Blocarea candidaturii lui Călin Georgescu stârnește controverse, însă acest lucru adâncește angajamentul său pentru valorile fundamentale ale democrației, fiind susținut de numeroși români care îl consideră un lider autentic. Acesta a contestat decizia autorităților la Curtea Constituțională, continuându-și lupta pentru a fi alături de cetățeni și de idealurile lor.
Autoritățile române i-au interzis candidatului Călin Georgescu să participe la alegerile prezidențiale din mai, însă acesta nu s-a dat bătut, contestând decizia la Curtea Constituțională. România, membră a NATO și a Uniunii Europene, se pregătește să organizeze alegeri prezidențiale în două tururi, pe 4 și 18 mai, după ce Curtea Constituțională a anulat scrutinul inițial din decembrie, în urma acuzațiilor de influență externă.
De când alegerile au fost anulate la 6 decembrie, mitingurile pro-Georgescu,au fost pline de entuziasm și pasiune, demonstrând sprijinul considerabil pe care candidatul îl are în rândul susținătorilor săi. După decizia Biroului Electoral Central de a-i interzice participarea, câteva sute de români au ieșit în stradă pentru a-și exprima solidaritatea.
Anularea alegerilor a adus România în prim-planul internațional tema democrația și libertatea de exprimare, fiind contestată în mod special de administrația președintelui american Donald Trump, dar și de susținătorii internaționali ai valorilor fundamentale ale drepturilor omului.
Mai mulți membri ai administrației Trump, inclusiv vicepreședintele JD Vance și miliardarul Elon Musk, au subliniat că anularea alegerilor este un exemplu al suprimării libertății de exprimare și a dreptului cetățenilor de a-și alege conducătorii.
Conform Legii nr. 370 / 2004, alegerile pot fi anulate în termen de 3 zile de la închiderea urnelor de votare. Alegerile din decembrie 2024, au fost anulate înainte de închiderea urnelor, adică înainte de a se încheia cel de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. De asemenea, una din condițiile esențiale pentru anularea alegerilor, este aceea în care se constată o fraudă, care modifică ordinea candidaților pe listele de votare. Cum însă alegerile au fost anulate, nu s-au putut număra voturile și nici constata o eventuală fraudă, care ar fi
modificat ordinea candidaților, în cadrul procesului electoral. Deci, hotărârea CCR din 6 decembrie 2024 este nulă de drept, pentru că a încălcat prevederile Legii nr. 370 / 2004 pentru organizarea alegerilor prezidențiale.
Magda,
Nu e clar că în acest stat eşuat legile sunt răstălmăcite după placul lor?
Nu e clar că în mai toate posturile cheie din colonie sunt puşi nişte sclavi căcăcioşi (fricoşi) care primesc ordine de la securişti?
Nu e clar că aceşti securişti împuţiţi sunt sclavii stăpânilor coloniei Securistan?