Astăzi suntem foarte, foarte aproape de a răsturna regimul instalat în 1990, de a-i îndepărta de la putere pe toți cei care au condus România până în prezent și de a face dreptate pentru România

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

George Simion la Conferința „România de dincolo de granițe“ – ediția a doua, referitor la informațiile apărute în spațiul public despre liderul senatorilor AUR, Claudiu Târziu: Astăzi suntem foarte, foarte aproape de a răsturna regimul instalat în 1990, de a-i îndepărta de la putere pe toți cei care au condus România până în prezent și de a face dreptate pentru România. Noi, prin munca noastră, prin distribuirile voastre, voi, susținătorii noștri, prin pasiunea cu care am făcut totul, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să ducem Alianța pentru Unirea Românilor pe primul loc în preferințele românilor.

Și i-am speriat rău de tot! Și sistemul a început să atace inventând, denigrând, spunând minciuni, încercând să facă majoritatea românilor care astăzi susțin AUR și o schimbare să ne uităm unii la alții și să nu avem încredere unii în ceilalți.

Ieri, presa plătită din banii trimiși de diaspora acasă de către PSD, de către cei care conduc România, împreună sau în coaliție sau de unii singuri de 33 de ani, au răspândit la televiziunile lor, la site-urile lor, că fratele nostru, Claudiu Târziu, s-a văzut cu un tip, Florian Coldea, poate nici nu ați auzit de el. Cine e Florian Coldea? Unul dintre cei mai toxici indivizi.

Mesaje din partea pesediștilor: sunteți securiști! I-a răspuns foarte bine Claudiu respectivului pesedist: nu, cred că mama dumneavoastră este securistă! Pentru că nu ai cum să răspunzi unor mizerii penale. Nu știu dacă mama respectivului e securistă sau nu, dar de un lucru sunt sigur: fratele meu Claudiu Târziu nu s-a văzut niciodată cu Florian Coldea. Așa au încercat ei să ne joace timp de 3 ani, să ne îndoim unul de altul, să vină cu zvonuri.

Haideți să vă explic: Bulgaria, țara vecină, este la fel ca și noi astăzi – o colonie. Ieri, au apărut înregistrări audio în care partidul care se pregătea să vină la guvernare în Bulgaria vorbea cum să își numească șefi la serviciile secrete pe acei oameni recomandați de ambasadele străine. Vă sună cunoscut? La fel s-a întâmplat și la noi.

Cine e acest Florian Coldea? Unul dintre cei mai toxici. La fel ca și Laura Codruța Kovesi, la fel ca cei care au avut pârghiile de putere în România. El era conducătorul serviciilor de informații care trebuiau să lucreze în interesul țării. A fost decorat, medaliat, premiat, de ambasadele statelor străine. Am alungat 6 milioane de oameni pentru că președinție nu avem și sunt slugi și își iau binecuvântare de la ambasade. Prim-ministru nu avem pentru că e slugă și de frica AUR a prelungit acordul de exploatere a petrolului până în 2042 pentru OMV.

Miniștri nu avem și se toarnă unii pe alții la serviciile de informații și nici din acelea nu avem, pentru că nu am avut în acești 33 de ani niște servicii secrete care să țină cu țara și să fie conduse cum trebuie. Iar patrioții din fiecare instituție, fie că vorbim de ministere, de Consilii județene, primării, servicii, au fost alungați pentru că nu luau parte la jaf.

One thought on “Astăzi suntem foarte, foarte aproape de a răsturna regimul instalat în 1990, de a-i îndepărta de la putere pe toți cei care au condus România până în prezent și de a face dreptate pentru România”

  1. Din gura e usor de spus! Asta nu o poate face decat populatia Romaniei in majoritatea ei, cu conditia ca multele fortze de ocupatie NATO stationate aici sa nu intervina si sa inabuse revolta romanilor! Doar pt aceste trupe s-au pus in pozitie de capra, slugoii si bestiile dambovitene, si au cedat independentza si resursele tarii, inclusiv drepturile si libertatile fundamentale ale romanilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X