G4Media scrie că Institutul pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel” a sesizat joi Parchetul General după ce o senatoare l-a invocat într-un comunicat pe poetul legionar Radu Gyr.
”Radu Gyr a fost comandant legionar și demnitar în cadrul Ministerului Educației, Artelor și Cultelor în perioada Statului Național-Legionar, precum și ideolog al Mișcării Legionare. În această calitate, Radu Gyr a fost autorul mai multora dintre imnurile Mișcării Legionare, printre care ,,Sfântă tinerețe legionară”. A fost condamnat în ”lotul ziariștilor”, pe baza legii nr. 312/1945 pentru urmărirea și sancționarea celor vinovați de dezastrul țăii sau de crime de război prin Hotărarea nr. 2 din 4 iunie 1945, acesta având astazi statutul de criminal de război”, se arată în sesizare.
Vă dați seama de absurditatea acuzației? Senatoarea a citat într-un comunicat o poezie scrisă de Radu Gyr și pentru acest lucru trebuie băgată la pușcărie, cel puțin asta își doresc cei de la Institutul Elie Wiesel.
Este vorba de poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”
Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Pentru această poezie, considerată revoluționară, Radu Gyr a fost condamnat la moarte pe vremea regimului comunist, sentință comutată ulterior la închisoare pe viață.
Cei de la Institutul Elie Wiesel spun că Radu Gyr a fost condamnat în ”lotul ziariștilor”, pe baza legii nr. 312/1945 pentru urmărirea și sancționarea celor vinovați de dezastrul țăii sau de crime de război prin Hotărarea nr. 2 din 4 iunie 1945, acesta având astazi statutul de criminal de război.
După cum se vede, cei de la Institutul Elie Wiesel au aceiași dușmani ca și comuniștii și invocă legile impuse de ocupația bolșevică și verdictele date de completele de judecată controlate de comisarii sovietici imediat după ce au ocupat România.
Ce dovadă mai clară că Institutul Elie Wiesel e urmașul ideologic al bolșevicilor?
FARADELEGEA nr. 312/1945 la care tot fac referire NELEGIUIȚII de la Jelly Diesel a fost „clocită” de Ministerul Justiției de la acea vreme, minister controlat de comuniști, ÎN ABSENȚA PARLAMENTULUI (pentru că nu exista Parlament la momentul respectiv), și ÎMPOTRIVA CONSTITUȚIEI de la 1923, restabilită de Regele Mihai la 23 aug. 1944.
FARADELEGEA nr. 312/1945 a fost PROFUND NEDEMOCRATICĂ, fiind „elaborată” de un minister condus de o gașcă de bandiți, ANTICONSTITUȚIONALĂ, întrucât prevedea pedeapsa capitală INTERZISĂ prin Constituție, și ABSURDĂ, întrucât la PRIMUL ARTICOL din această fărădelege era prevăzută pedeapsa capitală pentru cei ce au declarat război URSS. Deci doar faptul declarării războiului împotriva URSS era suficient pentru pronunțarea pedepsei capitale.
Și iată cum din banii noștri sunt plătite salariile unor paraziți care nu se mai satură să împroaște noroiul în care se bălăcesc.
Prin asemenea inițiative care lovesc crunt în valorile culturale ale românilor acest institut, dacă nu poate fi desființat, MĂCAR SĂ NU MAI FIE FINANȚAT DE STATUL ROMÂN!