X

Civilii, victime nevinovate. În Gaza, în trei săptămâni de conflict: 7.000 de morți, între care 2.900 de copii. În Ucraina, într-un an și jumătate: 10.000 de civili uciși, 500 copii

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Update 29 octombrie: Civili decedați în Gaza 8005 din care jumătate sunt copii.  Persoane rănite – 20.242. În zona ocupată West Bank: decedați 112, răniți 1900.

Update 28 octombrie: Civili decedați în Gaza 7703 din care 3595 sunt copii. Persoane rănite – 19734, 1800 declarate dispărute din care peste 1000 sunt doar copii. Date sunt oferite de Times of Gaza.

După nici 80 de ani de acalmie, lumea pare să fie gata să dea din nou în clocot, conflictele au depășit faza de latență și diferențele de viziune asupra noii ordini mondiale sunt exprimate fățiș, direct, fără diplomație.

În momentul de față punctele cele mai fierbinți ale planetei sunt Ucraina și Israelul, în care confruntarea a ajuns la stadiul de beligeranță directă, și unde, din nefericire, victimele populației civile, denumite cinic de strategii militari sunt numite victime colaterale.

În luna august, Înaltul Comisariat al ONU estima că de la începutul războiului din Ucraina, din februarie 2022, și-au pierdut viața 9.444 de civili, printre care 500 de copii și alte 16.940 de persoane din rândul populației au fost rănite.

Raportul oficialului ONU mai consemna faptul că datele nu sunt complete și că în primele luni de război au murit mai mulţi civili. În primăvara şi vara acestui an au murit în fiecare lună între 170 şi 180 de civili.

Joi, Hamas, organizația care controlează Fâșia Gaza anunța, într-un comunicat al ministerului Sănătății că în primele trei săptămâni ale conflictului israeliano-palestinian și-au pierdut viața 7.000 de persoane, marea lor majoritate civili, inclusiv peste 2.900 de copii.

Datele oferite de oficialii palestinieni au fost contestate de președintele american Joe Biden, care a declarat că e sigur că și-au pierdut viața persoane nevinovate, din rândul civililor, dar că nu are încredere în bilanțul furnizat de palestinieni.

În replică, ministerul Sănătății din Gaza a publicat o listă cu numele 6.747 de palestinieni uciși de la începutul conflictului, care include sexul, vârsta și numărele de identitate.

Într-o conferinţă de presă la Ierusalim, şeful agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), Philippe Lazzarini, a declarat că bilanțul întocmit din surse proprii indică aproximativ același număr de victime.

În urma atacului asupra Israelului din 7 octombrie 2023, au decedat peste 1405 de civili masacrați de Hamas și 224 de persoane au fost răpite și transferate în Fâșia Gaza, dintre care 33 de copii sub vârsta de 18 ani și 10 copii sub 5 ani. Numărul persoanelor rănite în urma atacului se ridică la 5431. Până în prezent au fost eliberate doar 4 persoane cu dublă naționalitate.

Aproape 50” de ostatici ţinuţi în Fâşia Gaza au fost ucişi, de la începutul bombardamentelor israeliene, au anunţat joi Brigăzile Ezzedin al-Qassam, aripa militară a Hamas. Autorităţile israeliene nu au confirmat acest număr, iar AFP scrie că nu îl poate verifica din surse independente.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Vă rugăm să sprijiniți portalul OrtodoxINFO! Mai avem de achitat facturi pentru întreținerea site-ului și resursele noastre nu sunt suficiente. Vă mulțumim! DONAȚIE