În seara zile de vineri 25 februarie / 10 martie 2017, actorul Richard Gere a vizitat Patriarhia Ierusalimului escortat de doi apropiați ai săi și ai Patriarhiei, dl. Jamal Narsi și dl. Zahi Houri.
Dl Richard Gere a fost primit de PF Părinte și Patriarhul Ierusalimului Theophilos alături de părinți hagiofiți, vicarul patriarhal, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Isychios de Kapitolias, Înalt Prea Sfințitul Arhiepiscop Aristarhos al Constantinei, Arhimandritul Bartolomeu și Arhidiaconul Mark.
În cadrul acestei vizite, Preafericitul Părinte a purtat o conversație cu dl. Richard Gere pe tema ascezei ortodoxe: despre pocăință, despre purificare, luminare și îndumnezeire. Dl. Gere și-a exprimat aprecierea și respectul pentru Dalai Lama iar Preafericirea Sa a spus că s-a întâlnit cu Dalai Lama în trecut.
Preafericirea Sa i-a spus, de asemenea, dl-ui Gere, că pentru Biserica Ortodoxă, omul este „marea rană”, care este vindecată de Biserică prin Tainele săvărșite în ea de către Domnul nostru Iisus Hristos, care Și-a luat asupra Sa toată firea umană prin întruparea Sa.
Preafericitul Părinte a menționat, de asemenea, cartea domnului John Tleel – „Eu sunt Ierusalimul”, în care scriitorul dovedește că Patriarhul Ierusalimului este succesorul patriarhilor Vechiului Testament, Avraam, Isaac, Iacov, etc. Mai mult, Preafericirea Sa a spus că Biserica Învierii este cel mai sfânt altar al creștinismului, unde adepții tuturor religiilor vin, fără discriminare și fără încetare.
Ca un suvenir al acestei vizite, Preafericirea Sa i-a oferit domnului Gere, o icoană a Maicii Domnului, o icoană a Sfântului Mormânt, o medalie dedicată celor 2000 de ani de creștinism și emblema „Gărzile Mormântului” (Φ.Τ) din directiva Patriarhiei. Dl. Gere i-a mulțumit călduros Preafericitului Părinte pentru binecuvântările și darurile primite.