Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a fost achitat joi de Curtea de Casaţie, instanţa supremă a Egiptului, care l-a găsit nevinovat de implicare în uciderea a 239 dintre protestatarii care au luat parte la manifestaţiile din 2011, soldate cu îndepărtarea lui de la putere, transmit mass-media internaţionale.
Le Monde relatează că, în cadrul înfăţişării de joi, Mubarak a dezminţit din nou că ar fi avut vreo implicare în crimele comise în perioada protestelor din 2011, scrie agerpres.ro.
Judecătorul i-a citit actul de acuzare în care se arăta că, alături de ministrul de Interne din acea perioadă, Mubarak a aprobat trimiterea în zona protestelor a mai multor vehicule şi arme care au fost apoi folosite împotriva manifestanţilor.
Fostul preşedinte era acuzat că nu ar fi făcut nimic pentru a împiedica vărsarea de sânge. În scaun rulant şi purtând faimoşii săi ochelari negri, Mubarak a răspuns, din boxa acuzaţilor: „Aşa ceva nu s-a întâmplat”.
El a adăugat că se consideră nevinovat şi că istoria îl va reabilita şi îl va recunoaşte drept un patriot care şi-a servit ţara cu devotament.
La finalul unei audieri prelungite, judecătorul Ahmed Abdel Qawi a anunţat: „Instanţa îl declară pe acuzat nevinovat”.
În primă instanţă, fostul preşedinte egiptean fusese condamnat, în iunie 2012, la închisoare pe viaţă pentru „complicitate” la moartea a 239 de manifestanţi. Curtea de Casaţie a cerut apoi rejudecarea cazului în cadrul unui nou proces.
În 2014, Mubarak a fost achitat. Au urmat noi apeluri, dar decizia Curţii de Casaţiei este definitivă şi fostul lider, acum în vârstă de 88 de ani, va fi pus în libertate.
Instanţa a respins joi solicitările avocaţilor victimelor de a lansa proceduri civile împotriva lui Hosni Mubarak, sub acuzaţia de asasinat. Prin urmare, victimele şi rudele nu mai au nicio posibilitate de a face apel sau recurs, potrivit Reuters.