X

Tupeu de Ucraina: A dublat exporturile de zahăr în ţara noastră, în loc să le scadă

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche era inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

După ce ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a intervenit pe lângă ministrul de resort din Ucraina, rugându-l să mai frâneze exporturile de zahăr în România, rezultatul e fost șocant. Cantitățile exportate în țara noastră s-au dublat! Zahărul la preț de dumping din Ucraina, care a invadat piața din țara noastră, este subvenționat de statul ucrainean, iar pesticidele și semințele sunt din cele mai ieftine, pentru că acolo nu se aplică regulile dure impuse de UE.

„Guvernul de la Bucureşti face tot posibilul să distrugă balanța comercială a țării, încurajând importurile și sabotând producția internă. Pentru că atât Klaus Iohannis cât și Marcel Ciolacu s-au bătut cu cărămida în piept că vor face totul pentru a sprijini agricultura Ucrainei, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, presat de fermierii și producătorii de zahăr din România, a încercat să se înțeleagă cu omologul ucrainean, cerându-i acestuia s-o lase mai moale cu invazia zahărului pe piața românească. Rezultatul a fost previzibil. Ucrainenii i-au dat cu flit și au mai dublat și cantitățile de zahăr exportate.

Astfel, la sfârșitul lunii octombrie 2023, organizațiile cultivatorilor de sfeclă au avut o întâlnire cu ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în care i-au cerut să stopeze importurile masive de zahăr din Ucraina, pentru că va distruge producția din România. Anul acesta, până în luna septembrie, se importase deja din Ucraina 130.000 de tone de zahăr, în condițiile în care în țara noastră se vor produce în 2023 circa 110.000 de tone.

”Ministrul Florin Barbu ne-a spus atunci că va discuta bilateral cu ministrul ucrainean al Agriculturii, să dea contingente de zahăr numai celor două fabrici de zahăr din România, în așa fel încât ele să-și echilibreze balanța profitului cu contractarea sfeclei de la fermieri. Rezultatul a fost că se importă haotic zahăr din Ucraina și acum, la prețuri ridicole față de costurile pe care le au fabricile noastre de zahăr. 600 de euro pe tona de zahăr, cu cât îl vând ucrainenii, este un preț de dumping, față de costul de producție de 800 de euro al fabricilor noastre. Iar zahărul de la fabricile românești se vindea, în vară, cu 920-950 de euro. Impactul prețului scăzut al zahărului din Ucraina a fost devastator, pentru că retailerii cumpărau numai acest zahăr. Acum fabricile de zahăr au scăzut oferta de preț pentru cultivatorii de zahăr în 2024, pentru că vine în continuare acest zahăr ieftin din Ucraina”, ne-a declarat directorul executiv al Federației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România, Mihail Dumitriu.

Aceleași oferte de prețuri mici la zahăr au trimis ucrainenii și în Germania, Olanda, Franța, dar nu au fost acceptate acolo, pentru că ei sunt protecționiști, ne mai spune conducerea Federației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România.

”Ucrainenii produc ieftin pentru că producția de zahăr este subvenționată de stat, că e monopol acolo. În plus, ei au libertate deplină să folosească cele mai ieftine pesticide și semințe, că nu se supun regulilor dure din Uniunea Europeană. Înainte de război, Ucraina avea contingent de zahăr 20.000 de tone pe an, dar acum e la liber. Fabricile de zahăr de la noi care au produs anul acesta au rămas cu zahărul pe stocuri, pentru că nu mai cumpără niciun retailer, atâta vreme cât au zahărul ieftin din Ucraina. Dacă mai durează mult acest import necontrolat cu prețuri de dumping ne distruge toată industria zahărului. Toate țările riverane Ucrainei au luat măsuri împotriva importurilor din această țară, numai noi așteptăm. Este interesul național care primează, nu poți să distrugi o industrie doar că așa spun cei de la Bruxelles”, ne-a precizat Mihail Dumitriu, directorul executiv al Federației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România.

În Slovacia, la sfârșitul lunii noiembrie, s-a interzis, prin lege, importul de zahăr din Ucraina, după ce polonezii și ungurii făcuseră deja acest lucru. Numai România mai importă. Prin Decretul Ministerului Economiei al Republicii Slovace din 29 noiembrie 2023, pe lista produselor agricole și produse alimentare din Ucraina sau originare din Ucraina interzise în această țară se regăsesc mierea naturală, grâul, porumbul, orzul, făina, rapița, floarea soarelui, zahărul, boabele de soia și tărâțele”.

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button