Mănăstirea Paltin vă propune spre lectură o nouă apariție editorială, memoriile doamnei Dr. Galina Răduleanu, medic psihiatru și pătimitoare în temnițele comuniste: „Întoarcerea în adâncuri, după aproape un secol”.
O carte despre biruința frumosului asupra monstruozității gulagului comunist. Memoriile doamnei Dr. Galina Răduleanu, de data aceasta, surprind mai mult evenimente din viața personală și profesională, care gravitează, bineînțeles, în jurul experienței mistice din temnițele comuniste.
„Memoriile mele sunt un fel de spovedanie publică având cuprinse în ele atât viața mea de aproape un secol, cât și pe cea a țării. Citindu-mi memoriile, veți constata că Dumnezeu mi-a îndeplinit dorința, dar din fericire, însoțită cu intervenții salvatoare. Așa încât, ori de câte ori am fost luată de vârtejul lumii, fiind pe punctul de a-mi pierde cărarea, mi s-au tăiat cu fermitate devierile negative”. (Din mărturiile doamnei Galina în prefața cărții, „Întoarcerea în adâncuri, după aproape un secol”)
Cartea este îngrijită la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă, conține 210 pagini în format A 5, precum și mai multe imagini elocvente din viața doamnei Galina și este executată la două culori.
Detalii despre preț și comenzi, vizitați ATITUDINI.com