George Simion: Natalitatea o problemă de securitate națională! AUR propune o serie de măsuri pentru a stimula creșterea natalității și pentru a sprijini familiile cu trei sau mai mult de trei copii

Author:


Partidul Alianța pentru Unirea României (AUR) a prezentat o serie de inițiative menite să abordeze problema natalității în România și să sprijine familia naturală. Planul Național pentru Protejarea Familiei, cu o durată de 20 de ani, propune o serie de măsuri pentru a stimula creșterea natalității și pentru a sprijini familiile cu trei sau mai mult de trei copii.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Printre măsurile-cheie ale acestui plan se numără acordarea de împrumuturi cu dobândă subvenționată și garanții de stat familiilor cu trei sau mai mulți copii pentru achiziționarea de locuințe. Această inițiativă își propune să faciliteze accesul familiilor numeroase la locuințe adecvate.

De asemenea, AUR propune acordarea de împrumuturi cu dobândă subvenționată pentru cumpărarea de autovehicule noi familiilor cu trei sau mai mulți copii minori, împreună cu scutirea de impozit pe autovehicule, terenuri și locuințe pentru aceste familii, cu condiția ca valoarea totală a proprietăților să nu depășească 500.000 de lei.

În ceea ce privește ajutoarele pentru copii, AUR propune majorarea alocației pentru fiecare copil minor la ¼ din valoarea salariului minim pe economie. De asemenea, indemnizația pentru creșterea copilului va fi calculată ca o medie a veniturilor salariale din ultimele 24 de luni. Copiii născuți în familii de români care au avut rezidență în afara granițelor și care au optat pentru revenirea în țară vor primi o indemnizație lunară egală cu 75% din salariul mediu pe economie.

Planul AUR include și măsuri menite să sprijine companiile în înființarea creșelor în incinta sediilor lor, precum și acordarea de tichete valorice pentru mamele cu trei sau mai mulți copii pentru a acoperi cheltuielile școlare ale copiilor.

Pentru familiile cu patru sau mai mulți copii, AUR propune oferirea de locuințe de stat cu chirie zero, dacă cel puțin unul dintre părinți lucrează. Până când numărul de unități locative deținute de stat va fi suficient pentru aceste situații, plata chiriilor va fi asigurată de la bugetul de stat.

One thought on “George Simion: Natalitatea o problemă de securitate națională! AUR propune o serie de măsuri pentru a stimula creșterea natalității și pentru a sprijini familiile cu trei sau mai mult de trei copii”

  1. La capitolul promisiuni stă bine AUR, aplică FIX rețeta de succes a lui Viktor Orban. Și NU, nu e o rușine să copiezi de la alții dacă e ceva bun pentru poporul tău. Să vedem însă FAPTELE, că dacă nu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X