Cum vrea să îi calmeze Franța pe agricultori: Toate marile lanţuri de supermarketuri vor fi controlate privind originea franceză a produselor

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Prim-ministrul francez Gabriel Attal a anunţat joi o nouă serie de măsuri, printre care o pauză în reducerea utilizării pesticidelor, pentru a calma sectorul agricol în criză, în timp ce manifestaţiile se intensifică în Franţa la unison cu alte ţări europene, transmite AFP.

Statul francez va aloca 150 milioane de euro ‘începând din acest an şi în mod permanent’ unor măsuri destinate să uşureze povara fiscală şi socială a cultivatorilor, a promis Attal într-o conferinţă de presă.

Guvernul va pune ‘în pauză’ planul care fixează obiective de reducere a folosirii de pesticide şi este ţinta furiei marilor cultivatori. Planul, denumit Ecophyto, vizează să reducă la jumătate utilizarea pesticidelor până în 2030.

Pe de altă parte, Parisul vrea să împiedice importul de fructe şi legume tratate cu pesticidul thiacloprid, un produs interzis în UE.

Attal a mai cerut crearea unei ‘legislaţii clare la nivel european cu privire la descrierea a ceea ce este carnea de sinteză’, produsă pornind de la celule de ţesuturi animale şi care nu este în prezent autorizată în UE.

În noiembrie, Italia a interzis producerea şi vânzarea de carne de sinteză.

Prim-ministrul francez a mai cerut ca subiectul limitării importurilor de cereale din Ucraina în UE să fie inclus într-o negociere, după ce UE nu a inclus cerealele într-o listă de produse ‘sensibile’ al căror import poate fi frânat.

Gabriel Attal a promis de asemenea să întărească o lege existentă care protejează remunerarea agricultorilor în faţa războiului preţurilor între supermarketuri, de o parte, şi distribuitori şi furnizori din agroindustrie, de cealaltă parte.

La rândul său, ministrul economiei Bruno Le Maire a anunţat că ‘toate marile lanţuri de supermarketuri vor fi controlate în zilele următoare’, cu ‘peste 10.000 de controale privind originea franceză a produselor’.

‘Vrem să fim suverani, suverani pentru a cultiva, suverani pentru a recolta, suverani pentru a ne alimenta’, a subliniat premierul Attal joi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X