Experții Comitetului științific consultativ european pentru schimbările climatice susțin că fermierii nu sunt motivați suficient astfel încât să fie atinse obiectivele UE în materie de climă.
Un raport dat publicității zilele trecute avertizează că emisiile din agricultură „au rămas în mare parte neschimbate din 2005”, două treimi dintre ele provenind de la animale, anunță Euractiv, citat de Marius Tucă.
În acest context, experții spun că ar trebui introdus un sistem de preț al carbonului , o taxă pe carbonului din agricultură, cel târziu până în 2031.
Grupul de experți a cerut instituirea unui sistem de tarifare a carbonului care să aplice agriculturii principiul „poluatorul plătește”, pentru a încuraja fermierii să-și reducă emisiile, cum ar fi Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), care acoperă în principal energia și producția.
Comisia Europeană ia în considerare deja stabilirea unui preț pentru emisiile agricole.
Consiliul științific și-a prezentat recomandările în timp ce Comisia Europeană pregătește un nou document care va stabili un obiectiv intermediar de reducere a emisiilor pentru 2040, a subliniat Tim McPhie, purtătorul de cuvânt al Comisiei pentru problemele climatice și energetice, în cadrul unei conferințe de presă organizată după publicarea raportului.
Ceea ce pun in aplicare satanele birocrate de la Bruxelles, reprezinta sinuciderea ritualica dpdv economic si social a Europei! Doar ca cetatenii de rand incep sa se trezeasca, asa ca va urma o noua „noapte a cutitelor lungi” impotriva birocratilor dementi si a elitelor nationale vandute!
Doamnw ajuta ! Legi dupa mintea diavoleasca ,de la TURNUL BABILON ,,modern ,,