Un autist, un căpcăun chel și șase servicii secrete intră într-un bar… Stați, stați. Să derulăm puțin banda înapoi.
Cu un anume risc de a mă repeta, de data asta fac un apel la ethos, deși în mod normal mă feresc de așa ceva. Totuși, am studiat psihologie politică și observ fenomenul politic chiar de jos, din arenă. Nu din tribune. Nu din fața unor ecrane care hipnotizează doar printr-o atingere de deget.
Așadar, 6 decembrie 2024. De Sfântul Nicolae, banda de gangsteri specializați în alba-neagra care se autointitulează în mod obscen „clasă politică românească” a dat o lovitură de stat precipitată, fiind cu toții speriați de orizontul care se preconiza – anume, un candidat venit pe turnantă din senin, a cărui popularitate creștea, punând în pericol șandramaua guvernamentală.
Voi reitera niște aspecte ce s-ar putea să-i bage în fibrilații pe cei care aplică un dublu standard infect pentru a-și justifica disonanța cognitivă care, altfel, i-ar face să urle pe stradă.
Oameni buni, e normal să-ți faci campanie electorală. E normal să te folosești, așa cum știi și cum poți, de tot ceea ce îți pot oferi atât mainstream media, cât și social media, pentru a obține voturi. Pentru a câștiga. Altfel de ce mai candidezi, doar ca să faci o frecție la un picior de lemn?
E normal să încerci să atragi și bani în acest scop. În SUA este binecunoscut sistemul, în România nu este la fel – însă chiar și așa, Autilă a primit milioane pe care nu le poate nici justifica, nici compensa prin prestația ulterioară. Dar revenim mai târziu la Autilă.
Ceea ce nu e normal, în schimb, este să mobilizezi toate instituțiile unui stat pentru a bloca cu orice preț pe cineva care nu-ți convine. Adică să dai o lovitură de stat (coup d’etat – da, o pot da și cei aflați la putere, aviz idioților!) tu, establishment politic, împotriva ordinii constituționale stabilite de legea fundamentală a țării tale, adoptată în 1991 și amendată în 2003.
Bineînțeles, minciuna și dezinformarea continuă într-o încercare disperată de a justifica acel act barbar, demn de lumea a treia sau de perioada dinaintea Congresului de la Viena din 1815.
În cel mai amatoricesc mod cu putință, Deep State-ul românesc, rupt în cur, cu maioul găurit la subraț și cu țigara Viceroy în colțul gurii a lansat o tiradă obsesiv-compulsivă din doar două cuvinte, în încercarea de a explica actul barbar și ucigător de democrație de la 6 decembrie: „Vin rușii!”.
Ce ruși or fi venit, ce ruși n-or fi venit, ideea e că acest stabiliment de tablagii nu a reușit să producă nicio dovadă a vreunei ingerințe rusești în procesul electoral de pe meleagurile noastre mioritice. Absolut niciuna! Mai mult, apar din ce în ce mai multe dovezi ale unei influențe din sens opus. Mai exact, din partea establishmentului neo-bolșevic de la Bruxelles.
Ultima bombă o reprezintă raportul preliminar al Comisiei Juridice a Camerei Reprezentanților a Congresului Statelor Unite (United States House Committee on the Judiciary), adică un fel de Comisie Juridică a Camerei Deputaților din Parlamentul României. Cu alte cuvinte, un document oficial emis de o instituție de stat. Comisia are 44 de membri (25 de republicani și 19 democrați).
Raportul constată interferența Comisiei Europene în alegerile din cel puțin 6 state membre UE, inclusiv ingerința în anularea alegerilor din România din noiembrie 2024 și lipsa probelor ingerinței ruse. În acest sens, sunt atașate 302 probe („exhibits”) la finalul raportului. TikTok, în urma audierilor, spune că „rușii” erau, de fapt, un alt partid din România.
În speță, PNL și Rareș Ruj Roz, prin campania comandată companiei Kensington Communication. Tot TikTok spune că cele „25.000” de conturi ale lui Georgescu sunt o aberație. Adică neanderthalii de la SRI mint de pute și aerul din camerele unde dorm.
Autilă, sau gluma sado-masochistă de președinte rezultat în urma acestui puci civil (dacă mi-e permisă alăturarea de termeni) nici măcar nu este numit în raportul american, ci menționat doar ca „establishment-preferred candidate”. În același timp, numele lui Călin Georgescu apare clar, de aproximativ 20 de ori.
În urma publicării raportului, văd cu un ochi râzând și cu unul plângând toată vrăjeala Sistemului românesc, toată sarabanda de tentative de a minimaliza oligofrenia făcută sau de a distrage atenția. De exemplu, că raportul nu are nicio treabă cu România, pentru că ar fi 6 țări acolo. Cumetrilor, România este menționată de peste 100 de ori!
În tot acest timp, ce probe aduc UE, statul român, Papa de la Roma sau oricine altcineva pentru a susține ipoteza ingerinței ruse? Nimic. Zero. Nada. Fantezia asta e atât de halucinantă încât nici măcar probe fabricate nu poate produce.
În schimb, există dovezi irefutabile că actualul establishment politic de la Bruxelles, împreună cu slugile lor puturoase din România s-au implicat cu hărnicie în anularea alegerilor, în manipularea alegătorilor.
Urmând firul epic, cred că niciodată, în nicio țară democratică, puterea nu a mai primit atâtea felații din partea mass-media, sub pretextul sofistic, deja penibil, că „ce, bă, vrei să te conducă Simion, galeriile de fotbal și analfabeții din opoziție?”
Dragii mei compatrioți, păi hotărâți-vă! Ori Simion și Opoziția sunt atât de insignifianți încât nu-i bagă nimeni în seamă, nici măcar pe bani, în Europa, la Washington sau aiurea, ori sunt atât de puternici încât pot influența Statele Unite, de exemplu, să scoată România din programul Visa Waiver?!
Hotărâți-vă repede, pentru că altfel păreți schizofrenici. Sindrom Stockholm și Alzheimer aveți deja, din moment ce puneți botul a treia oară în ultimii 20 de ani la mitul primarului competent – după Băsescu și minunatul Iohannis, acum Bolojan, este?
Trecând acum într-un plan lucid, poate trebuie să concluzionăm. Însă concluziile de etapă nu arată prea bine. Ne aflăm într-un punct în care suntem pe partea greșită a istoriei. Alegem cu disperare, cu plânsete isterice și mușcând cu dinții, să mizăm totul pe actualul establishment european.
Adică pe niște birocrați insipizi, antisociali și damblagii, blocați în birourile lor de la Bruxelles și rupți total de realitatea din teren. Niște nebuni care ar trebui închiși în ospicii, nu promovați la vârful Europei. Sună prea dur ce spun? Ok, haideți să-l ascultăm puțin pe Karol Nawrocki, președintele Poloniei. Omul compară Uniunea Europeană de astăzi cu una din stelele căzătoare de pe cer, criticând dur centralizarea europeană și multe din politicile UE, inclusiv acordul Mercosur, Pactul Verde (Green Deal), Pactul privind Migrația și Azilul, precum și alte măsuri discreționare și abuzive care calcă în picioare suveranitatea Statelor Membre.
Bruxellesul nu vrea consens și negociere între state naționale suverane, ci integrare cu forcepsul, prin amenințări aproape interlope. În acest context, președintele Nawrocki a afirmat că „Polonia ar trebui să conducă tabăra reformistă a Uniunii Europene”.
Puteam fi noi aici. Puteam fi noi în această poziție. Dar cu contraselecție dusă la nivel de artă în societatea românească, cu îmbuibați fără studii în fruntea statului român, cu generali de informații paralitici, damblagii sau nesătui, cum emitem pretenții la ce ar trebui să fie al nostru, judecând după poziția geostrategică și după jertfa istorică a multor patrioți pentru ca România să existe pe harta lumii?
În acest moment, America este singurul partener capabil să ne garanteze securitatea și singurul partener capabil să garanteze securitatea Europei. Autilă și Căpcăunul Chel își permit să sfideze Partenerul Strategic, punând toate ouăle românești într-un singur coș (contrar oricărui sfat de business) – în coșul actualului establishment european.
Vreți să știți ce înseamnă astăzi Uniunea Europeană? Păi dintr-un lider mondial al anilor 1990, construcția care rivaliza odinioară cu Paradisul a ajuns o dărăpănătură, un ghetou insalubru.
Ultima ispravă: În cadrul votului din sesiunea plenară de la Strasbourg, din februarie 2026, privind Recomandările Parlamentului European către Consiliu pentru cea de-a 70-a sesiune a Comisiei ONU pentru Statutul Femeii, 340 de membri ai Parlamentului European (din 720) nu au fost în stare să valideze faptul că doar o femeie biologică poate rămâne însărcinată. Mai exact, 233 au votat împotriva amendamentului care stipula că doar o femeie biologică poate da naștere unui copil, iar 107 s-au abținut.
Se pare că Europa de Vest și-a pierdut mințile, sub cei mai slabi lideri din istoria ei. Însă noi, restul, ce vom face? De obicei, în momentele-cheie ale națiunii noastre, am fost de partea corectă a istoriei. Acum vom fi de partea greșită?
