Partidul german Alternativa pentru Germania (AfD) îşi continuă creşterea de popularitate şi înregistrează 22% din intenţiilor de vot în ultimul sondaj naţional, relatează sâmbătă agenţia DPA.
Această creştere alimentează îngrijorările celorlalte formaţiuni politice germane, deşi acestea au convenit crearea unui aşa-numit „cordon sanitar” care să excludă AfD din orice coaliţie sau înţelegere politică la nivel naţional şi regional.
În ultimul sondaj, AfD înregistrează două procente mai mult faţă de sondajul anterior, ajungând astfel la numai patru procente sub alianţa de centru-dreapta formată din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială (CSU), alianţă care a pierdut un punct procentual faţă de sondajul precedent.
Partidul Social-Democrat (SPD) al cancelarului federal Olaf Scholz se menţine pe poziţia a treia la 18%, Partidul Verzilor înregistrează 14% din intenţiile de vot, formaţiunea liberală pro-business FDP 7% şi partidul de stânga Die Linke 5%.
Serviciul german de informaţii, Oficiul Federal pentru Protecţia Constituţiei, a clasificat în martie 2021 formaţiunea AfD drept „partid suspectat de extremism de dreapta”, ceea ce îi permite să intensifice supravegherea acestui partid.
Alternativa pentru Germania (AfD) a obţinut luna trecută prima sa victorie electorală, în cadrul unui scrutin local desfăşurat în districtul Sonnerberg, situat în partea de est a Germaniei, unde AfD are o popularitate peste cea din partea de vest a ţării.
Acest sondaj recent a fost efectuat de institutul de sondare Insa pentru publicaţia Bild am Sonntag, pe un eşantion reprezentativ de 1.266 de persoane, cu o marjă de eroare de +/- 2,9%.