Medvedev: Rusia va trece linia nucleară dacă existenţa sa va fi ameninţată

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, oficial de rang înalt al securităţii ruse, a declarat sâmbătă că Statele Unite greşesc dacă au impresia că Moscova nu va folosi arme nucleare, în cazul în care existenţa sa va fi ameninţată.

Medvedev a avertizat SUA să ia în serios atenţionările Rusiei, pentru a evita Al Treilea Război Mondial. Medvedev, care îndeplineşte în prezent funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat pentru televiziunea Russia Today că oficialii americani de rang înalt nu îşi doresc Al Treilea Război Mondial, însă dintr-un oarecare motiv ei cred că „ruşii nu vor trece niciodată o anumită linie.”

„Se înşeală”, a precizat Medvedev, adăugând că Moscova consideră că actualele regimuri politice din SUA şi Europa nu dispun de „viziunea şi subtilitatea mentală” pe care a avut-o Henry Kissinger. „Dacă vorbim despre existenţa statului nostru, aşa cum au afirmat în mod repetat preşedintele şi alţii, pur şi simplu nu vom avea de ales”, a subliniat Medvedev.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X