Într-o lume ideală, piețele de mărfuri ar trebui să funcționeze pe baza cererii și ofertei. În realitate, prețul petrolului este dictat mai puțin de producția reală și mai mult de „prima de risc”. Iar nicăieri această primă nu este mai vizibilă decât în Strâmtoarea Ormuz.
Pentru marile companii petroliere, așa-numitele „Supermajors”, criza din Ormuz devine o veritabilă mină de aur.
Geografia vulnerabilității
Strâmtoarea Ormuz are o lățime minimă de aproximativ 33 de kilometri, însă culoarele de navigație sunt mult mai înguste. În cazul Big Oil, această vulnerabilitate geografică este „darul care continuă să ofere”. Atunci când un tanker este sechestrat sau o mină marină este descoperită, prețul barilului de Brent nu crește pentru că țițeiul a dispărut fizic din piață, ci pentru că piața anticipează dispariția lui. Orice atac iranian trimite unde de șoc prin bursele din SUA, Asia și Europa.
Mecanismul de transmisie a profitului
În primul rând, există efectul de stocare. Companiile petroliere dețin rezerve strategice imense. O creștere bruscă de 10-15 dolari a prețului barilului, cauzată de un incident în Golf, reevaluează instantaneu valoarea acestor active. Petrolul extras cu 40 de dolari acum un an este vândut brusc cu 100 de dolari, fără nicio îmbunătățire a eficienței operaționale.
În al doilea rând, criza din Ormuz justifică menținerea unor prețuri ridicate la pompă pe perioade lungi. Este fenomenul „rachetei și penei”: prețurile la carburanți urcă ca o rachetă la prima știre despre un conflict în strâmtoare, dar coboară lent ca o pană, chiar și după ce tensiunile se aplanează. Asimetria este sursa principală de cash-flow suplimentar pentru segmentul de downstream (rafinare și distribuție).
Consumatorii plătesc facura
Factura instabilității din Ormuz este achitată de consumatori. Pentru economiile emergente, creșterea prețului combustibililor înseamnă inflație și instabilitate socială. Este un transfer masiv de bogăție de la baza piramidei globale către vârful reprezentat de industria extractivă.
Strâmtoarea Ormuz rămâne mina de aur care se hrănește din incertitudine și se transformă în profituri de miliarde, baril după baril.
