Mărturie cutremurătoare: De ce se moare la ATI! Klebsiella pe sondele de intubație care sunt scoase din morți și intubați cu ele alți oameni intrați în secție…

Voi nu stiti de ce se moare si s-a murit masiv in sectiile de ATI din Romania, insa eu stiu, si am sa va povestesc si voua, pentru ca nu toti oamenii inteleg ce se intampla dincolo de usile inchise. Va invit sa cititi pana la capat o poveste pe care o spun pentru prima data public.

In toamna anului 2012 aveam sa ma imbarc impreuna cu copilasul meu de 4 anisori, intr-o calatorie pe care nu o voi uita niciodata. Cu cateva zile inainte m-a sunat mama si mi-a spus ca bunicul a avut un accident urat, si cum in oraselul provincial nu exista un tomograf functional (era defect, si cred ca nici pana acum nu l-au reparat) a fost transportat cu ambulanta la Spitalul Judetean Timis.

Totul parea sa fie bine, mi-a relatat mama, pentru cu examenul tomografic a aratat clar ca nu avea nicio leziune, ruptura sau vre-o sangerare in corp, si atunci in primele ore, era destul de lucid. M-a confuzat total cand mi-a relatat ca l-au pus pe ventilator si l-au intubat la ATI din moment ce functia pulmonara ii era perfect functionala. Din spusele mamei am inteles ca „asa fac dragaaaaa cu toti care ajung acolo” !!!! La inceput totul parea sa fie bine, era stabil, deschidea ochii, intelegea ce se intampla si ducea mereu mana la nas… incercand sa le spuna ceva.

Dupa cateva zile, timp in care care am vorbit cu ea de cateva ori pe zi, am inteles ca situatia incepe sa se inrautateasca, ca a dezvoltat febra, si comunica cu mama din ce in ce mai putin. Am luat biletele si in ziua urmatoare la o saptamana de la accident, eram la capataiul lui, spre usurarea mamei care era deja disperata vazand ca situatia se inrautateste de la zi la zi.
Vreau sa intelegeti inca de la inceput, ca nu sunt total straina de medicina, spitale, protocoale de ingrijire medicala si tot domeniul medical, eu lucrand si in domeniul sanatatii din USA.
Inca de la inceput m-am asteptat sa gasesc multe minusuri in sistemul medical romanesc, eram constienta de asta, dar nimeni si nimic nu m-a pregatit pentru ororile pe care urma sa le descopar in saptamanile ce au urmat.
L-am gasit intr-o stare deplorabila, murdar, mirosea a acru, sangele de la accident era uscat in par si pe fata, nebarberit, si perfuzat pana la refuz cu un edem atat de pronuntat incat lichidul limfatic transpira prin pielea mainilor si prin picioare. Daca ii strangeam mana sau talpa piciorului vedeam lichidul transpirand prin piele. Am incercat sa intru in contact cu medicul si am pus o intrebare foarte pertinenta referitoare la cantitatea de perfuzii care ii este introdusa si la motivul pentru care este „hidratat” in halul acela. Mi s-a raspuns foarte arogant de catre asistenta, ca medicul a plecat si ele fac TOTUL BINE si de vina e „moshu care e batran”. N-as fi crezut ca intr-o sectie de ATI nu exista un medic cu care sa vorbesti 24 din 24 si ca o asistenta medicala te poate trata asa. Medicii veneau dimineata cateva ore si plecau, lasand totul in grija asistentelor si a studentilor din anii terminali de la medicina care faceau practica in spital. Au refuzat sa imi prezinte lista de medicamente, lucru de neconceput pentru mine, unde asta inseamna …. proces penal. Rudei pacientului trebuie sa ii prezinti tratamentul si fisa de tratament de fiecare data cand o cere.

Aveam sa aflu mai tarziu ca aceasta atitudine de superioritate o au aproape toate asistentele de acolo, le auzeam cum vorbesc cu pacientii si cu rudele lor, erau mereu arogante si afisau o superioritate caracteristica cadrului medical din Romania. Medicii tineri si unele asistente erau mai retinuti, insa medicii „batrani” (majoritatea) si majoritatea asistentelor aveau un comportament foarte urat fata de toata lumea.
In ziua urmatoare m-am trezit dimineata am mancat ceva in graba, mi-am luat rezerva de apa si m-am prezentat la spital. Datorita unor oameni inimosi si carora le voi fi recunoscatoare toata viata, dar si experientei, am avut privilegiul de a petrece cat timp am dorit alaturi de el in salonul ATI.

Imi amintesc ca la intrare erau niste halate si acoperitoare pentru incaltamainte si par atat de murdare, incat mi-am cumparat eu echipament, pe care mi-l impachetam la plecare in plasa lui. Imi era ff greu sa inteleg cum permit intrarea in sectie a rudelor purtand acele echipamente mizerabile. Hainele oamenilor erau mult mai curate decat ce le punea la dispozitie spitalul.
N-am reusit sa obtin o intrevedere cu medicul, in schimb am avut o discutie cu rezidentul sef, un medic tanar dar destul de capabil si intelegator care m-a tratat foarte frumos si cu care am avut discutii mult mai inteligente decat am avut cu SHEFA (asa strigau dupa ea celelalte asistente). A recunoscut ca poate l-au perfuzat prea mult si asta poate duce la probleme cardiace grave, DAR CA el NU POATE FACE NIMIC DEOARECE ASA A ORDONAT DOCTORUL. Acel medic nu il vazuse de 2 sau 3 zile pe bunicul si ei continuau cu tratamentul, neavand puterea de a schimba ceva. Am crezut ca m-a lovit cineva in moalele capului. Toata treaba o faceau asistentele si rezidentii impreuna cu studentii din ani terminali. Medicii importanti erau de negasit, umblai cateva zile sa dai de vre-unu. Un timp am avut impresia ca rezidentii sunt adevaratii medici. Practic cea mai importanta sectie a acelui spital era lasata pe mana rezidentilor si a asitentelor care nu puteau interveni cu nimic in caz ca situatia vre-unui pacient o cerea.

Era vineri, si stiam ca urmeaza weekendul si nu am nicio sansa sa prind medicul pe acolo, asa ca am facut tot ce am putut sa intru in contact cu el. Nu am reusit, din pacate! Afara pe holuri, aveam sa aflu povesti groaznice de la rudele celorlalti pacienti despre situatia ingrozitoare din sectie.
In ziua urmatoare situatia lui s-a agravat. Nu mai deschidea ochii decat foarte rar si ei continuau acelasi tratament stupid si simplist, perfuzii …in continuu perfuzii, multe perfuzii, ceva anti inflamator, tylenol si glucoza si cate-un tranchilizant, pentru calmare mi s-a spus. Practic nu aveau un diagnostic, nu stiau nimic despre functia lui pulmonara, de unde venea febra, de ce s-a decis intubarea…era ca o corabie care naviga fara capitan. Nu am fost pusa in tema cu privire la planul de ingrijire, a ceea ce se urmareste… toti dadeau din umeri.
I-am intrebat cu ce il alimenteaza si s-au uitat la mine ca la OZN. Am dedus ca nu ii alimentau corpul cu nimic, un corp care nu primeste o alimentatie corecta de vitamine, minerale, nu se poate reface dintr-o situatie critica fara aportul corect hrana,de minerale si vitamine. Le-am aratat sonda nazala pe care ar fi trebuit sa fie facuta alimentarea dar au dat toti din umeri BANUIND ca a fost pusa acolo pentru medicatie… chiar daca medicatia i-o administrau intravenos. Am intrebat daca pot sa aduc de acasa supe si shakesuri proteice si au fost foarte receptivi, chiar s-au bucurat cand au aflat asta, lucru care m-a bucurat si pe mine. Le-am intins o mana si au primit-o.
L-am intrebat pe medicul rezident de care apartinea „moshu meu” daca este vre-o contraindicatie referitoare la vitamine, minerale, dieta si mi-a zis ca pot sa-i pun orice, atata timp cat e lichid si merge pe sonda si ca nu exista nici o contra indicatie. Atat mi-a trebuit! Am cumparat cele necesare si am facut cea mai hranitoare si perfecta „zupa” existenta atunci pe raza judetului Timis. In completare i-am facut un shake proteic imbogatit cu toate vitaminele pe care le adusesem cu mine stiind de ce are nevoie un corp in recuperare. Cand am venit n-am venit cu mainile in buzunar.
Am inceput sa-i administrez mancarea in doze mici, chiar din ziua urmatoare,sub privirile mirate si chicotelile asistentelor. Nu va puteti imagina ce atitudine sarcastica au putut sa aiba asa zisele cadre medicale. Parca traiam intr-un film prost, cu actori de mana a treia, si atitudinea lor nu ma mai durea, ma agasa de-a dreptul, era o competitie si tot ce doream era sa plecam vii de acolo, atat eu cat si bunicul, cat mai repede. Nu era zi sa nu imi spuna ca „moshu se duce” e timpul lui sa se duca ca e batran, ca degeaba ma chinui ca nu rezolv nimic… oamenii aia habar nu aveau cum se desfasoara procesul de vindecare, ce trebuie facut sa ajuti corpul, sa scazi inflamatia si care sunt pasii procesului de vindecare. Erau mereu negativi si-i vorbeau de moarte la capatai. Totul mi s-a parut de o cruzime iesita din comun.
Am cerut voie sa-l curat, fiind duminica. Intentia mea a fost intampinata cu o reactie foarte ostila din partea „shefei”. M-a acuzat ca nu am incredere in ei ca ei l-au ingrijit foarte bine, si ca este foarte ingrijit. Spunea asta cu un tupeu debordant, in fata pacientului plin de sange uscat in par si pe gat, si transpirat, mirosul acru inundandu-mi narile tot timpul asta. Probabil asta insemna curat pentru o asistenta sefa la ATI. Nu puteam sa-i spun ca eu am innodat scutecul ieri si la mai bine de 24 de ore era la fel ca riscam prea mult, riscam sa ma zboare pe geam shefa. A acceptat intr-un tarziu oferta mea, si am zburat la farmacie, mi-am luat lavete, recipient si sapun special, prosoape , manusi si m-am apucat de treaba. Le-am luat un pachet de paturici, unul de scutece si o cutie cu 100 de perechi de manusi….sa ajunga ca nu mergeam la farmacie zilnic. V-am spus… eram pregatita sa vin de acasa cu ce trebuie.
Era a 10-a zi de la accident. Era prima lui baie de atunci. L-am spalat, am obtinut dupa mari insistente si-un zambet, alaturi de niste banuti la o infirmiera, un cearsaf curat, l-am scos pe celalat acru pe hol intr-o punga,( asa se facea) si totul fara ca cineva sa se sinchiseasca sa vina sa ma ajute in tot procesul. Ceva mi s-a parut ciudat la narile lui, si am tras… si a iesit ceva care mirosea ingrozitor, plin de PUROI… si eu trageam si nu se mai oprea, continua sa iasa mai mult si mai mult. Am realizat imediat ca era o MESHA DE TIFON PUROIATA. Am verificat si cealalta nara si am mai scos una la fel de lunga si la fel de plina de PUROI !!!! Cu ele in palma am iesit si am zbierat pe hol cat m-au tinut plamanii sa vina un medic ca ATUNCI eram in stare sa CHEM si POLITIA SI AVOCATUL !
Au alergat disperate vre-o doua asistente impreuna cu „shefa” si a iesit …supriza… medicul shef din cabinetul lui aflat la capatul holului. A venit la mine si i-am aratat ce am scos din nas si s-a facut tot roshu si a pus capul in jos. A recunoscut ca sunt meshele de tifon puse pe ambulanta acum 10 zile, si a intrebat-o pe shefa: BINE MA VOI CE PAZITI AICI? Domnu’ doctor NOI AM CREZUT CA CINE LE-A PUS TREBUIE SA LE SI SCOATA !!!!!!! Nesimtita nu a recunoscut ca ele habar nu aveau ca pacientul are meshe de tifon in nas, de fapt „moshu” meu nu fusese consultat vreodata meticulos de vre-un medic de cand se afla in sectia aia. „Vizitele” se faceau dimineata si n-am vazut niciodata medic rezident apropiindu-se de el, examinandu-l… era totul un fel de hi–byeee… ne vedem maine.
Dupa ce i-a tras o suduiala in grai banatean de s-a facut aia micaaaaa de-i intra in buzunar, m-a luat la el in cabinet, mi-a oferit o apa sau cafea pe care le-am refuzat, si-am avut o discutie normala intre medic si ruda pacientului. I-am explicat ca asta e malpraxis si ca am de gand sa ma adresez unui avocat. Si-a cerut scuze, a spus ca ii pare rau pentru tot si m-a intrebat ce vreau sa faca pentru mine, i-am spus tot ce-am avut pe suflet. Ca nu vad un plan de ingrijire, ca a fost nehranit, nespalat, ca medicii sunt inexistenti si rezidentii nu iau decizii…ca nu este de competenta lor, si ca vreau sa stiu cate perfuzii au de gand sa bage in el…pana pocneste? I-a lasat un mesaj doctoritei lui care urma sa preia cazul incepand de luni si care ma va contacta cat de curand. Mi-am manifestat dezamagirea cu privire la faptul ca nu ii este administrat antibiotic pentru acea infectie cauzata de puroiul meshelor din nas, si mi s-a spus ca FARMACIA NU LUCREAZA in weekend, asa ca vor face ceva in acest sens incapand de luni. O sectie de ATI a unui spital nu are acces la un antibiotic in weekend… traiasca infectia linistita pana luni !!!!! ???
Din ziua aceea atitudinea „superioarelor de asistente” s-a schimbat…oarecum, in bine pentru mintea si sufletul meu. Nu mai erau atat de vocale, imi mai repetau ele din cand in cand ce bune sunt si ce medici competenti sunt SI IN ROMANIA nu doar in USA …”mea”. Dar am observat ca se miscau mai alert.
Realizand ca am de-a face cu o armata de amatori, pentru ca medicii competenti erau rari la vedere si rezidentii nu prea erau prezenti in weekend (cel putin mie asa mi s-au parut) am mers la farmacie si mi-am cuparat ce aveam nevoie sa-l fac bine. Incet incet, pe parcursul a 3 zile am aplicat protocolul nostru de aici si l-am ajutat sa elimine o cantitate mare de lichid. Ii faceam in paralel si masaj limfatic sub privirile mirate ale personalului care nu mai vazuse asa ceva. O sectie de ATI in „occident” are aparate speciale si deviceuri care fac asta, eu a trebuit sa ma descurc manual pentru ca ei nu aveau asa ceva, dar nici macar nu intelegeau principiul si importanta.
Alimentatia, vitaminizarea si scaderea inflamatiei cauzata de tonele de perfuzii pompate in el fara mila, au lucrat perfect asa ca acum „moshu meu” devenise pentru ele o durere de cap. Dimineata il gaseam cu urme si vanatai la maini si la picioare pentru ca il legau cu feshe de tifon de pat sa nu faca „urat noaptea” Le-am spus ca e un efect secundar al tranchilzantelor pe care i le administreaza, un fel de „serotonin syndrome” si au zis DOAMNE FERESTE N-AM AUZIT NICIODATA DE ASTA…moshu e nebun, de aia face urat noaptea. Il faceau nebun in fata mea! Spuneau ca s-a lovit la cap …si de-aia! Curios ca peste zi era OK doar noaptea dupa ce ii administrau medicamentele de „linistire” sa le lase in pace incepea sa fie agitat.
Medicul rezident sef, prietenul meu, singurul care m-a asculta, si ma intelegea, mi-a explicat ca el nu poate face nimic deoarece MEDICII MARI le lasa sa le administreze medicamente de „linistire” (tot asa le ziceau) ca sa fie liniste asistentele si garzile peste noapte sa nu le deranjeze pe „shefe”. M-am oferit sa dorm acolo dar am primit un NU hotarat. Ce ma amuza e ca faceau pe proastele dimineata cand le aratam vanataile… nuuu stiiiim, noi nu facem asta, cine stie cum si-a prins batranul mana la pat. Erau patetici de-a dreptul!
Si-asa a trecut zile bune si bunicul se simtea mai bine, era stabil, era mai alert, imi zambea, deschidea ochii, ii povesteam vrute si nevrute, ii citeam, i-o puneam pe mama la telefon, pe fiul meu. I-am promis ca il fac bine si ca cel mic isi doreste sa joace fotbal cu el si trebuie sa se faca bine pentru copil. L-am adus pe cel mic si pe mama in vizita…lucrurile pareau ca intra pe fagasul normal.
Cele mai simpatice erau cele doua infirmiere care lucrau doar pana dupa amiaza. Noaptea nu mai era nici o infirmiera pe acolo. Cu ele mi-a fost cel mai usor sa cooperez. Le dadeam banutii, scutecul si paturica, manusile si crema, si mi-l schimbau cand aveam nevoie, ba chiar veneau ele sa ma intrebe daca bunicul are nevoie sa fie schimbat. Isi faceau cruce si vorbeau cu tataie, ca e mai bine, ca nu au crezut ca mai apuca saptamana, si ii spuneau ce nepoata buna are. Nu stiau ele prin ce am trecut eu sa ajungem aici si cum fiecare fibra a corpului meu era in suferinta.
Saloanele aveau doua paturi si intre ele erau geamuri mari. Da intre saloane era un geam dreptunghiular, practic vedeai tot in salonul alaturat, si ceilalti te vedeau pe tine si de acolo in celalat salon. Nu era perdea, practic conceptul de intimitate era inexistent pentru ei. Pacientii (unii) erau lasati dezbracati in pat, si totul era „la vedere” si unele usi erau larg deschise. Cand ii spalau sau ii schimbau asistau toti la spectacol.
Si mai era un concept care lipsea cu desavarsire si pentru care eu NU LE GASESC ABSOLUT NICIO SCUZA celor de la ATI…IGIENA !!! Personalul medical nu avea conceptul de igiena si in saptamanile petrecute printre ei m-am convins de acest lucru. Nu am vazut asistentele sau medicii sa foloseasca manusi conform protocolului, nu am vazut absolut nicio modalitate de a se dezinfecta si cel mai grav, nu i-am vazut folosind apa si sapunul dupa fiecare pacient, ca sa ii protejeze. Fiecare salon era dotat cu o chiuveta cu sapun, unde te puteai spala pe maini, dar pe care nu o foloseau. Imi amintesc cu ce mandrie imi spunea ” asistoanta shefa” (asa le poreclisem) ca si in Romania sunt medici buni si capabili, in timp ce scotea mana de la fundul lui taiae, si apoi ii baga degetele in gura sa ii fixeze tubul. Apoi mergea si golea punga cu urina, punea mana pe pix sa scrie cantitatea de urina. Apoi facea la fel si cu colegul de camera al bunicului si iesea. O urmaream cum intra imediat in salonul urmator si FARA SA SE SPELE PE MAINI sau sa mimeze macar vre-un gest in acest sens, il controla pe altul la fund si ii baga degetele in gura….si tot asa.
Kinetoterapeutii, medicii… toti atingeau totul si puneau mana pe toti pacientii,fara sa urmeze vre-un protocol de igiena. Cate unul facuse rost de manusi dar nu le schimba, erau doar pentru protectia lor nu a pacientilor.
Infirmierele foloseau acelasi lighean si aceeasi carpa sa ii spele pe toti de pe palier, si era doar o carpa si pentru fund si pentru corp…cand ii spalau pe corp, ca o faceau foarte rat. Schimbau scutecul si ii spalau de doua ori pe zi, dimineata inainte de vizita si dupa amiaza, cam la asta se rezuma tot. Si chiar am fost atenta sa ma asigur de asta, si le-am urmarit foarte atent, mergeau la chiuveta, goleau lighenasul si storceau carpa aia, apoi treceau la celalat salon. Cand am realizat asta m-am cutremurat si le aratam „atelajul personal” al lui tataie si le rugam insistent sa foloseasca tehnica din dotare nu „carpa si ligheanul” lor.
Am sa va povestesc cum m-au furat cu nesimtire. Incercand sa inteleg situatia fianciara delicata a spitalului, am cumparat eu tot ce este necesar unui pacient: manusi (o cutie cu 100 de perechi), paturici, scutece, servetele umede, uscate…etc. Al scris numele si salonul pe cutii si le-am pus pe masuta de langa bunicul si pachetul cu scutece si paturici sub pat, bineinteles,cu numele lui scris pe ele. In dimineata urmatoare DISPARUSE TOT !!! M-au furat de tot, si cand am intrebat, asistenta mi-a ras in nas, spunand ca …s-au folosit doamna, cat credeati ca dureaza? Ea nu stia ca eu lasasem sute de manusi, servetele… eu intreband doar ca nu stiam ce s-a intamplat cu manusile si scutecele lasate de mine in ziua precedenta. Era schimbul de dimineata si furtul l-au facut cei de pe tura de noapte.
Incepand de atunci, dimineata cand veneam, eram ca Mos Craciun, cu plasele pline de shakes cu vitamine, supe, manusi, servetele…si le dadeam eu cand aveau nevoie, ce aveau nevoie. Cand intra asistenta sau medicul, saream imediat si intrebam daca nu doreste manusi. Asistenta de regula si le punea, il controla pe al meu si pleca cu ele si-si facea treaba FARA SA SE SPELE PE MAINI, pe toata sectia cu o pereche de manusi. Medicii nu isi puneau manusi decat foarte rar, insa privirile lor intrigate cand le ofeream, ma scoteau din sarite. Oamenii aia nu intelegeau importanta igienei intr-o sectie de terapie intensiva, asta e clar. Cand intri intr-un salon si ai contact cu un pacient, fie ca esti medic sau asistent, primul lucru iti dezinfectezi mainile, sau te speli pe maini, si iti pui apoi manusi, incepi de la gura la fund, si la sfarsit arunci manusile la cosul de gunoi, te speli, si pleci spre un alt pacient. Sunt reguli elementareeeee !
Imi amintesc cand o asistenta, incercand sa umple cu apa DE LA ROBINET recipientul de apa de la masina de oxigen a bunicului s-a impiedicat de-un cablu, si i-a scapat pe jos capacul, garnitura si supapa. Le-a ridicat, A SUFLAT PE FIECARE (pfiuu pfiuuu) si a insurubat totul la loc si a repornit masina. In apa aia era era acum mizerie de pe jos, scuipat de la ea din gura… va imaginati cum era psihicul meu !
Toata ziua, de dimineata pana seara stateam acolo jos,citind carti cand dormea el, intr-un colt langa pat, incat daca nu te uitai bine nu ma vedeai, incercam sa fiu cat mai discreta si sa nu le deranjez, invatatsem ca nu le place sa fie deranjati, si aveam grija de pacientul meu. Il hraneam, il monitorizam ma asiguram sa fie curat, si faceam totul pe cont propriu si plecam seara tarziu. Dupa ce am obtinut un antibiotic pentru infectia cauzata de meshele puroiate s-a simtit putin mai bine, apoi am observat ca incepe sa se inrautateasca putin starea lui de sanatate. Incercam sa gasesc raspunsuri… de ce? Invatatsem sa observ cam tot ce se intampla in jurul meu si sa tac… ma durea sa-l vad vanat la incheieturi de la legaturile de noapte dar…taceam si tot ce-mi doream e sa il scot viu din iadul ala plin de oameni nepasatori care fac orori care costa vieti.
Colegul lui de salon era un batran la care nu venea nimeni. Doar intr-o seara a venit fiica impreuna cu nepoata, am aflat de la ele ca are cancer in stare terminala. Le-am lasat singure cu cel drag, si am plecat atunci putin mai devreme. Batranul ala era lasat pur si simplu sa moara in pat… daca de al meu se mai „ocupau”, de el…doar Dumnezeu. Imi era atat de mila de el, nu-l spala nimeni, nu-l intorceau, era intubat, nu-l misca nimeni… singurul semn ca traieste erau masinile care beep-aiau,si ii mai puneau asistentele perfuzii cateodata. La inceput cand am venit eu, mai misca sau mai scotea cate-un suspin…in ultimele zile, nimic.
Imi amintesc ca intr-o zi, deodata am auzit un „beeeeeeeeeeeep” puternic, si am vazut flat line-ul pe monitor. M-am ridicat si am facut doi pasi spre el si am realizat ca …trecuse dincolo. Am stat in sunetul ala strident cam 15 minute, imi venea sa mor si bunicul incepuse sa devina nelinistit, il deranja si pe el. Cred ca se auzea pe toata sectia. Dupa un sfert de ora am iesit si am agatat o asistenta, i-am spus ca eu cred ca pacientul a decedat si ca le rog sa vina sa verifice. Mi-a spus ca trimite pe cineva si dupa inca 10 minute au venit doua asistente si au OPRIT APARATELE, i-au acoperit fata, dar nu au oprit si VENTILATORUL. Cam o ora si jumatate a stat cu ventilatorul pornit, si i se misca pieptul de parca respira… . Dupa o ora si jumatate, s-au deschis usile larg si au aparut cei cu targa impreuna cu o asistenta. L-a deconectat de la aparate, si i-a scos tubul endotraheal de intubare din el. Langa pat era un suport pentru perfuzii si au agatat tubul in el. Din tub au inceput sa picure secretii. Vedeam secretiile alea picurand pe jos si ma ingrozeam… asteptam sa vina cat mai repede femeia de servici sa curete odata tot…. nu a venit nimeni.
Cam dupa o ora aud galagie pe hol si vad ca se deschid larg usile salonului. Intra doua asistente si dupa ele brancardierii cu un barbat pe o targa. Era un barbat inalt, atat de palid, putin carunt, in jurul varstei de 50 de ani. Dupa culoarea pielii si agitatia asistentelor am inteles ca ceva nu e bine cu el. Au chemat repede un medic si l-au pus cu tot cu cearceaf pe salteaua neagra si l-au trantit in pat. Perna mosului mort a ramas ACEEASI! A gemut saracul om pentru ca transferul n-a fost tocmai unul usor, si probabil il durea si operatia. Ulterior mi-a spus sotia lui ca fusese operat de fiere si avuse complicatii.
Apoi am auzit asistenta fara manusi …haideeeti deschideti, gura mareeee… si vad ca medicul nepurtand manusi, ii vara laingoscopul ce-l avea in buzunar (si cu care probabil intubase zeci de cand il dezinfectase ultima data) in gura, pe „viu” (de obicei se anesteziaza). Apoi vad asistenta ca ridica mana si il intubeaza CU TUBUL SCOS DIN BATRANUL MORTTTTTTTTTTT!!!!!!!!! Era soare si picaturile de saliva din tub datorita manevrei bruste zburau in toate partile in bataia razelor. Momentul ala nu-l voi uita niciodata, nu am parasit niciun minut camera. In momentul ala am crezut ca-mi vomit sufletul din mine. Totul s-a intamplat atat de repede … si sufletul meu incepuse sa sangereze… nu exagerez, in momentul acela eram in stare de orice.
Am realizat atunci ce se intampla cu bunicul, de ce nu vedeam progrese mai mari cu toate ca facusem totul pentru el, intelesesem de ce TOTI CEI INTUBATI IN SECTIA AIA DE ATI AVEAU KLEBSIELLA IN PLAMANI ! In afara sectiei, rudele vorbeau, eu petreceam foarte mult timp impreuna cu el si nu prea stateam pe hol, dar tot am prins ceva discutii. Infectia aia pulmonara era pe limba tuturor si era ceva ce-i unea pe toti pacientii de la ATI. Si al meu are aia, si al meu…si noi… spuneau rudele pe rand!! Aparitia simptomelor de infectie, si febra dupa o scurta perioada de timp de la intubare erau comune fiecarui pacient.
Protocolul INTERNATIONAL pentru utilizarea ventilatoarelor si a aparatelor respiratorii este de a fi DEZINFECTATE DUPA FIECARE PACIENT, si dupa fiecare utilizare. ESTE O REGULA ELEMENTARAAAAAAAA !!!! Dupa fiecare pacient, protocolul sanitar impune o dezinfectare cu substante specifice, a patului, a perimetrului in care s-a ingrijit pacientul si a echipamentelor medicale folosite la ingrijirea lui. Ventilatoarele sunt acoperite imediat, si transportate in camera speciala de dezinfectare. Acolo urmeaza un proces riguros de dezinfectare cu diferite substante, si uneori gaze. Tubulatura ESTE DE UNICA FOLOSINTA SI SE ARUNCA in saci special sigilati. Apoi ventilatorul este ambalat in punga sigilata si readus pe sectie pentru a fi reutilizat. FIECARE INTUBARE SE FACE CU APARATURA DEZINFECTATA SI TUBULATURA DE UNICA FOLOSINTA !!!!
In cele 3 saptamani cat am stat acolo NU AM VAZUT UN SINGUR VENTILATOR venind sau plecand spre camera de dezinfectare. V-am spus ca peste tot erau geamuri si activitatea era „la vedere” iar eu am un spirit de observatie destul de bun.
Apoi am vazut ca partenerul intubat al bunicului nu mai era in pat si patul era gol………(?) nu am mai vazut-o nici pe nevasta-sa pe hol.
In ziua urmatoare l-am contactat pe medicul rezident sef am mers intr-un cabinet sa discutam, si am dat tot ce-am strans in mine. S-a schimbat la fatza, a pus capul in pamant si a recunoscut TOT absolut tot. A recunoscut ca ei nu urmeaza protocoalele sanitare, ca da, din cauza aia incearca sa rezolve cum pot situatia(??). Mi-a spus ca e tot ce pot si ca el e prea mic sa faca ceva! Totusi dezinfectarea unui aparat din ala nu costa o avere, nu dureaza o vesnicie…i-am spus eu, si el a dat din umeri. Din cate am inteles si medicii stiau, seful stia, directorul spitalului…era o situatie in care se complaceau TOTI de ani de zile. I-am spus ca daca moare, imi angajez avocat si ca o sa fac tot ce-mi sta in putinta si o sa cheltui cat pot si ajung si in afara tarii si sa afle o tara intreaga ce orori medicale se intampla acolo si probabil peste tot in tara situatia este aceeasi. Incepusem sa adun date de la celelalte familii si ma pregateam serios sa imi caut dreptate pentru umilintele si durerea la care a fost supus bunicul.
Probabil ca s-au speriat ca in ziua aceea au venit o armata de medici sa-l vada si i-au prescris imediat tratament pentru klebsiella, cu vancomicina. Apoi am intervenit eu, si la insistentele mele au revazut planul de medicatie si i-au prescris si medicatie pentru a preveni o eventuala problema a rinichilor ce poate aparea dupa administrarea acestui antibiotic foarte puternic.
Aveau deja doi pacienti (doar din cati am cunoscut eu) tratati in prealabil pentru Klebsiella,si cu rinichii distrusi, printre care era si un baietel de doi anisori pe care l-au intubat fix degeaba. Bunica lui (ca parintii erau plecati la munca in Spania) mi-a spus ca i-au distrus rinichii cand i-au dat medicatie pentru „infectia de plamani”. Copilasul ala a fost implicat intr-un accident minor, unde ambii unchi nu aveau nimic doar doua zgarieturi, si el avea o vanataie la cap. Medicii de la salvare au fugit cu el la spital, i-au facut tomograf nu avea absolut nimic la cap… cum de la o vanataie la cap si de la plansete si urlete (povestea bunicii si a unchilor care regretau ca i-au lasat sa-l aduca la Spitalul Judetean semn ca putea respira singur) a ajuns fara functie respiratorie sa necesite intubare…numa ei si Dumnezeu stiu! Apoi a contactat (bineinteles) klebsiella si in urma tratamentului cu Vanco i s-au distrus si rinichii, de avea saracul sonda in rinichi. Altul era un tanar de 30 de ani venit dintr-un accident, tot asa klebsiella…Vanco si rinichii praf.
Nu am cedat pana nu am obtinut antibiotic administrat chiar daca s-au fofilat ca nu au…sa vedem….poate trece fara. Mi l-a oferit spitalul si nu mi-au cerut nimic. Impreuna cu tratamentul preventiv pentru rinichi. V-am spus ca tratamentul administrat era ff sumar. Antiiflamatoare si tranchilozante…plus perfuzia. Cam la asta se rezuma ingrijirea unui bolnav la ATI. In ultimul timp nu-i mai puneau perfuzii pentru ca il alimentam si il hidratam pe sonda nasogastrica, si medicul chiar a spus ca este un lucru foarte bun.
A fost o perioada fff stresanta, klebsiella nu este o bacterie draguta de care se scapa usor. Am avut cateva zile in care am crezut ca il pierd dar am luptat si am continuat sa gandesc pozitiv tot timpul. Sambata dimineata am aflat cu stupoare de la medicul rezident raspunzator de caz …….ca FARMACIA SPITALULUI IN WEEKEND E INCHISA si prin urmare tratament si vancomicina…. IOC, ca nu le-a lasat nimeni tratament pentru weekend !!!! Au uitat ! Am crezut ca EXPLODEZ !!! Nu imi puteam imagina, era ireal ceea ce mi se intampla. Doamne , nu se mai termina ! Medicii nu erau acolo si rezindentii dadeau din umeri. Am umblat cateva ore prin farmacii si am gasit tratament pentru doua zile sa nu intrerupem tratamentul. M-a costat destul de mult ! Noroc ca au fost draguti rezidentii si mi-au facut reteta pe loc.
In ultima zi de tratament cu antibiotic, m-am dus la medic si am zis ca-l vreau detubat. A facut aia niste ochi si mi-a spus ca e siguuuuuuura ca nu face fatza! I-am explicat sumar situatia pacientului, prin ce am trecut si ca vreau sa ii testam functia respiratorie si ca eu am incredere ca poate respira singur. Mi-a spus din start ca nu crede… dar a recunoscut ca prelungirea intubarii nu este o solutie, si el deja incepuse sa se simta mai binisor in ultimele zile. De asemenea intubarea pe o perioada indelungata poate cauza probleme grave de sanatate si poate face mai mult rau decat bine.
Mi l-au detubat „pe viu” …auchhh… si l-au pus pe oxigen si supriza… respira singur. Le-am cerut scaun bariatric si s-au uitat la mine ca la OZN. Ce doamna ??? Le-am explicat ce vreau si au spus sa merg la „baietii de la kineto”.
Eram prietena cu ei, de cand cu salteaua cu aer PENTRU CARE A TREBUIT SA PLATESC CHIRIE. Cand un pacient sta mult intins la pat si mai ales daca nu isi schimba pozitia si este intubat, apar escarele de decubit. Apoi pot aparea ulceratiile si doare ingrozitor. Degeaba ii faceam eu masaj zilnic si-l repozitionam ca tot am observat puncte de presiune. La fel s-au uitat asistentii si rezidentii la mine ca la alliens si m-au trimis la Kineto, iar aia mi-au spus ca au dar PE BANI. Asa ca am platit ca sa aiba saltea speciala si nu a avut nicio ulceratie. Nu vreti sa stiti in ce hal aratau alti pacienti de acolo ai caror rude nu stiau ca exista asa ceva… rana vie ! O saltea din aia nu costa o avere si este ceva banal peste tot in spitale, de ce nu o cer medicii? Acolo nici macar medicii nu o recomandau.
Au venit kinetoterapeutii cu scaunul bariatric (e un scaun asemanator unui fotoliu al carui spatar e mobil si are suport pentru picioare) si l-au pus pe bunicul in fotoliu. I-am explicat CLAR ca trebuie sa respire singur si ca sonda aia NU MAI ARE CE CAUTA in el, si m-a ascultat. Aveam cumparat aparat pentru exercitii respiratorii si… am facut terapie respiratorie spre mirarea tuturor. Lucruri care in orice spital din occident sunt banale si normale, lor li se pareau iesite din comun.
I-au pus oximetrul si …surpriza… mi-au spus ca ramane fara intubare, doar pe oxigen si monitorizare. Nu vreti sa stiti ce privire i-am aruncat doctoritei care a inghitit in sec si si-a acceptat infrangerea iesind din salon. In noaptea aia n-am putut dormi de frica ca mi-l intubeaza iar, aveau o manie, intubau orice cu mizeriile alea pline de klebsiella. In salon cu el nu a mai fost niciun pacient intubat, i-au adus doar cazuri…usoare, probabil le era teama sa nu suflu ceva si altora, desi eu am spuuuuus… toti incepeau sa intrebe de tuburile pline de klebsiella si-i bateau la cap. Uneori ma miram ce cauta aia care s-au perindat prin salon la ATI!
A doua zi dimineata bucuria a fost imensa cand am vazut ca nu era intubat. Infirmierele se uitau la el ca la miracol, de mult nu mai vazusera asa ceva… Mergea singur, ajutat de mergator se aseza in scaun si faceam exercitii respiratorii dar si fizice cu kinetoterapeutul dar si fara el. A mai trecut o zi cu bine.
Am stiut ca e ultima carte si fiecare zi in sectia aia infecta inseamna un nou pericol si o posibila infectie pentru el. Am mers la „duamna” doctor si i-am multumit frumos (!!!) m-a intrbat cu ce ma poate ajuta.
Il vreau afara din ATI… AZI, ACUM ! Poate respira singur, plecam acasa… AZI. Era prea tarziu sa ma refuze… dar stia si ea care sunt drepturile pacientului, le citisem si eu si le stia si ea. Compromisul a fost sa mergem „sus” la neurologie pentru cateva zile. S-a ridicat pe picioarele lui, a mers la scaunul cu rotile si …DUSI AM FOST !!!! Unde plecati doamna??? Il omorati! Urla asistenta (una care era cu gura mare , o stiam ) dupa mine, singurul care m-a incurajat si a recunoscut ca fac bine a fost medicul rezindent sef…m-a batut pe umar si mi-a urat succes. A spus ca i-a parut bine si i-a zis mosului ca habar n-are ce norocos e ca pleaca viu de acolo! Oricum si el urma sa plece din tara dupa terminarea rezidentiatului.
Si acum imi amintesc mirosul ala cald si fetid …suferinta, INCOMPETENTA… nepasarea…
Imi venea sa dansez de bucurie! A fost una din zilele fericite ale vietii mele !
A fost (sunt aproape sigura) SINGURUL PACINET INTUBAT de pe sectia aia de ATI care a IESIT VIU SI PE PICIOARELE LUI DE ACOLO !!!! Cel putin eu nu am vazut altul in tot timpul cat am stat acolo. Dupa 4 saptamani de chin eram …in libertate. Fara klebsielle, fara bacterii… febra..fara TRANCHILIZANTE !
Problema e ca „sus” am avut de intampinat alte probleme. Medicul neurolog a fost foarte receptiv, l-a consultat si s-a asigurat ca nu are traume neurologice, m-am inteles cu el foarte bine si m-a inteles. A zis ca e o MINUNE ca a iesit vou de acolo.
Tratarea efectelor post „medicamente de linistire de la ATI” mi-au mancat sufletul. Acolo ma lasau sa dorm cu el, problema e ca nu ma lasa el, datorita medicatiei se alesese cu un serotonin syndrome de toata frumusetea si noaptile erau pentru noi un cosmar. Am platit si transport sa mergem la specialist, in spital nu s-a putut obtine asa ceva, desi am incercat, asa ca am platit eu consultatie si transport. Dimineata imi venea sa ma intind langa el si nu puteam, trebuia s-o iau din loc. Acolo nu mai aveam sonda gastrica… incepusem sa-l reinvat sa manance si sa bea, il durea gatul ingrozitor, avea rana de la intubare. Incepusem sa facem exercitii de mers, pentru ca musculatura avusese de suferit, din pacate nici aici nu mi s-a oferit suport sau kinetoterapeut, si toti dadeau din umar cand am intrebat. N-am avut absolut niciun suport, nici de la medic, nici de la asistente. Cand le-am spus de efectele secundare ale medicatiei mi-au ras in nas… si intre mine i-a zis celelilalte asisTOANTE: Auzi ce zice ASTAAAAAAA ca moshu EI… Atata indolenta si nesimtitre… greu mi-as fi inchipuit ! Nu intelegeau de ce-l duc la lumina soarelui, de ce e importanta lumina…cat este de importanta lumina pentru un pacient in schimb neurologul lui era impresionat.
Nu aveau nimic, eu trebuia sa curat cu solutii cumparate de mine tot, pat, noptira, perna, saltea. Nu aveau urinal, nu aveau decat 2 sau 3 scaune cu rotile pentru zecile de pacienti de acolo, pe care mustea jegul. Am curata la ele… La bai era o mizerie crunta si cand trebuia sa-l duc spalam si curatam… Si nu pentru ca erau oamenii murdari ci pentru ca femeia aia de servici era inexistenta, foarte rar aparea. Cateodata nu trebuie sa existe fonduri pentru lucruri elementare… apa si sapun e suficient, si vointa. Medicii si asistentele nu inteleg importanta unui mediu cat mai curat pentru un pacient si pentru un organism in recuperare.
Cu toata curatenia si grija mea , dupa cateva zile pe sectia de neuro a contactat ALTA INFECTIE !!
Ne-au ajutat oameni inimosi si buni si am parasit cat am putut de repede spitalul ala si am ajuns cu salvarea la spitalul din oraselul nostru de provincie, unde am avut parte de un tratament EXCEPTIONAL!!! Am intalnit un medic exceptional si competent, caruia nu am cuvinte sa-i multumesc si sa il laud pentru profesionalismul lui, am intalnit asistente inimioase, CURATENIEEEE …si intelegere. Baile erau „parfum” fata de Timisoara… curat, sapun, hartie. Asistentele puratu manusi si erau toata ziua la tataie si medicul il vizita de cateva ori pe zi si oricand doream puteam sta de vorba. Camera era luminoasa, calda si aveam mereu premergator sau scaun cu rotile daca aveam nevoie. Nu am dat un singur leu „cadou” nimanui !!!!!!!!! I-a fost prescris un alt antibiotic, si tratament, am bagat in el tot timpul vitamine si minerale, shakesuri proteice si mancare buna, faceam plimbari si ‘bai de soare” pe hol….si dupa inca o saptamana de spital si in total …6 saptamani, i l-am dus la buna mea, pe picioarele lui. Nu i-a venit sa creada!
A trait mai bine de 5 ani dupa „eveniment” , 100% functional fara absolut nici o problema de sanatate, altele decat cele asociate varstei. Si-a cunoscut nepoata care s-a nascut la doi ani dupa, a fost si la botezul ei. …si da, a jucat fotbal cu copilul meu asa cum i-am promis pe patul de spital, si cum si-a dorit.
Am slabit atunci 15 kg, si mi-au trebuit cateva luni sa ma refac dupa trauma fizica si psihica suferita in acele saptamani. A fost o lupta continua, in care eram eu impotriva LOR !! Si am castigat! Cred ca pentru mine a fost o lectie grea de viata pe care am invatat-o si care mi-a ajutat sa evit sistemul, si sa salvez vieti in viitor.
Imi amintesc ca atunci cand eram sus la neuro am intalnit o fata studenta la medicina si ne-am imprietenit. Era cu mama ei care urma sa aiba o operatie pe creier a doua zi si i-am povestit de ororile de la KlebsiATI sa fie atenta in cazul in care o intubeaza. A venit sus la mine si mi-a multumit a zis ca a facut scandal si au dus-o la camera aia si a primit ventilator sigilat si ca acum mama ei se simte exceptional si e detubata. Deci… se poate !
Si azi cand aud sunetul salvarilor si simt mirosul acela de spital „romanesc” cu aer cald,transpiratie si mancare, un miros fetid …mi se face rau.
Ce am invatat eu?
– ca in Romania avem medici si cadre medicale exceptionale si ca avem in sistemul medical oameni capabili si inimosi in care te poti increde si pe mana carora poti sa iti lasi trupul… dar
– ca in Romania avem plin de IUDE IN HALAT ALB! Oameni care se complac intr-o situatie de-a dreptul jegoasa din toate punctele de vedere, atat moral cat si financiar. Unde este moralitatea medicului si asistentei care STIE SI ESTE CONSTIENT ca intuband un om in suferinta ii introduci in plamani klebsiella care apoi il omoara sau ii distruge rinichii? Este chiar atat de greu sa fiti uniti sa cereti niste lucruri ELEMENTAREEEEEEEEE si care nu costa mult, niste tuburi si IGIENA?? MANUSI !! Sau macar spalati-va pe maini mai des ! Tratamentele de preventie de ce nu le prescrieti? Unde SUNTETI DOMNILOR MEDICI, PE UNDE UMBLATI??? De ce nu va urmariti pacientii , de ce nu lucrati cu ei si de ce-i lasat sa zaca in paturi? De ce a trebuit eu sa lupt pentru bunicul in timp ce voi nu erati de gasit si nu va interesa situatia si evoluatia lui? De ce lasati rezidentii si asistentele sa se descurce singuri? De ce managerii de spitale si directorii se complac si le permit femeilor de servici sa stea la cafele si pe la medici prin cabinete si baile sunt murdare? Este chiar atat de greu sa aveti o farmacie a spitalului deschisa non-stop? De ce permiteti cadrelor medicale sa afiseze atitudine atat de urata fata de pacient si fata de rudele lui? De ce le permiteti infirmierelor sa nu urmeze normele minime de igiena cand ingrijesc un pacient la ATI? Asistentele si medicii oare realizeaza incompetenta si situatia in care se complac? Este chiar atat de greu sa va spalati pe mani?
– ca in Romania nimeni nu isi asuma nimic.
– ca in Romania sistemul de sanatate da vina pe bolnav in timp ce el este bolnav… si nu stiu cand se va face bine.
-ca in Romania se intubeaza fara cap si fara minte… fara sa se evalueze pacientul si capacitatea pulmonara, sau sa se caute solutii, cand intubarea ar trebui sa fie ULTIMA SOLUTIE.
Nu am dat pe nimeni in judecata DAR daca vre-un avocat sau for juridic va dori sa inceapa o ancheta in sectiile de ATI din tara, voi putea oricand sa merg si sa depun marturie sub juramant pentru tot ce am scris mai sus.
Mergeti si testati-le ventilatoarele, judecatorii si protectia consumatorului, oamenii, sesizati forurile competente si cereti sa fie testate aparatele si echipamentele medicale si va garantez eu ca ce veti gasi va fi inimaginabil!
Copiati textul si repostati-l la voi pe pagina. Sa citeasca tot mai multa lume si tot mai multe cadre medicale si sa se inceapa o reformare a sistemului care nu se poate face decat INCEPAND CU ELE ! Nu vreau sa generalizez, dar din cate am discutat cu mai multe persoane, printre care si cateva cadre medicale, ceea ce am vazut eu este ceva comun in MAJORITATEA sectiilor de ATI din Romania !
Ei, medicii si asistentele din sistem, trebuie sa spuna NU SE MAI POATE ASA! Vrem minimul necesar, vrem manusi, vrem dezinfectare, vrem respectarea protocoalelor sanitare, vrem NORMALITATE !!!
Stimati medici,stati tot timpul langa pacienti si faceti cu ei ce am facut eu cu „moshu meu”, urmariti-le evolutia, stati printre ei nu prin cabinetele voastre.
Discutati cu familiile si schimbati-va atitudinea de superioritate in UMANITATE! Nu traiti o viata paralela cu meseria… pentru ca painea pe care o mancati si care nu este tocmai una acra, este din suferinta si din sudoarea omului pe care voi il tratati ca pe un obiect de uz financiar!
Sanatate tuturor !

Textul aparține lui ADA D.