Statul român pare că se pregătește de un război iminent. Astfel, au fost publicate în Monitorul Oficial normele metodologice privind întocmirea bugetului de stat pentru război, după cum relevă Lumea Banilor.
Evenimentul s-a produs pe 16 iunie și a fost, în mare parte, ignorat de către media.
„Normele prevăd ca finanțarea pregătirii economiei naționale si a teritoriului pentru apărare se asigura de la bugetul de stat. In acest scop, operatorii economici si instituțiile publice cărora le revin sarcini prin planul de mobilizare a economiei naționale pentru apărare, au obligația ca pana la data de 1 iunie a fiecărui an să transmită Administrației Naționale a Rezervelor de Stat si Probleme Speciale (Administrația Națională) propuneri fundamentate privind fondurile necesare realizării acestor sarcini pentru anul următor, in vederea finanțării lor de la bugetul de stat, precizează sursa citată.
Documentul integral poate fi consultat, aici.
Tot în această perioadă, publicația Politico – pro-Bruxelles – scrie că țările din Estul Europei și-ar pregăti spitalele pentru război.
„De la stocarea truselor de prim ajutor pentru victime în masă până la echiparea medicilor cu veste antiglonț, planificarea sanitară în timp de război nu mai este o ipoteză pe flancul estic al NATO”, notează publicația citată.
Deși textul vorbește doar de țările baltice, momentul publicării nu poate să nu ridice semne de întrebare.
Toti aia care s-au infoiat în humveuri, cu puscioacele de gat în vremea pandemuiei, vor musca țărână în Ucria și pe aiurea, întru slava ukrii și a mUE.
Asta ne mai lipsea, după 35 de ani de jaf, distrugere și sabotaj premeditat al dezvoltării României, războiul !!!! Să îi mulțumim lui Trump, marioneta lui Netanyahu, care, nu numai că nu a oprit războiul dintre Rusia și Ucraina, început tot de americani, dar a mai început încă unul în Orientul Mijlociu, între Israel și Iran !! Biden l-a avertizat pe Netanyahu, care vrea război cu Iranul de 30 de ani, să nu atace instalatiile nucleare ale Iranului, deoarece acest lucru poate cauza daune ireparabile Israelului, dar Satanyahu și sionistii l-au adus la putere pe Trump tocmai în acest scop, pentru a distruge instalatiile nucleare și a bombarda Iranul. Apropo, felicitări pentru înfrângerea Israelului, datorită ideii strălucite a lui Netanyahu de a ataca instalațiile nucleare ale Iranului, atac care a dus la cea mai mare înfrângere a Israelului și la daune ireparabile pentru economia și securitatea sa. Ați reușit să distrugeți două muște dintr-o lovitură : și Ucraina și Israelul. Dacă vă mai forțați un pic, veți distruge și SUA și UE, care și așa sunt vai de capul lor !!!!!
Super melodie impotriva jidanilor criminali teroristi care au inceput razboiul impotriva Iranului si acum se dau „victime” dupa ce au ucis peste 55.000 de copii, femei, batrini si tineri ! Karma arata ce trebuie sa primeasca de la Dumneze jidanii criminali teroristi!!
99% from normal people are with Iran aganist jews terrorists nazis
Faites circuler cette mélodie de solidarité avec les Iraniens!
Spread this melody of solidarity with the Iranians!
Boom Boom TelAviv song | Boom Boom Tel Aviv song (Official song) with lyrics, June 19, 2025
We Trust
https://www.youtube.com/watch?v=iuMMoEFRNMU
Practic, bestiile si sobolanii de la putere vor sa aplice metoda lui Bibi Netanyahu, adica razboi cu orice pret, ori impotriva unor inamici externi inventati, ori impotriva propriului popor, doar ca sa-si ascunda jaful, mizeriile, tradarile si crimele si sa-si pastreze puterea, banii si privilegiile, asa ca ne vor implica intr-un razboi cu Rusia ca astfel sa poata impune astfel starea de urgentza si sa-si instaureze dictatura satanica pe pamantul Romaniei! Doar ca aceasta actiune se va dovedi sinucigasa atat pt ei, cat si pt familiile lor mafiote, caci in urma loviturilor Rusiei asupra centrului lor de comanda din Bucuresti si asupra bazelor NATO de-aici(parasite de militarii americani, ce vor fi retrasi) vor pierde imdediat controlul si puterea, astfel ca, vor avea parte de un sfarsit aproape instantaneu, dar in acelasi timp si horror, chiar din mana echipelor profesioniste sau specializate de roamani foarte bine pregatiti militar si dpdv al informatiilor referitoare la sobolanii dmboviteni! Unul nu trebuie sa scape!