Turcia şi Grecia: Noi tensiuni în Marea Egee

Author:
Forţe navale greceşti în Marea Roşie Foto: EPA

Marea Egee a redevenit un teatru al disputelor dintre Turcia şi Grecia, cele două ţări fiind la un pas de confruntare navală în jurul insulelor greceşti Imia (Kardak în limba turcă).
Incidentul a venit după ce o navă lansatoare de rachete şi alte două ambarcaţiuni ale forţelor marinei turce au intrat în apele teritoriale greceşti, navigând în jurul micuţelor insule care se află la o distanţă de doar cinci kilometri de localitatea Bodrum din Turcia. În scurt timp, marina elenă a trimis forţele sale în estul Mării Egee, forţându-i pe turci să părăsească apele Greciei după doar şapte minute, urmând apoi un dialog extrem de dur între Atena şi Ankara.
Pe 1 februarie 2017, Panos Kammenos, ministrul grec al Apărării acuza agresivitatea turcă în regiune, asemenea unor cowboy, evidenţiind cele 138 de încălcări ale spaţiului aerian din zona insulelor de către aviaţia turcă.
Imia a fost cedată Greciei de către Italia la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, însă Turcia a revendicat la rândul său apartenenţa acestor insule.
[…]

3 thoughts on “Turcia şi Grecia: Noi tensiuni în Marea Egee”

  1. Sa ne aducem aminte ce a spus Părintele Paisie Aghioritul, când Turcia va încerca să atace Grecia, Rusia ii va nimici pe turci, iar Turcia se va împărți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X