”Cel mai bine starea de spirit din Europa este reflectată de rezultatele alegerilor. În anul care se încheie, ele au avut loc în mai multe țări, de dimensiuni diferite și cu niveluri de trai deloc similare. Totuși, toate, într-o măsură sau alta, reflectă aceeași tendință. Euroscepticii de dreapta sau alți politicieni care se opun înarmării Ucrainei și retoricii ori acțiunilor excesiv de agresive față de Rusia au obținut rezultate bune. Chiar dacă succesul lor nu a fost întotdeauna legat exclusiv de tema rusă sau ucraineană”, se arată într-o analiză a publicației economice ruse Vzgliad.
”Să urmărim cronologia și să începem cu alegerile prezidențiale din Croația, desfășurate în ianuarie 2025. Avem de-a face cu o țară care nu nutrește sentimente calde față de Rusia, văzută drept „fratele mai mare” al Serbiei vecine. Un număr mare de croați luptă în rîndurile Forțelor Armate ale Ucrainei. Cu toate acestea, alegerile au fost cîștigate de președintele în funcție, Zoran Milanović, care se opune înarmării Ucrainei și critică militarismul excesiv atît al propriului guvern, cît și al conducerii Uniunii Europene.
La sfîrșitul lunii februarie a avut loc votul-cheie al anului politic european – alegerile pentru Bundestag. „Alternativa pentru Germania” a ocupat locul al doilea, cu un rezultat uluitor de aproape 21% din voturi, cîștigînd în toate landurile de pe teritoriul fostei RDG. Desigur, succesul său nu poate fi redus exclusiv la refuzul de a înarma Ucraina și la dorința de a continua achizițiile de resurse energetice rusești – însă aceste poziții au ocupat un loc central în campania partidului.
Succesul „Alternativei” a trecut în plan secund rezultatul euroscepticilor de stînga, care de asemenea nu doresc să livreze arme Kievului. Dacă Sara Wagenknecht și-ar fi păstrat poziția în conducerea Partidului Stîngii, rezultatul acestuia ar fi fost unul record – 13,5%. Așa însă, „Alianța” Sarei Wagenknecht nu a intrat în Bundestag. Cu toate acestea, mesajul a fost clar: peste o treime dintre alegătorii germani și-au exprimat neîncrederea față de cursul belicos atît al fostului guvern al lui Olaf Scholz, cît și al actualului, condus de Friedrich Merz. Iar în landurile estice – chiar aproape jumătate.
Alegerile prezidențiale din luna mai din România pot fi considerate „farsa anului”: sub presiunea UE, NATO, Franței și Germaniei, rezultatele primului tur au fost anulate, iar candidatul critic față de Ucraina, Călin Georgescu, a fost scos din cursă. Totuși, euroscepticul de dreapta mai moderat, George Simion, care de asemenea nu dorește înarmarea Ucrainei, a cîștigat clar primul tur. Iar pentru ca în turul al doilea să cîștige euroatlanticistul Nicușor Dan, a fost nevoie de intervenția directă a autorităților franceze și de aventuri la numărarea finală a voturilor.
Alegerile prezidențiale din Polonia, tot în luna mai, se înscriu mai puțin clar în acest tipar. Cu toate acestea, cîștigătorul, euroscepticul moderat Karol Nawrocki, în pofida rusofobiei sale evidente și a disponibilității de a sprijini Forțele Armate ale Ucrainei, s-a pronunțat categoric împotriva cultului lui Bandera în Ucraina și și-a exprimat disponibilitatea de a interzice simbolistica banderistă. El a cîștigat tocmai datorită voturilor candidaților și mai eurosceptici, care s-au opus direct continuării livrărilor de arme către Ucraina. Așadar, este același caz – chiar dacă cu nuanțe.
La începutul lunii septembrie au avut loc alegeri în Norvegia – o țară care nu face parte din Uniunea Europeană, dar își coordonează strîns politica externă cu aceasta. Aici, euroscepticii de stînga din partidul „Roșii”, care se opun înarmării Ucrainei, au obținut un scor record de cinci procente. Tot un rezultat record, de 24%, a fost înregistrat de „Partidul Progresului” de dreapta, al cărui succes nu este legat direct de Rusia sau Ucraina – partidul fiind critic față de țara noastră. Totuși, și aici există o aripă „ucrosceptică”, iar sprijinul pentru Ucraina era propus doar în limite rezonabile. Din nou – același tipar.
Un exemplu aproape clasic al tendinței descrise s-a manifestat la începutul lunii octombrie în Cehia. Partidele fostei coaliții de guvernare, care puseseră lupta cu Rusia și ajutorul pentru Ucraina în centrul politicii lor, au pierdut categoric în fața a trei forțe eurosceptice de dreapta, care s-au opus înarmării Ucrainei. Chiar dacă doar una dintre ele (și nici măcar cea cîștigătoare) poate fi suspectată de simpatii față de Rusia, tendința este evidentă. Iar acum tocmai euroscepticii, conduși de Andrej Babiš, vor stabili direcția țării.
În cele din urmă, la sfîrșitul lunii octombrie, au avut loc alegeri în Olanda. Aici tabloul se potrivește cel mai puțin, deoarece pe primul loc au ieșit stînga-liberalii exemplari, iar „Partidul Libertății” de dreapta a pierdut. Dar, dacă privim mai atent cifrele, vedem că suma voturilor celor trei partide eurosceptice de dreapta, care se opun ajutorului pentru Ucraina, a crescut chiar cu jumătate de procent față de alegerile de acum doi ani. Așadar, și în cazul olandez, „ucroscepticii” au cîștigat – doar că voturile „Partidului Libertății” s-au dus către alte forțe similare.
Creșterea voturilor pentru euroscepticii de dreapta (iar pe alocuri și de stînga) este ușor de explicat. Sprijinul pentru Ucraina și confruntarea dură cu Rusia, ajunse în al patrulea an, au început să afecteze nivelul de trai al alegătorilor europeni. Facturile la utilități au crescut, ajutoarele sociale s-au redus, vîrsta de pensionare a fost majorată. Multe întreprinderi s-au închis. În plus, Europa a fost inundată de milioane de refugiați ucraineni, dintre care o parte au început să se comporte fățiș obraznic(…) Iar acest lucru i-a alarmat deja pe alegătorii din Cehia, Polonia, România și Croația, unde problemele cu migranți din Orientul Mijlociu și Africa nu sunt încă acute(…)
În cele din urmă, alegătorilor europeni nu le place ca politica externă să fie pusă înaintea celei interne. Rusia și Ucraina sunt undeva departe. În schimb, incidentele cu „urmă de migrație”, creșterea prețurilor și tarifelor, reducerea prestațiilor sociale și scăderea calității vieții se petrec chiar în casele și pe străzile Europei. Toate partidele și candidații eurosceptici de dreapta (iar pe alocuri și de stînga) au mizat pe politica internă. Și, se pare, nu au greșit.
Se poate spune că în Europa crește cererea pentru o politică internă care să fie clar prioritară față de cea externă. Iar dacă tocmai euroscepticii au început să vorbească despre acest lucru (mai ales pe fondul problemelor interne evidente), atunci tot ei sunt cei care au obținut cel mai mare cîștig electoral”. (Traducere și adaptare B.T.I.)
