Kremlinul a declarat marți că cele patru regiuni din Ucraina pe care Moscova a declarat că le-a anexat în ultimele săptămâni se află sub protecția arsenalului nuclear rusesc, relatează Reuters.
Întrebat de reporteri dacă regiunile se află sub umbrela nucleară a Moscovei, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: „Toate aceste teritorii sunt părți inalienabile ale Federației Ruse și toate sunt protejate. Securitatea lor este asigurată la același nivel ca și în cazul restului teritoriului Rusiei”.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat luna trecută că Moscova este pregătită să folosească arme nucleare dacă este necesar pentru a apăra „integritatea teritorială” a Rusiei. Președintele american Joe Biden a declarat pe 6 octombrie că amenințarea sa a adus lumea mai aproape de „Armageddon” decât oricând de la Criza rachetelor din Cuba din 1962, când mulți s-au temut că un război nuclear ar putea fi iminent.
Luna trecută, Putin a pretins că teritoriile pe care Moscova le ia de la Ucraina vor face parte din Rusia „pentru totdeauna”. Însă Rusia nu controlează în totalitate niciuna dintre cele patru regiuni și încă nu a definit granițele acestora.
Anexarea a fost condamnată ca fiind ilegală de Ucraina, de aliații săi occidentali și de o majoritate covârșitoare a țărilor din Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.