Două călugărițe care se opun vehement lui Katy Perry de a le cumpăra fosta mănăstire au acuzat-o pe aceasta de vrăjitorie și de faptul că „și-a vândut sufletul diavolului”. Cele două călugărițe chiar nu își doresc ca artista să se mute acolo.
Cântăreața a cărei melodie recentă se referă la oamenii care sunt prea „comfortabili în zona lor” încearcă de doi ani de zile să cumpere o mănăstire imensă din Los Feliz, Los Angeles. Perry a făcut o ofertă de 14,5 milioane de dolari pentru a cumpăra proprietatea de 32.375 metri pătrați dar cele cinci călugărițe care au grijă de proprietate s-au luptat cu dinții ca tranzacția să nu aibă loc. Judecătorul a fost în cele din urmă de partea lui Katy Perry, care se va muta cel mai probabil de îndată de tranzacție este aprobată de Vatican.
„Perry inițial a crezut că ea va fi în măsură să cumpere fosta mănăstire de la Arhidioceza de Los Angeles, condusă de Arhiepiscopul Jose Gomez, și a licitat suma de 14,5 milioane de $ (9,3 milioane lire sterline). Cu toate acestea, cele cinci călugărițe care trăiesc pe domeniu în acest mement consideră că Perry ar fi un proprietar nepotrivit și au încercat în schimb să vândă proprietatea femeii de afaceri Dana Hollister, care a vrut să transforme întreg domeniul într-un hotel. Un arhiepiscop catolic local a susținut că el a fost și nu călugărițele cel care a deținut proprietatea și că era dorința lui de a vinde proprietatea de a Perry.
Hollywood Reporter informează acum că judecătoarea Stephanie Bowick a emis o hotărâre marți (14 martie) potrivit căreia maicile „nu au avut autoritatea de a vinde proprietatea lui Hollister“ și „cu toate acestea, tranzacția nu a putut fi validată.“
– NME, judecătorul este de partea lui Katy Perry în timp ce maicile acuză cântăreața de vrăjitorie
Proprietatea este administrară de sora Rita Callanan, în vârstă de 78 de ani și sora Rose Catherine Holzman, în vârstă de 86, care fac parte din Ordinul Inimii Neprihănite a Sfintei Fecioare Maria (n.n. – menționăm că nefiind ortodoxe, ele nu sunt nici creștine, și prin urmare nici nu au cu adevărat treapta monahală). Sora Callanan a declarat că ea „nu ar fi deloc fericită dacă Perry ar primi proprietatea adăugând: «Nu-mi place stilul de viață al lui Katy Perry»”.
În lupta din instanță, maicile au fost extrem de vocale cu privire la opoziția lor la vânzare, chiar au catalogat-o pe Perry ca fiind „dezgustătoare“ și au indicat că artista ar profana pământul sacru al mănăstirii. Într-un interviu acordat Daily Mail, maicile au explicat momentul în care s-au confruntat cu Katy Perry legat de faptul că artista și-ar fi vândut sufletul diavolului și mai mult. Reamintind o întâlnire pe care surorile au avut-o cu artista, sora Callanan a spus:
„Ea și-a adus mama, Maria, la întâlnire și m-am gândit, «Oh, Dumnezeu să ne ajute».”
„Katy Perry era îmbrăcată foarte frumos și a spus: «Eu am acest tatuaj pe încheietura mâinii și scrie Isus».”
„Și am vrut să spun, «da, dar ce semnifică tatuajul de pe spatele tău?»”
Călugărița a chestionat-o, de asemenea, pe Perry în legătură cu afirmațiile făcute de ea cu privire la faptul că și-ar fi „vândut sufletul diavolului“ când a trecut de la muzica creștină la mainstream pop.
Călugărița s-a referit probabil la următorul videoclip (care a fost, de asemenea, prezentat în articolul meu When Insiders Expose the Ugly Side of the Entertainment Industry), în care Katy Perry vorbește despre formarea ei ca și creștină și despre modul în care ea și-a vândut sufletul diavolului.
Când Callan a întrebat-o ce a dorit să facă cu viața ei, Perry a răspuns:
„Ei bine, nu știu, de aceea vreau acea proprietate pentru că vreau să merg, să stau și să beau ceai verde, să merg în grădina de meditație și să meditez.“
Sora Callanan a spus: „Și m-am gândit «oh, Doamne».”
Ea a dezvăluit, de asemenea, că a întrebat-o pe Perry despre vizita ei la Salem, care este sinonim cu vrăjitoria:
„Am întrebat-o: «Ești vrăjitoare? Ai mers la Salem».”
„Ea s-a uitat peste umăr la unul dintre oamenii ei și a spus: «M-am dus la Salem, am fost în Salem?»”
„Am spus: «Haide, nu știai că ești în Salem, la un ceremonial de vrăjitorie. Nu-ți amintești? Nu am cum să uit asta. Am citit această informație, nu a fost informația adevărată?»“
„Îmi pare rău, dar eu nu particip la ceremonii de vrăjitorie și eu pur și simplu nu am legături cu cei care fac vrăjitorii.”
„Mă deranjează, aceea a fost casa noastră, refugiul nostru și este pământ sacru.”
– Ibid.
De ce Katy Perry își dorește atât de mult să cumpere tocmai această proprietate? La urma urmei, proprietatea are un trecut destul de întunecat.
O istorie întunecată
Proprietatea a fost construită inițial în 1927 pentru crainicul și antreprenorul Earle Anthony. A fost apoi vândută în 1961 către filantropul catolic Sir Daniel Donohue. La scurt timp după aceea, fiul său s-a sinucis pe proprietate.
În 1969, adepții lui Manson au măcelărit cuplul Leno și Rosemary LaBianca în casa lor care se învecinează cu această proprietate.
Cuplul a fost înjunghiat de zeci de ori într-o manieră ritualică. Lui Leno LaBianca i-au fost aplicate 14 lovituri cu o furculiță cu două capete cu mâner de fildeș, care fost lăsată să-i atârne din stomac. Un cuțit de friptură i-a fost, de asemenea, înfipt în gât. Adepții lui Manson au scris cu sângele lui LaBianca „Înălțare“ și „Moarte porcilor“ pe pereți și „Healter Skelter“(talmeș-balmeș) pe ușa frigiderului.
Aceste evenimente au avut loc în ziua următoare uciderii infamului Sharon Tate (soția însărcinată a lui Roman Polansky) de către famialia Manson.
„În august 1969, la o noapte după uciderea lui Sharon Tate și a altor adepți ai lui Charles Manson, Leno si Rosemary LaBianca au fost deasemenea măcelăriți de familia Manson – și fraza greșită «Healter Skelter» a fost scris în sânge pe un frigider – într-o casă care se învecinează cu proprietatea călugărițelor.”
– NY Times, 2 Nuns, a Developer and Katy Perry Walk Into a Real Estate Deal
Charles Manson a fost un produs al programului MKULTRA. El a fost descris de Fritz Springmeier ca „un sclav Monarch și un manipulator“. Programatorii lui știau dinainte care erau următoarele lui ținte. El a fost, practic, folosit de elită pentru a duce mai departe crimele ritualice. Manson a fost programat folosind melodiile grupului Beatles (Manson însuși a susținut că piesa Helter Skelter conținea mesaje ascunse destinate familiei sale).
„Crimele lui Manson au fost efectuate în conformitate cu vechi ritual de legare la ochi și «funii de inițiere» în jurul gâturile celor sacrificați. (…)
Suntem martori la evenimentele care au loc în urma adoptării publice a acestor alchemical psychodramas, ale cărei consecințe spirituale pentru omenire sunt mult mai importante decât au intuit mulți până acuma, este un proces de inițiere ocultă la nivel mondial.”
– Michael, A. Hoffman, Secret Societies and Psychological Warfare (Societăți Secrete și Război Psihologic)
Întreaga saga Manson a fost profund interconectată cu industria satanică a elitei oculte.
„Crimele atribuite Fiului lui Sam, Familei Manson, și numeroase alte asasinate interconectate (posibil incluzând crimele Zodiac) nu au fost ceea ce părea a fi. În timp ce aceste crime par a fi opera aleatorie a ucigașilor în serie/în masă, ele au fost de fapt ținte efectuate în scopuri specifice printr-o rețea centralizată de culte satanice… Cu alte cuvinte, acestea au fost ținte profesionale orchestrate și deghizate pentru a arăta ca lucrarea unei alt nebun singuratic criminal în serie.“
– David McGowan, “There’s Something About Henry”
Deci, aceasta este proprietatea pe care Katy Perry încearcă să o cumpere în ultimii doi ani. Este cu adevărat locul perfect pentru a bea „ceai verde și pentru a medita“ … sau pentru a efectua ritualuri de magie?
traducere pentru OrtodoxINFO de Iuliana Gabriela Niță
Si cand te gandesti ca tatal ei e preot. E drept ca nu e ortodox.
atunci nu e preot, e mai rau decat un om simplu
Nu cad in nicio capcana. Tocmai de aia am mentionat ca nu e ortodox. Deci am remarcat cum sta treaba.