Parlamentul din Kosovo va organiza un vot asupra legalizării căsătoriilor între persoane de același sex, anunță agenția Reuters.
Potrivit sursei, premierul kosovar Albin Kurti a declarat, luna trecută, că votul va fi organizat în curând, ceea ce i-a făcut pe unii membri ai comunității LGBT din Kosovo să speculeze că parlamentul ar putea legaliza căsătoriile între homosexuali în iunie, când urmează să aibă loc Pride Week.
Totuși, în Kosovo, unde peste 90% din populație se declară musulmană, premierul Kurti se confruntă cu obiecții inclusiv din partea unor parlamentari din partidul său, precum și din partea conservatorilor islamici, care în trecut au reușit să blocheze alte tentative de a adopta o lege privind legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex.
Printre cei mai puternici opozanți ai măsurii se numără Duda Balje, președintele Comisiei pentru Drepturile Omului din parlamentul unicameral de la Pristina.
„Nu vrem ca presiunile unei comunități mici să fie mai importante decât ceea ce gândește majoritatea”, a declarat, pentru Reuters, Duda Balje.
Dacă va adopta legea, Kosovo va deveni prima țară musulmană din lume care legalizează căsătoriile între persoane de același sex, notează sursa citată.
În luna februarie Grecia a devenit prima țară majoritar ortodoxă care a legalizat căsătoriile gay, prima astfel de căsătorie fiind oficiată la începutul lui martie, sub protecția poliției.
Nu cred că musulmanii ar accepta!
https://www.activenews.ro/opinii/Adevarurile-lui-Elon-Musk-IA-va-inlocui-toti-sclavii-fericiti-incepand-cu-IT-istii.-Cosmin-Tinta-Accesul-copiilor-pe-social-media-ar-trebui-limitat-deoarece-sunt-programate-de-o-IA-care-maximizeaza-dopamina-189551
Am ajuns în momentul în care nu mă mai miră nimic, ceea ce nu înseamnă că aș fi de acord cu acești dezaxați, depravați și lipsiți de orice bun-simț. Uitați-vă la ei ce chipuri și trupuri hidoase au, provoacă doar greață și furie și nu poți să nu te întrebi: sunt doar niște marionete fără creier sau și-au vândut sufletul diavolului?