Camera Reprezentanților din Congresul SUA a votat sâmbătă, 20 aprilie, în favoarea acordării către Ucraina a pachetului de ajutor militar în valoare de 60,8 miliarde de dolari (49 miliarde de lire sterline), într-un moment crucial pentru Kiev, după luni de amânări, relatează CNN și BBC. De asemenea, SUA au aprobat și suplimentul de securitate pentru Israel, un pachet de 26,4 miliarde de dolari.
UPDATE ora 22:50: Kremlinul a reacționat la decizia Congresului SUA de a acorda ajutor militar Ucrainei prin purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov. Potrivit Reuters, Peskov a declarat că ajutorul va „ruina și mai mult” Ucraina și va duce la și mai multe decese în conflict.
UPDATE ora 22:43: Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a mulţumit Camerei Reprezentanţilor din SUA pentru adoptarea proiectului de lege privind ajutorul acordat Israelului, potrivit News.ro.
„Congresul SUA tocmai a adoptat cu o majoritate covârşitoare un pachet de ajutor foarte apreciat, care demonstrează un sprijin bipartizan puternic pentru Israel şi apără civilizaţia occidentală. Mulţumesc prieteni, mulţumesc America!”, a afirmat Netanyahu pe reţelele de socializare.
UPDATE ora 22.35: Şeful NATO, Jens Stoltenberg, a salutat aprobarea de către Camera Reprezentanţilor a pachetului de ajutor mult aşteptat pentru efortul de război al Ucrainei în faţa Rusiei, scrie AFP.
„Salut adoptarea de către Camera Reprezentanţilor din SUA a unui nou pachet semnificativ de ajutor pentru Ucraina. Ucraina foloseşte arme furnizate de aliaţii NATO pentru a distruge capacităţile de luptă ruseşti. Acest lucru întăreşte securitatea noastră, a tuturor, în Europa şi America de Nord”, a afirmat Stoltenberg, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X.
Și preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a lăudat deblocarea sprijinului american.
„Salut votul Camerei Reprezentanţilor din SUA care aprobă mult aşteptatul ajutor crucial de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Acest lucru trimite un mesaj clar Kremlinului: cei care cred în libertate şi în Carta Naţiunilor Unite vor continua să sprijine Ucraina şi poporul său”, a scris Michel, pe aceeași platformă de socializare, potrivit Agerpres.
UPDATE ora 22.22: Preşedintele american Joe Biden a reacționat, într-un comunicat de presă, afirmând că adoptarea de către Camera Reprezentanţilor a proiectelor de lege privind ajutorul pentru Ucraina, Israel şi regiunea Indo-Pacific transmite un „mesaj clar” despre leadership-ul american în lume.
UPDATE ora 21.43: Pachetul de sprijin american pentru Ucraina, adoptat de Camera Reprezentanţilor, „va salva mii şi mii de vieţi”, a reacționat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski după acest vot „vital”.
UPDATE ora 20.55: Rezultatul final asupra proiectului de lege privind sprijinul pentru Ucraina a fost de 311 voturi „pentru” și 112 „împotrivă”. Democrații au aplaudat și au fluturat steaguri ucrainene în timpul votului. Se așteaptă ca Senatul să aprobe proiectul în zilele următoare, iar apoi acesta să fie promulgat de președintele Joe Biden.
Fost analist CIA vorbește de păcăleala de 61 miliarde de dolari pentru Ucraina
Noul pachet de ajutor de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina nu va schimba situația de pe câmpul de luptă, a declarat fostul analist CIA Larry Johnson pe canalul YouTube Judging Freedom.
„Chiar dacă ne imaginăm că 61 de miliarde de dolari vor fi pur și simplu dați lui Zelensky acest lucru nu va schimba nimic pe câmpul de luptă”, a prezis expertul.
Potrivit fostului agent CIA, majoritatea fondurilor alocate vor fi transferate companiilor militare-industriale americane pentru achiziționarea de arme și reaprovizionarea arsenalul american în sine. Doar o anumită parte din asistența materială va fi alocată Kievului pentru achiziționarea de echipamente militare din Statele Unite, consideră Johnson.
Sâmbătă, Camera Reprezentanților Statelor Unite a adoptat un proiect de lege care oferă aproape 61 de miliarde de dolari în ajutor suplimentar Ucrainei. Din cele 60,84 miliarde alocate Kievului, 23,2 miliarde sunt propuse a fi utilizate pentru reînnoirea echipamentelor militare și a serviciilor de apărare transferate. Alte 13,8 vor merge pentru achiziționarea de arme și servicii de apărare pentru Ucraina. La rândul lor, 11,3 miliarde de dolari sunt destinate să sprijine „operațiunile militare americane în curs în regiune”.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.