Secta raeliană cere președintelui Iohannis să le susțină rătăcirile

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

 

Mişcarea raeliană îi cere preşedintelui României să o susţină în proiectul de a-i aduce pe extratereştri pe Pământ. Cei 120 000 membri ai mişcării susţin că suntem creaţi de o civilizaţie superioară şi că liderul lor, un fost ziarist, este un trimis al extratereştrilor, aşa cum au fost Iisus şi Mahomed.

Mişcarea Raeliană a apărut în 1973 după ce un ziarist, Claude Vorilhon, a susținut că a avut întâlniri cu reprezentanţii unei civilizaţii extraterestre. El spune că prin aceste contacte a aflat că suntem creaţia unor mari oameni de ştiinţă din afara Pământului. Ba mai mult, Vorilhon a primit şi misiuni de la extratereştri, cea mai importantă fiind să le construiască o ambasadă pe Pământ. După aceste întâlniri, fostul ziarist și-a luat numele de Rael și așa a apărut Mișcarea Raeliană.

„I-au fost predate, de asemenea, şi tehnici speciale de meditaţie, pentru armonizare, şi i-au mai fost transmise, foarte important, detaliile pentru o Ambasadă specială, în care putem avea posibilitatea să le urăm bun venit Creatorilor noștri umani din spațiu, Elohim. Aceștia doresc să se reîntoarcă împreună cu toți marii vechi Profeți, incluzându-i aici pe Iisus, Buda sau Mohamed”, ne-a declarat Toma Cristian Marinescu (37 de ani), care este liderul raelinilor din România.

Acesta susţine că, la nivel mondial, mişcarea are peste 120 000 membri înscrişi şi peste 250 000 simpatizanţi. În România sunt doar 40 în acest moment, dar mai sunt câteva sute în proces de înscriere și care urmează să primească botezul raelian.

 

Toma Cristian Marinescu botezat ca raelian în 2006 de către fostul ziarist Claude Vorilhon „Rael”

Au strâns 26 milioane de euro pentru ambasadă

Weekend-ul trecut a avut loc la Bucureşti întâlnirea anuală a raelienilor din Europa. La sfârşitul acesteia i-au trimis o cerere președintelui Iohannis prin care solicită patru kilometri pătraţi de pământ în Dobrogea, pentru construcţia ambasadei. De ce în Dobrogea?

„Creatorii noştri i-au transmis lui Rael că ambasada trebuie să fie într-o zonă plăcută şi caldă a lumii. În România, noi considerăm că cel mai potrivit este să o construim în Dobrogea. Nu avem nevoie decât de teren, banii pentru construcţie sunt strânşi de noi. Avem nevoie de 35 de milioane de euro pentru ambasadă, din care am strâns deja 26 de milioane”, susţine bărbatul, care este originar din comuna doljeană Coşoveni.

Îi cer lui Iohannis ca armata să protejeze construcția

Marinescu mai spune că în ţara în care se va construi ambasada va „ploua” cu bani.

„Acest proiect constă în construirea, cu forţă de muncă şi expertiza ţării dumneavoastră, a unei Ambasade incomparabile, deoarece aceasta va servi la primirea oamenilor extratereştri denumiţi Elohim. Ei sunt oamenii de ştiinţă şi artiştii care au creat toate formele de viaţă de pe Terra acum mai multe mii de ani”, scrie tânărul în cererea adresată preşedintelui României.

Proiectul promite, nici mai mult nici mai puțin, 975 de miliarde de euro venituri pentru România în următorii 10 ani. De unde?

„Banii vor veni din turism religios. Noi estimăm că zona ambasadei va fi vizitată de 100 de milioane de oameni anual şi România va câştiga 97,5 miliarde de euro anual”, declară tânărul, deşi în propriul lor proiect recunosc că Vaticanul are doar 4,2 milioane de vizitatori în fiecare an.

Pe lângă teren, raelienii îi cer lui Iohannis şi garanţia că acest teren va fi protejat de Armata Română şi că extratereștrii vor beneficia de prioritate în spațiul aerian românesc, pentru a putea ateriza în siguranță.

Scrisoarea trimisă de către reprezentanții sectei raeliene președintelui Klaus Iohannis

Madonna a fost premiată pentru că ajută la trezirea sexuală

Raelienii se declară ca fiind atei, ei susţinând că şansa noastră este clonarea şi salvarea experienţelor noastre în calculatoarele extratereştrilor. Pentru cei care fac acţiuni care vin în întâmpinarea mesajului lor îi declară Ghizi de Onoare. Unul dintre primii artişti care a primit această onoare este Madonna, care a devenit ghid al raelienilor în 1991 pentru un videoclip incitant filmat într-o biserică şi care, susţin ei, a ajutat la trezirea sexuală a oamenilor.

Ambasada trebuie să aibă piscină

Raelienii au realizat şi o descriere a viitoarei ambasade. Clădirea trebuie să aibă 132 de metri lungime, şapte dormitoare, o sufragerie, o terasă pe care să poată ateriza aparatele de zbor ale extratereştrilor, dar şi o piscină. Aceasta este necesară pentru a le asigura o şedere plăcută şi a-i face să fie generoşi faţă de noi. Liderul raelienilor susţine că planurile clădirii le-a primit chiar de la extratereştri şi că ea trebuie construită până în 2035, altfel riscând să mai pierdem câteva mii de ani până vine un nou profet.

 

4 thoughts on “Secta raeliană cere președintelui Iohannis să le susțină rătăcirile”

  1. Formularul ‘raelian’ de renunțare la… religiile depășite. Adică dacă ești creștin ți se cere – lepădare de botez – pentru a putea primi ‘botezul raelian’.

    https://images.vice.com/vice/images/content-images/2015/04/07/am-fost-la-botezul-unei-secte-extraterestre-intr-un-mall-bucurestean-563-body-image-1428400604.jpg?resize=1575:*

    http://www.evz.ro/au-renuntat-la-crestinism-pentru-ambasada-elohimilor-extraterest.html

    https://www.vice.com/ro/article/am-fost-la-botezul-unei-secte-extraterestre-intr-un-mall-bucurestean-563

    http://adevarul.ro/news/eveniment/video-reportaj-romania-extraterestra-1_58e0b4db5ab6550cb8e4d281/index.html

    http://www.nasul.tv/incredibil-romanii-care-cred-ca-dumnezeu-este-extraterestru-miscarea-raeliana-religia-care-propune-o-lume-de-vis-fara-bani-si-munca/

    După ce a primit ‘botezul raelian’ adeptul trebuie să-și facă act la notar prin care cere să fie incinerat după moarte, ca să nu fie îngropat după tradiția creștină.

    Adică după ce a murit, prin incinerare trupul să revină la starea de carbon, care stă la baza tuturor formelor cunoscute de viață pe pământ, mai exact la starea izotopului natural stabil carbon-12 sau 12C care are 6 protoni 6 neutroni 6 electroni – cu alte cuvinte ‘raelienii’ sunt dați dracului. :))

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Raelism

  2. Ideile acestor scrântiţi, una mai cretină decât alta, nici nu merită comentate, dar sunt sigură că, dacă un om simplu ar prezenta public astfel de credinţe, ar ajunge rapid la ospiciu. Pe bună dreptate, ca semn de oarece normalitate a societăţii, încă.
    Cred că acesta este un nou experiment al “iluminaţilor”/dracilor, cu scopul de a testa cât de imbecilă a devenit omenirea şi cât de gogonată poate fi minciuna pe care aceasta, în principal creştinii, să o ia drept adevăr. S-au săturat legiunile de sediile tradiţionale şi vor acum ambasadă proprie.
    De la obiecte zburătoare neidentificate, s-a făcut trecerea la persoane cu creiere neidentificabile. Pentru ei nu strigă nimeni Vrem spitale? Poate pentru că, în acest stadiu, nu se mai poate face nimic?

  3. Aceasta secta pleca din Franta unde un iudeokhazar a declarast ca s-a întâlnit pe un munte cu extraterestru. Denumirea data sectei RAELIANA duce in subliminal la ISRAEL si cum nimic nu-i întâmplător se induce idea de conexiune intre extraterestru si iudei. De fapt secta nu are nimic de a face cu religia, dar creaza filiale in lume discret finantate si cu scop de a găsi afepti fraieri.In acest fel patrunde in sferele societatii luandu-le pulsul si tensiunea. Fraieri slugarnici s-au gasit si la noi dornici de finantari pe blat ca si sorosistii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X