„Îi transmitem și lui Iohannis că noi îndrăznim”

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a ajuns vineri în fața Guvernului, zeci de de profesori fiind așteptați să participe la mitingul din Piața Victoriei. Nistor spune, înainte de negocierile cu premierul Ciucă, programate la ora 12.00, care sunt solicitările greviștilor.

„După aproape trei săptămâni de grevă, revendicările sunt simple: demnitate şi respect. Ne-am săturat să fim jigniţi, ne-am săturat să fim umiliţi, ne-am săturat să fim ignoraţi. Lucruri care se întâmplă de peste 30 de ani… Am hotărât să spunem ‘Stop!’ şi să transmitem tuturor politicienilor că, indiferent de presiunile lor, noi rezistăm. Nu cred în promisiuni, nu cred în acorduri, nu cred în memorandumuri. De fapt, în România nu mai poţi crede nici că o lege poate fi pusă în aplicare. În momentul de faţă, îşi doresc (cadrele didactice aflate în grevă, n.r.) foarte clar ca toate revendicările de natură salarială să fie puse în aplicare rapid printr-un act normativ, şi nu la timpul viitor, ci acum”, a spus Nistor, la Digi 24.

Întrebat ce tip de act normativ ar mulţumi profesorii pentru a reveni la catedră, liderul sindical a menţionat: „ordonanţă de urgenţă”

„Grila de salarizare o au, ştiu care este reperul şi ea poate fi aplicată în regim de maximă urgenţă. Dacă nu au bani, atunci să facă rectificare bugetară şi să-şi reprioritizeze cheltuielile la nivelul statului. Educaţia este importantă, este mai presus de orice”, a adăugat el.

Problemele urgente

Nistor a explicat ce vor cere liderii sindicali la întâlnirea cu reprezentanții Guvernului.

„Noi cunoaştem foarte clar ce anume le vom transmite. Deci, aplicarea în integralitate a grilei respective şi o finanţare corespunzătoare a sistemului de învăţământ. În momentul de faţă, majoritatea colegilor continuă acţiunea de protest. Sunt şi colegi care, într-adevăr, se retrag din grevă, pentru că, vedeţi, băncile nu-i amână cu ratele în niciun caz. Dar chiar dacă nu mai sunt în grevă, ei sunt alături de noi şi nemulţumirile lor sunt aceleaşi ca şi ale noastre. Aşa cum am spus mai la început, îi transmitem şi preşedintelui, le transmitem şi celor din Guvern şi parlamentarilor că noi rezistăm”, a spus Marius Nistor, care a precizat că, la ora actuală, peste 70% din corpul profesoral se află în grevă.

Oficialul federaţiei sindicale a transmis elevilor să aibă încredere în ei şi să înţeleagă că demersurile sunt legitime.

„Aceste demersuri, dacă vor fi duse la bun sfârşit – şi noi ne dorim acest lucru – şcoala românească va arăta cu totul şi cu totul altfel”, a subliniat Nistor.

Liderul sindical a declarat ferm că nu există nicio şansă ca greva să se încheie vineri şi că „totul depinde de deciziile pe care poate să le ia Executivul şi, bineînţeles, de ceea ce hotărăsc colegii noştri”.

„Încă o dată: vremea compromisurilor a trecut. Nu putem negocia soarta colegilor din cancelarii, nu putem negocia viitorul învăţământului românesc în fiecare zi. Nu e loc de negociere”, a transmis preşedintele „Spiru Haret”.

Întrebat dacă este posibil ca acest an şcolar să fie „îngheţat”, sindicalistul a susţinut: „Nu mă gândesc la aşa ceva în acest moment”.

Miting după memorandum

Sindicatele din Educaţie aşteaptă 20.000 de persoane la protestele organizate vineri la Bucureşti, în intervalul orar 11:00 – 16:00.

Sindicaliştii se întâlnesc în Piaţa Victoriei, la ora 11:00, pentru ca la 12:30 să plece în marş pe traseul Piaţa Victoriei – Bd. Nicolae Titulescu – urcare Pod Basarab – str. Grozăveşti – Bd. Geniului – sensul de mers dinspre Bd. Iuliu Maniu către Piaţa Răzoare, iar punctul final este Statuia Leu.

Guvernul a aprobat, joi, o Declaraţie, având ca anexă un memorandum, ca o „garanţie suplimentară” privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ, în acord cu solicitarea cadrelor didactice în acest sens.

În context, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a menţionat că Memorandumul prin care Guvernul se angajează să ofere garanţii suplimentare în ceea ce priveşte salarizarea profesorilor debutanţi nu prezintă foarte multe garanţii din punct de vedere juridic. Acesta a adăugat că documentul cuprinde o parte dintre propuneri, respectiv acea referire la salariul mediu brut pe economie, care ar trebui să fie echivalentul salariului debutantului cu studii superioare de lungă durată, şi face referire şi la tranşa care va fi plătită de la 1 ianuarie, însă sindicatele din Educaţie au mai avut şi alte cerinţe care nu sunt incluse în document.

Potrivit unui comunicat transmis la începutul acestei săptămâni de către sindicate, un număr de 134.007 de membri de sindicat, respectiv 86,93% din totalul celor care au semnat referendumul pentru declararea grevei, continuau protestul în data de 6 iunie.

Greva generală din educaţie a fost declanşată în data de 22 mai 2023.

One thought on “„Îi transmitem și lui Iohannis că noi îndrăznim””

  1. Ceea ce scrie pe pancarta din imagine, aia ii va astepta pe toti slugoii, bestiile si tradatorii apartinand clasei politico-securiste din Romania! Iar atunci, nu va mai exista pt ei notiunile de „mila” si „indurare” din partea romanilor! Garantat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X