numai in lumea aceasta. Acest student (Corneliu Zelea Codreanu) a indrumat generatia lui avand ca arhetip pe Hristos. Lupta a fost grea, acerba, cerand sacrificii pentru credinta lor in Dumnezeu si neamul romanesc, tineretul a fost supus la un experiment unic in lume, cunoscut sub numele de experimentul Pitesti, unde toti au fost prabusiti ca asa era reteta. Dar in fata lui Dumnezeu nu conteaza caderile, ci ridicarile. Preotul Calciu a fost unul dintre acestia. Generatia acestui student, in verde imbracata si la icoane inchinata, a fost martirizata cum n-au fost decat crestinii din primele secole. Din randurile ei ridicandu-se pe treptele cele mai inalte ale eroismului si chiar sfinteniei. Daca in iuresul luptei au fost si greseli, sa nu se uite ca una este individul cu instincte morbide, care ucide dragul de a ucide si alta  este individul care lupta in numele cetatii si al tarii, care a fost dintodeauna declarat erou.

extras din cartea Realitatea unui mit: Corneliu Zelea Codreanu

IPS Bartolomeu Anania

Marturisesc insa ca in “Fratia de Cruce” din Seminar nu se facea politica, nici antisemitism, ci doar educatie, si ca nu am avut de invatat decat lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam si de patrie, corectitudine, disciplina in munca, cultivarea adevarului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu.