Generația mea a avut șansa de a-și lua putere de foc de la generația închisorilor comuniste, transmite senatorul Claudiu Târziu.
Zic „putere de foc” pentru că, după Sfintele Scripturi, Cuvîntul lui Dumnezeu este foc, iar cei care au supraviețuit regimului de exterminare din temnițele comuniste, cu ajutorul Lui, s-au învrednicit de a da mai departe această putere.
Spun „șansă” pentru că ocazia de a-i cunoaște pe luptătorii de partea lui Dumnezeu și a neamului românesc în războiul dintre Bine și Rău, dus în chip văzut și nevăzut, a fost o binecuvintare și punctul de cotitură în destinul personal pentru unii dintre noi.
Eroi, martiri și sfinți au ieșit din gulagul comunist. Iar noi i-am putut vedea de aproape, îmbrățișa, asculta, urma. Am putut vedea lucrarea lui Dumnezeu în ei. Și ne-am cutremurat.
Dacă vom face un bine aproapelui și comunității naționale, dacă ne vom salva sufletele, lor le datorăm pornirea pe acest drum.
Unul dintre ei, Demostene Andronescu, mare poet al închisorilor comuniste și neobosit mărturisitor al adevărului, a împlinit astăzi 96 de ani.
Dumnezeu să ni-l țină îndelungat în zile, sănătos și plin de bucurii duhovnicești!
La mulți ani!
La multi aniiii! Superbe poeziile domniei sale! Volumul Peisaj launtric este special…Va multumim, dle Andronescu