Fundația pentru o Societate Deschisă (FSD) din București, fosta Fundație Soros, cea mai influentă organizație nonguvernamentală din România postcomunistă, și-a încetat oficial existența juridică în luna aprilie a acestui an, fuzionând prin absorbție cu un alt ONG, Fundația Serendinno, condus de către criticul de film Irina Margareta Nistor, care a preluat și mai mulți oameni cheie ai FSD.
„Admite cererea. Ia act de fuziunea prin absorbție a Fundației Serendinno, fundație absorbantă, cu Fundația pentru o Societate Deschisă, fundație absorbită. Ia act de modificarea actelor constitutive ale celor două fundații, conform Hotărârii Fundației pentru o Societate Deschisă din 9.12.2016 și a Hotărârii Fundației Serendinno din 14.02.2017. Dispune înregistrarea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor a modificărilor survenite”, se arată într-o hotărâre a Tribunalului București din 26 aprilie 2017.
Potrivit Registrului respectiv, scopul Fundației Serendinno este „de a promova modele pentru dezvoltarea unei societăți bazate pe libertate, responsabilitate și respect pentru diversitate”.