Apărută în 1927, din frământările mișcării naționaliste românești, în contextul unei societăți torsionate de adânci crize sociale, economice și mai ales morale, pe fondul unei vieți publice animate de o clasă politică devorată de imoralitate și corupție, întemeiată de un grup de foști lideri ai studențimii române din deceniul al treilea al secolului trecut, Legiunea Arhanghelul Mihail, cunoscută îndeobște ca Mișcarea Legionară, a constituit un curent de reînviere națională printr-o educație severă, pe coordonatele învățăturii Bisericii creștine și în spiritul valorilor culturale autohtone. Întemeietorul și liderul său, Corneliu Zelea Codreanu, și-a atras admirația unei părți covârșitoare a elitei culturale și politice interbelice, reușind să coaguleze în jurul său sute de mii de tineri care și-au făcut din el un model de integritate.
Anticomunistă, naționalistă și monarhistă, cu pronunțate preocupări de ordin social, Mișcarea Legionară s-a dorit a fi, în primul rând, o școală de formare a caracterelor, care să genereze un model nou de om, cu o conduită eroică, ascetică, înclinată spre jertfa pentru binele public, cultivând spiritul civic și punând patria și neamul mai presus decât interesul propriu. Supraviețuitorii deceniilor de cruntă represiune dezlănțuită asupra ML în secolul trecut au relevat contemporanilor un stil uman caracterizat prin elevație, conduită civilizată în limbaj și comportament, corectitudine desăvârșită, toleranță și spirit dezinteresat.
Între 1938 și 1989, legionarii au fost ținta predilectă a tuturor totalitarismelor, fie ele de dreapta sau de stânga, zeci de mii dintre ei trecând prin închisorile dictaturilor carlistă și antonesciană, dar și prin lagărele naziste din Germania (la Dachau, Buchenwald și Rostok, în 1942-1944), o mare parte fiind exterminați în malaxorul totalitar. În cei 45 de ani de dictatură comunistă, îi regăsim în pondere covârșitoare în majoritatea grupurilor de rezistență armată din Carpați și din Dobrogea, dar și în lagărele și închisorile comuniste, unde mii dintre ei și-au lăsat osemintele. După 1945, conducerea legionară din Occident, nu numai că a fost absolvită de acuzația de nazism și crime împotriva umanității, dar au stabilit colaborări reale cu marile democrații occidentale. De altfel, pe baza experienței din perioada războiului, ML și-a reconsiderat poziția față de democrația de tip occidental, apreciind-o, cu toate lipsurile ei, drept cea mai adecvată tehnică de guvernare din toate cele experimentate de umanitate în istoria ei, poziție reiterată de conducerea legionară în 1990, printr-o declarație politică. Atașamentul legionarilor față de valorile democratice a fost consfințit atât prin prezența lor în Rezistența anticomunistă din țară, cât și prin participarea cu numeroși voluntari la amplul proiect de parașutare a unor insurgenți în România ocupată de sovietici, pentru încurajarea rezistenței armate. Capturați de Securitate, acești eroi au fost condamnați și executați, alături de legionarii care îi găzduiseră, în 1953, la Fortul 13 Jilava.
Reprezentanți de vază ai ML, precum Ion Gavrilă Ogoranu – șeful rezistenței armate anticomuniste din Munții Făgărașului, ori preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa, au fost salvați din ghearele Securității comuniste prin intervenții ale unor președinți ai Statelor Unite ale Americii.
După Revoluția din Decembrie 1989, legionarii s-au aflat alături de forțele democratice și anticomuniste, în lupta pentru înlăturarea de la conducerea României a structurilor fostului regim comunist și ale Securității, năzuind la reinstaurarea în țară a statului de drept și unei reale democrații, la restaurarea formei monarhice de guvernământ, înlăturată prin forță de ocupația sovietică în 1947.