Aseară, pe Arena Națională, am asistat la un moment rușinos mai ales pentru demnitatea noastră ca popor. Echipa națională a României a rămas pe gazon, la minus 2 grade, timp de peste o oră, așteptând ca jucătorii kosovari să revină pe teren.
Ce făceau, între timp, adversarii? Stăteau confortabil în vestiar, mâncând pizza și pregătindu-se să abandoneze total meciul. Când în cele din urmă partida a fost suspendată, au lăsat în urmă dezastru.
Acesta este rezultatul a 10 ani de regim Iohannis, în care președintele țării s-a preocupat mai mult de plăcerile personale – de la bideuri scumpe până la vacanțe exotice în Zanzibar – decât de direcția acestei țări. Politica „lasă-mă să te las” a făcut ca România să ajungă să fie umilită nu doar de mari puteri, ci chiar de reprezentativa unui stat pe care România nu îl recunoaște.
În turul din Kosovo, românii au dat o lecție de sportivitate și bun-simț: au lăsat vestiarul curat lună, după meci. Au rămas pe teren, deși imnul nostru fusese fluierat copios de suporterii gazdelor. Și-au câștigat respectul pe teren, luptând până la capăt. În schimb, kosovarii au găsit aseară cel mai mic pretext pentru a abandona meciul, sperând să câștige la masa verde.
De ce este nevoie ca naționala noastră să joace meciuri cu Kosovo, un stat nerecunoscut de România?
De ce suntem puși mereu în situația de a ne cere scuze, de a fi criticați pentru scandările suporterilor noștri? România are dreptul să-și apere valorile și să-și păstreze demnitatea, atât pe terenul de fotbal, cât și pe scena internațională.
Aceasta nu este doar o poveste despre fotbal. Este despre cum am ajuns să acceptăm umilințe la fiecare nivel – sportiv, politic, economic.
Schimbarea începe de la respectul pe care ni-l datorăm nouă înșine.
România trebuie să se ridice, să lupte și să învingă, la fel ca băieții în galben care aseară au rămas pe teren, până la capăt, chiar dacă ceilalți renunțaseră la lupta dreaptă!