O pană informatică la sistemul Microsoft la nivel global provoacă probleme la numeroase companii, între care unele din sectoarele aerian, financiar, al mijloacelor de comunicare în masă, precum şi în alte industrii, informează, vineri, agenţiile internaţionale de presă.
Potrivit Downdetector, un site web care monitorizează întreruperile, încă de joi seară s-au înregistrat vârfuri bruşte privind incidente la diferite site-uri web care includ aplicaţii Microsoft, scrie agenția EFE, citată de Agerpres.
Problemele care au început să fie detectate în Statele Unite s-au răspândit acum în diferite părţi ale lumii.
Microsoft Azure, platforma de cloud computing pentru gestionarea aplicaţiilor şi serviciilor, a confirmat pe reţelele de socializare că au fost semnalate probleme şi că investighează şi lucrează la rezolvarea acestora.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.