X

Viktor Orbán: Turcii şi maghiarii vor fi împreună câştigători ai secolului XXI

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Ungaria şi Turcia au încheiat un acord de cooperare strategică de nivel înalt, documentul în acest sens fiind semnat de premierul ungar Viktor Orbán şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, luni, la Budapesta.  În declaraţia dată după semnarea acordului, prim-ministrul maghiar a declarat că „marele plan este ca turcii şi maghiarii să fie împreună câştigători ai secolului XXI”.

Despre cooperare, Viktor Orbán a declarat că în limbajul diplomaţiei, aceasta exprimă cea mai strânsă cooperare amicală, fraternă şi politică.

Premierul ungar a spus şi că maghiarii au fost perdanţi ai secolulului anterior, însă acum, planul este ca în secolul XXI să nu fie perdanţi, ci câştigători, iar Ungaria caută aliaţi pentru asta.

La asta se referă statutul strategic prioritar, a spus Orbán, adăugând că în viitor se doreşte obţinerea celei mai strânse cooperări posibile care poate exista între două popoare şi două ţări.

În declaraţia de presă efectuată împreună cu preşedintele turc, premierul ungar a apreciat că acesta este un angajament serios, pe care ţările şi-l asumă în speranţa că tot ceea ce se poate citi în programul preşedintelui turc – că următorii o sută de ani vor aparţine Turciei – va deveni realitate.

Viktor Orbán a anunţat că în timpul preşedinţiei ungare a UE, Ungaria va face tot posibilul pentru a moderniza uniunea vamală dintre UE şi Turcia, respectiv va sprijini Turcia şi în problema liberalizării vizelor.

În ceea ce priveşte relaţiile economice dintre cele două state, Orbán a subliniat că măsura schimburilor comerciale de mărfuri s-a dublat în ultimii 10 ani şi ceva, în Ungaria activează 500 de companii turceşti, iar în Turcia, 100 de companii maghiare. Investiţiile turceşti în Ungaria sunt în continuă creştere, atât în privinţa numărului, cât şi a valorii acestora, ele fiind extinse şi asupra unor noi domenii, fiind încheiate, printre altele, acorduri privind dezvoltarea căilor ferate şi acorduri în domeniul industriei militare, a adăugat premierul maghiar.

Şeful diplomaţiei ungare a subliniat rolul Turciei în ceea ce priveşte securitatea Ungariei, respectiv securitatea energetică a ţării. Fără Turcia, Ungaria nu este în siguranţă; fără Turcia, nu putem opri migraţia care ameninţă Ungaria, a declarat Orbán.

Premierul ungar menţionat, de asemenea, că până acum, în războiul dintre Ucraina şi Rusia, Turcia este singura care a reuşit să obţină rezultate în privinţa obţinerii păcii şi a unui acord în problema cerealelor, iar acum, Turcia a preluat şi comanda forţelor KFOR, în care efectuează serviciul şi 465 de militar maghiari.

Despre securitatea energetică, premierul maghiar a spus că s-a convenit nu numai asupra faptului că Ungaria va achiziţiona gaze naturale care vor tranzita Turcia, ci ca Ungaria să şi cumpere gaze din Turcia.

Viktor Orbán a relatat că va fi dezvoltată şi cooperarea dintre universităţile celor două ţări; statul maghiar va acorda 200 de burse de stat unor studenţi din Turcia, iar în urma faptului că se împlinesc o sută de ani de relaţii diplomatice, anul viitor va fi dedicat sezonului cultural, iar anul 2025 va fi anul cooperării ştiinţifice şi de inovare.

Programul pe termen scurt este unul concret, programele pe termen mediu sunt atractive, iar în probleme strategice şi care sunt unele de o scară istorică există obiective şi intenţii comune, identice, a relatat premierul maghiar, potrivit căruia relaţiile dintre cele două state vor ajunge la un nivel foarte înalt, “unul la care nu am ajuns până acum”.

Preşedintele turc, care a venit la Budapesta pentru reuniunea Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt Maghiaro-Turc, a semnat cu premierul ungar Viktor Orbán o declaraţie politică comună privind parteneriatul strategic prioritar dintre Ungaria şi Turcia.

În plus, mai mulţi miniştri maghiari şi turci au semnat acorduri în domenii ca serviciile sociale, anul inovaţiei maghiaro-turce, cercetarea şi dezvoltarea, apărare naţională şi cooperarea externă, cooperarea în domeniul energiei nucleare, cooperarea în domeniul urgenţelor civile, politica audiovizuală şi comunicarea interguvernamentală.

Cele două ţări sărbătoresc o sută de ani de la înfiinţarea Republicii Turcia şi de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Ungaria şi Turcia, momentul fiind marcat prin intermediul sezonului cultural maghiaro-turc care începe în 18 decembrie, se desfăşoară în ambele ţări şi durează un an.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button