Legea Vexler: O armă ideologică împotriva Sufletului Românesc – Cenzură deghizată în lupta cu „extremismul”

În ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie 2025, Monitorul Oficial al României a publicat o aberație legislativă care poartă numele de Legea Vexler, un act inițiat de un deputat din Federația Comunităților Evreiești, adoptat cu un consens suspect în Parlament. Cu 173 de voturi din 282, această lege a trecut ca un cuțit prin unt, ignorând contestațiile de la Curtea Constituțională și respingerea inițială de către președinte. Ce face ea? Sub pretextul combaterii extremismului, permite pedepsirea cu închisoarea a oricărei evocări publice a personajelor istorice sau dezbateri care nu se aliniază la narațiunile dictate de autorități. E o capitulare rușinoasă a clasei politice în fața unor forțe care vor să rescrie istoria românilor cu foarfeca ideologică, transformând libertatea de expresie într-un delict penal. Cultura, istoria și memoria colectivă sunt acum la cheremul unor acuzatori publici cu putere discreționară, instaurând o cenzură de stat în era informației libere – o adevărată trădare națională!

Această lege nu e un act de justiție, ci o etapă agresivă într-o campanie ideologică ce miroase a bolșevism reciclat și neomarxism militant. Sub masca „demascării extremismului”, se declanșează o vânătoare sălbatică împotriva simbolurilor, numelor și reperelor istorice românești. Cazul picturilor de pe o capelă din București, mediatizat isteric în ultimele zile, e prezentat ca un scandal suprem, fără context, fără nuanțe, fără pic de onestitate. Orice figură istorică incomodă e aruncată în groapa comună a etichetelor, ștergând trecutul în loc să-l înțeleagă. Legea Vexler, ambiguă și prost croită, deschide poarta abuzurilor arbitrare și exceselor ideologice, transformând instituții precum Secretariatul de Stat pentru Culte în unelte de presiune și cenzură simbolică. O entitate menită să apere libertatea religioasă devine complice la o propagandă care amintește de proletcultiștii de odinioară, doar că acum sunt rafinați cu uneltele media moderne.

Și nu e întâmplător că această otravă legislativă lovește în plin Crăciunul, când nașterea lui Hristos ar trebui să aducă pace și bucurie. Nu de extremism e vorba aici, ci de un atac furibund împotriva creștinismului românesc, smulgând pe Hristos din inima unui popor ortodox. Politicieni corupți și o presă vândută se supun obedient unor directive antihristice, uitând că fac parte din același neam. Dar să nu uităm: a te lupta cu Dumnezeu nu e ușor, iar tăcerea noastră va fi judecată aspru în fața sfinților!

Mai grav, legea lovește direct în inima memoriei anticomuniste, acel episod definitoriu al națiunii române prin sacrificiu și jertfă. Martirii din închisorile comuniste – acei eroi care au înfruntat regimul genocidar impus de Moscova după 1945 – sunt acum amenințați de minimalizare și bagatelizare. Comunismul, acel cancer bolșevic adus pe tancurile Armatei Roșii de etnici evrei, a vizat distrugerea elitelor naționale, înrobirea mentală și călcarea în picioare a valorilor spirituale. Deținuții politici nu erau politicieni sau extremiști, ci strigătul de demnitate al unui popor umilit de NKVD, KGB și securiștii lor obedienți. Ei au spălat rușinea unei națiuni obișnuite să plece capul, oferind modele de curaj și rezistență morală.

Dar azi, vedem o culpabilizare colectivă perfidă a anticomunismului, ambalată academic sau promovată media, reunind narativele securității criminale cu deconstructivismul neomarxist. Se aruncă etichete josnice pe umerii victimelor, justificând represiunea ca și cum „poate au făcut ceva să merite”. Cine și de ce ocultează această memorie? De ce să nu fie martirii cunoscuți de fiecare elev, integrați în educație și instituții publice? Fără ei, România devine un popor fără coloană vertebrală, incapabil să reziste vânturilor istoriei.

Legea Vexler e un instrument de control ideologic modern, riscând să fractureze societatea. Azi atacă picturi și simboluri religioase, mâine va viza autori, profesori, monumente sau evenimente culturale. Nu e luptă împotriva extremismului, ci o formă de intimidare și stigmatizare, creând un climat de frică. Presa joacă rolul de acuzator public, transformând interpretări ideologice în verdicte morale – o presiune menită să intimideze orice referință istorică nealiniată.

România are nevoie de luciditate și dezbatere onestă, nu de epurări simbolice. Trebuie să ne opunem ferm acestei tentative de confiscare a istoriei, apărând dreptul la o memorie completă, cu toate nuanțele ei. Martirii și eroii noștri sunt cei mai buni dintre noi, temelia demnității naționale. Să nu permitem ca o lege viciată să ne transforme în marionete ale unor agende conjuncturale. Lupta pentru identitate continuă – și vom învinge!