Aşa cum reiese şi din definiţia termenului, pandemia a fost încă din start o afacere globală. Preşedintele Klaus Iohannis i-a fixat reperele în debutul stării de urgenţă, pe 16 martie 2020 (vă amintiţi – 158 bolnavi Covid, zero decese), când a avut o clarviziune demnă de marii politicieni ai momentului: ”Astăzi, în lupta de a limita efectele nocive ale pandemiei provocate de noul coronavirus, nu suntem singuri. O criză globală necesită soluţii globale, nu doar locale. Efortul internaţional este unul uriaş. Ne coordonăm cu partenerii noştri din Uniunea Europeană şi împreună suntem încrezători că vom depăşi cu bine această grea încercare”. Şi într-adevăr, coordonarea s-a dovedit a fi exemplară.
Ca în orice război, au fost învinşi şi învingători. Din primele momente ale declarării pandemiei de către OMS cele două tabere aflate în conflict şi-au marcat teritoriile. Adepţii sloganului ”Fiecare suflet contează” s-au grupat în jurul politicienilor liberali, înfocaţi suporteri ai globalismului de tip neomarxist. S-au declarat din start adepţii restricţiilor dure, cu închiderea şcolilor şi a activităţilor economice neesenţiale. Au avut susţinerea mass-media, a specialiştilor aleşi pe sprânceană, a reţelelor sociale şi a miliardarilor filantropi din corporaţiile Big Tech.
De partea cealaltă s-au situat aşa-zişii iliberali sau conservatori, cunoscuţi în America drept ”patrioţii lui Trump”. Aceştia au încercat să contrabalanseze tonul apocalitic al mass-media şi să limiteze restricţiile foarte aspre sugerate de experţi ca Anthony Fauci. Pentru că în Uniunea Europeană curentul conservator este marginal (vezi Ungaria şi Polonia) fenomenul s-a văzut cel mai bine în Statele Unite, în încleştarea dintre democraţii-globalişti şi republicanii-patrioţi: Joe Biden versus Donald Trump.
Opinia publică s-a poziţionat la rându-i într-una dintre cele două tabere, pro sau anti-restricţii, iar ulterior pro sau anti-vaccinare. Deşi în ultimele 12 luni am fost sfătuiţi apăsat şi asiduu să ascultăm doar părerile specialiştilor, am constatat că acestea nu erau nici pe departe unanime. De fapt ni s-a spus foarte direct să luăm în considerare exclusiv opiniile medicilor agreaţi de OMS şi guvernele liberale. Epidemiologii ”rebeli”, indiferent de reputaţia anterioară, au fost marginalizaţi încă din faşă, prin eliminarea lor brutală din cadrul dezbaterilor publice.
Neîncrederea şi suspiciunile legate de acurateţea informaţiilor oficiale furnizate de autorităţi au la bază o lungă listă de întrebări rămase fără răspuns. De pildă nu se ştie nici acum de ce OMS a insistat ca medicii legişti să nu facă autopsii. În foarte multe cazuri persoane cu comorbidităţi grave au umflat convenabil şi nejustificat statisticile Covid. Inclusiv preşedintele Donald Trump a atras atenţia asupra fenomenului.
Alte suspiciuni cu privire la acurateţea informaţiilor oficiale se referă la binecunoscutele teste RT-PCR. Manevrarea defectuoasă a kit-urilor, lipsa personalului calificat şi interpretarea greşită a probelor ar fi condus la numeroase rezultate fals pozitive. Lucru cu atât mai grav cu cât în primele luni ale pandemiei au fost internaţi abuziv mii de asimptomatici.
Apoi am avut o serie de fake-news-uri monumentale puse în scenă la cel mai înalt nivel. De pildă însuşi preşedintele Klaus Iohannis a pretins, în mod fals, că profesori din Franţa s-ar afla internaţi în saloanele ATI, la un pas de moarte, drept rezultat direct al redeschiderii şcolilor. Secretarul de stat Raed Arafat nu s-a lăsat mai prejos.
El a invocat un aşa-zis studiu al Universităţii Yale care ar fi concluzionat că 50 la sută dintre asimptomatici ar transmite virusul. Lucru cât se poate de fals. Deşi ni s-a spus pe un ton agresiv că purtarea măştii ar fi un mijloc redutabil de protecţie împotriva virusului ucigaş, politicieni importanţi şi deopotrivă ”inconştienţi” ca Ludovic Orban, Rareş Bogdan sau Klaus Iohannis au fost suprinşi în public cu garda jos.
Neîncrederea unei bune părţi a populaţiei a crescut pe măsură ce mass-media a distorsionat grav adevărul. Jurnaliştii au devenit principalul vector de panică, printr-o strânsă colaborare cu aşa-zişii specialişti propovăduitori ai Apocalipsei. Izoletele, camioanele pline cu sicrie şi armata desfăşurată pe străzile Bucureştiului au contribuit din plin la filmul terifiant, în totală disonanţă cu ameninţarea reală a duşmanului invizibil.
Îndoielile cu privire la buna credinţă a autorităţilor s-au menţinut şi după apariţia „remediului salvator” – vaccinurile. A ieşit în evidenţă viteza cu care politicienii au creditat ”eficienţa şi siguranţa” noilor vaccinuri, deşi ele au fost insuficient testate. De asemenea, aceiaşi specialiştii responsabili de găsirea unei cauzalităţi directe, fără echivoc, între infectările cu Covid şi decesele ulterioare, s-au grăbit să concluzioneze, cinic, înaintea oricărei autopsii, că ”nu există nicio legătură directă de cauzalitate” între vaccinări şi decesele apărute la scurt timp. Ultimele, atribuite în special producătorului AstraZeneca, au fost publicate cu întârziere în mass-media, doar după ce opinia publică s-a inflamat.
Aşadar, suspiciunile cetăţenilor etichetaţi iniţial drept indisciplinaţi, apoi conspiraţionişti, iar ulterior terorişti, nu au picat deloc din senin. Ele s-au acumulat zi de zi, săptămână după săptămână, în toate cele 12 luni de pandemie în care autorităţile au gafat de prea multe ori. Au gafat în încercarea de a urma, pas cu pas, directivele impuse de OMS şi politicienii interesaţi în adâncirea crizei până la atingerea propriilor obiective, indiferent de gravitatea consecinţelor (vezi Partidul Democrat şi alegerile prezidenţiale din Statele Unite).
Globaliştii au preluat din zbor pandemia şi au profitat la maxim de pe urma ei. În primul rând au reuşit să-l retragă pe Donald Trump şi să oprească valul naţionalist care risca să devină un fenomen la nivel planetar. În al doilea rând au întărit fără precedent rolul unor instituţii-cheie ca OMS sau ONU, ca puncte de plecare în vederea punerii în practică a Marii Resetări (pregătită în laboratoarele ideologice ale Forumului Mondial de la Davos). Introducerea paşaportului de vaccinare, impulsionarea proiectelor de tip Green Deal, relansarea relaţiilor transatlantice şi profiturile imense din dreptul corporaţiilor Big Pharma şi Big Tech au fost înregistrate drept bonusuri pentru globalişti şi miliardarii filantropi din preajma acestora.
La capitolul ”victime colaterale” s-au înscris pierderea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, dezastrul economic din zona IMM-urilor, compromiterea sănătăţii fizice şi mentale a copiilor, creşterea dependenţei faţă de internet, pierderea locurilor de muncă, bătaia de joc la adresa bolnavilor cronici, umplerea saloanelor de psihiatrie şi, nu în ultimul rând, efectele catastrofale din educaţie.
După primele 12 luni de pandemie rămânem cu un gust extrem de amar. Rămânem cu senzaţia că prin măsurile luate autorităţile au urmat, punct cu punct, mai degrabă interese globale ascunse publicului larg, decât intereseler fireşti ale oricărui cetăţean plătitor de taxe şi impozite.
Din nefericire serialul de groază ”Pandemia Covid-19”, cu vădite accente SF, are toate şansele să se repete după aproximativ acelaşi scenariu, în ciuda alternativei decente propuse de Suedia. Şi asta pentru că există probabilitatea ca viitoarele mize majore ale jocului de-a vânătoarea de terorişti invizibili să ignore, din nou, orice chestiuni legate de etică, adevăr sau respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Ca sa scapam de eticheta de „teroristi”, ironic vorbind, eu propun sa le compunem celor din guvern, un cantecel frumos, ca acesta din in Coreea de Nord:
https://youtu.be/xvC1e4STgAo
Sa-i ridicam putin in slavi, ce ziceti? Ca doar acum asta ne-au spus „ca subminam puterea autoritatilor”, sau ceva de genu’.
*Ce traim noi acum in plandemia asta, nu e lume. Dar nici aia de dinainte de plandemie n-a fost*
Peste doi ani după ce și-au bătut joc suficient și după ce își vor atinge scopul, o sa iasă ca și la Turnurile gemene și varianta oficiala ca a fost doar un experiment pe populație și asupra economiei, încât sa se ajungă la dorita foamete mondiala și imputinarea omenirii prin deces și îmbolnăvire de la vaccin.
Deocamdată, Orban a zis-o foarte clar ca nu ne vor lăsa să renunțăm la masca pana nu se atinge o treime din vaccinare. Deci, vaccinarea este cam tot obligatorie, nu benevola cum zic eu ca ar fi.