Participanții la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului au adoptat, duminică, o rezoluție privind drepturile comunităților românești de peste graniță și a românilor din inima țării, respectiv din județele Covasna, Harghita și Mureș.
Rezoluția a fost transmisă Președinției, Guvernului și Parlamentului României, a informat, printr-un comunicat transmis pe adresa redacției, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș.
Redăm integral comunicatul de presă:
„Cursanţii care au participat la lucrările Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului solicită, într-o rezoluţie care va fi înaintată autorităţilor statului, elaborarea unei strategii pentru asigurarea dreptului la identitatea naţională a românilor din Harghita, Covasna şi Mureş, precum şi finanţarea asociaţiilor culturale româneşti şi interzicerea acţiunilor care contravin bunei convieţuiri din zonă.
În rezoluţia adoptată duminică, în ultima zi a manifestării, se cere elaborarea şi aprobarea unei „Strategii naţionale pentru asigurarea respectării dreptului constituţional la identitate naţională şi a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor de naţionalitate română din zonele în care aceştia sunt minoritari, precum şi pentru dezvoltare economică, prioritară pentru zona Covasna-Harghita”.
De asemenea, se solicită condamnarea fermă a declarațiilor ofensatoare și provocatoare venite din partea primului ministru al Ungariei în cadrul activităților politice anuale de la Băile Tușnad. Chemarea de urgență a ambasadorului Ungariei la București pentru oferirea unor explicații privind aceste declarații care sfidează Constituția României și normele internaționale.
Participanţii la lucrările Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului au mai solicitat supravegherea și prevenirea vizitelor așa-zis private ale oficialilor maghiari în Transilvania. Obligarea acestora la respectarea normelor și uzanțelor diplomatice privind organizarea unor deplasări în state vecine prin asigurarea prezenței omologului român și stabilirea cu exactitate și prin dialog comun a itinerariului acestor deplasări;
Totodată, se mai cere stabilirea prin lege a unor garanţii în procesul de descentralizare, care să evite abuzurile şi discriminările românilor numeric minoritari de către autorităţile locale, precum şi asigurarea cadrului legal de reprezentare a populaţiei româneşti din zonă, în structurile decizionale legislative şi administrative locale şi centrale şi asigurarea respectării statutului limbii române ca limbă oficială în administraţiei.
În rezoluţie se soluționarea de urgență a situației Cimitirului Internațional din Valea Uzului. Preluarea acestui cimitir de către Ministerul Apărării Naționale prin Oficiul Național pentru Cultul Eroilor și elaborarea unui proiect de refacere integrală a acestui cimitir, în conformitate cu acordurile internaționale și prin dialog cu toate părțile implicate.
Construirea unei parcele românești demne și monumentale astfel ca ostașii români care se odihnesc în acest cimitir să fie omagiați cum se cuvine.
În rezoluţie se mai solicită „anchetarea şi anularea restituirilor ilegale de clădiri ce au aparţinut statului român din anul 1920, precum şi adoptarea unei legi care să permită îndreptarea abuzurilor care au avut loc privind retrocedarea ilegală a unor proprietăţi agricole, forestiere şi imobiliare din Transilvania”.
Participanţii la lucrări au mai cerut înființarea unei rețele de școli private cu predare în limba română în regiunile istorice locuite de români pentru a evita deznaționalizarea prin închiderea acestora de către tările gazdă. Susținerea financiară a acestor școli private de către statul român prin alocarea sumelor necesare pentru spațiile aferente desfășurării orelor de curs și achitarea salariilor personalului angajat. Documentul va fi trimis Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului României, Guvernului României, precum şi partidelor parlamentare şi neparlamentare.
Rezoluția a fost transmisă Președinției, Guvernului și Parlamentului României pentru abordarea și soluționarea cerințelor stringente venite din partea comunităților românești de peste graniță și a românilor din inima țării, respectiv județele Covasna, Harghita și Mureș.”
Felicitări!! O rezoluție binevenita pentru toți romanii de pretutindeni, o bucurie pentru noi!!