Un republican din Senat a susținut că democrații din Senat cer zeci de milioane de dolari în ajutor extern pentru proiecte LGBT, cursuri de patiserie, autobuze electrice și multe altele în schimbul redeschiderii guvernului federal, conform AOL.
Democrații din Senat sunt conduși de liderul minorității, Chuck Schumer, democrat din New York. Ei au rămas fermi pe poziția lor conform căreia, dacă nu se ajunge la un acord pentru prelungirea creditelor fiscale Obamacare care expiră, nu vor oferi voturile necesare pentru redeschiderea guvernului.
Însă senatorul John Kennedy a afirmat că cererile colegilor săi depășesc eforturile lor în domeniul sănătății. Acestea sunt conduse de „aripa socialistă” a Partidului Democrat și, mai precis, de deputata Alexandria Ocasio-Cortez.
El a susținut că democrații din Congres, conduși de extrema stângă, doreau să deblocheze finanțarea pe care republicanii și Casa Albă o anulaseră la începutul acestui an în pachetul de anulare de 9 miliarde de dolari.
Parlamentarul a enumerat aproape 20 de milioane de dolari în fonduri de ajutor extern pe care, a susținut el, democrații le au în vedere:
- 4,2 milioane de dolari pentru persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transgender, queer și intersex din Balcanii de Vest și Uganda;
- 3,6 milioane de dolari pentru cursuri de patiserie și grupuri de dans pentru prostituatele masculine din Haiti;
- 6 milioane de dolari pentru organizații media pentru palestinieni;
- 3 milioane de dolari pentru circumcizii și vasectomii în Zambia.
De asemenea, el a acuzat democrații din Congres că solicită sute de mii de dolari pentru:
- autobuze electrice în Rwanda;
- persoane transgender în Nepal;
- o paradă a mândriei în Lesotho;
- pentru rețele sociale și mentorat în Serbia.
„Aș putea petrece restul după-amiezii aici. Am scos toate astea”, a spus Kennedy.

În orașul meu, angajat prin semnătura primarului imbecil să devină „oraș de 15 minute”, conform contractului s-au cumpărat și introdus autobuze electrice care au funcționat până la sfârșitul lunii septembrie 2025. Cheltuielile ocazionate de funcționarea acestor autobuze electrice au fost atât de mari încât primăria nu doar că nu le-a plătit firmei de transport electric dar a renunțat la serviciile ei și a făcut contract cu o altă firmă de transport dar cu autobuze pe motorină. Firma de transport electric a rămas cu paguba deoarece primăria nu are atâția bani pentru a onora contractul. În primele 3 zile ale lunii octombrie în oraș nu a existat transport în comun. Sunt curios ce se va face cu autobuzele electrice cumpărate de la turci în baza contractelor cu bani europeni.
Deci transportul în comun pe motorină iese cu mult mai ieftin decât transportul în comun electric.
Despre schimbarea sexului
https://ortodoxiaincatacombe.ro/schimbarea-sexului-o-agresiune-a-necuratului-impotriva-lui-dumnezeu/
Spune NU ideologizării copiilor! România trebuie să respinga strategia LGBTIQ impusă de Uniunea Europeană 2026–2030. Semnează petiția aici: https://petitie-online.ro/petition/spune-nu-ideologizarii-copiilor-romania-trebuie-sa-respinga-strategia-lgbtiq-impusa-de-uniunea-europeana-2026-2030/