X

ONU: Lumea este martora unei catastrofe umanitare

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a vorbit duminică despre o situaţie „din ce în ce mai disperată” în Fâşia Gaza, deplângând faptul că Israelul şi-a „intensificat operaţiunile militare acolo”, transmite AFP. 

„Situaţia în Gaza devine din ce în ce mai disperată de la o oră la alta. Regret că în loc de o pauză umanitară atât de necesară, susţinută de comunitatea internaţională, Israelul şi-a intensificat operaţiunile militare”, a declarat Guterres în cursul unei vizite în Nepal, după o alta de patru zile în Qatar.

El a calificat drept „total inacceptabil” numărul civililor ucişi şi răniţi în războiul între Israel şi Hamas, declanşat prin atacul sângeros al grupării islamiste în 7 octombrie pe teritoriul israelian.

Peste 1.400 de persoane au fost ucise în atacul Hamas în sudul Israelului, în principal civili, iar alte 230 de persoane au fost luate ostatice, potrivit autorităţilor israeliene.

Hamas, aflat la putere în Fâşia Gaza din 2007, afirmă că peste 8.000 de palestinieni, în majoritate civili, au fost ucişi în bombardamentele israeliene neîncetate de la începutul conflictului. Reiterându-şi apelul la o „imediată încetare a focului umanitară” în Fâşia Gaza, secretarul general al ONU a cerut „furnizarea unui ajutor umanitar susţinut la o scară care să răspundă nevoilor populaţiei” din teritoriul palestinian.

„Lumea este martora unei catastrofe umanitare care se desfăşoară sub ochii noştri”, a pledat Antonio Guterres la Katmandu, capitala Nepalului.

„Peste două milioane de persoane, care nu au niciun loc unde să meargă în deplină securitate, sunt private de elemente esenţiale vieţii – hrană, apă, adăpost şi îngrijiri medicale – în timp ce sunt supuse unor bombardamente neîncetate”, a adăugat secretarul general al ONU.

Zece nepalezi au decedat în timpul războiului între Israel şi Hamas, un al 11-lea fiind dat dispărut.

Represaliile armatei israeliene în Fâşia Gaza, după asaltul sângeros al mişcării islamiste palestiniene Hamas în Israel la 7 octombrie, sunt ”disproporţionate”, acuză și premierul norvegian Jonas Gahr Støre, care denunţă o situaţia umanitară ”catastrofală” în enclava palestiniană, relatează AFP.

”Dreptul internaţional prevede (că reacţia) trebuie să fie proporţionată. Trebuie să se ţină cont de civili, iar dreptul internaţional este foarte clar în acest subiect. Cred că această limită a fost larg depăşită”, denunţă la postul public de radio NRK şeful Guvernului Norvegiei.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Vă rugăm să sprijiniți portalul OrtodoxINFO! Mai avem de achitat facturi pentru întreținerea site-ului și resursele noastre nu sunt suficiente. Vă mulțumim! DONAȚIE